Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 13, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.117/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 13, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 13, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.44 | Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică intitulată "România, în centrul unei noi Europe"; | ![]() |
||
|
"România, în centrul unei noi Europe" În aceste momente putem spune că trăim istoria. Sub ochii noştri, de multe ori chiar prin voinţa noastră, lumea se transformă. Războiul din Ucraina ne forţează pe noi, europenii, să ne schimbăm modul de viaţă într-un mod dramatic: criza gazelor, criza energiei electrice, transfer de armament, fake news şi propagandă de la Kremlin, criza alimentelor. Toate aceste evenimente neplăcute, care intră în conflict cu modul nostru de a trăi de până acum, ne forţează să ne schimbăm modul de a gândi, a produce, a consuma, a trăi. Ştiu, vremurile acestea pot fi dificile acum, mai ales în pragul iernii. Însă, dacă ne dăm doi paşi în spate, putem vedea o imagine mult mai amplă şi mai complexă decât grija încălzirii locuinţei. În primul rând, dependenţa de gazul rusesc a întregii Uniuni Europene a scăzut de la 40%, la începutul războiului, la doar 9% în acest moment. Norvegia a ajuns să ofere mai mult gaz decât oferă acum Rusia. Evident, este nevoie de mai mult. Dar să nu uităm de rolul uriaş pe care România îl va juca, în mai puţin de 2 ani, când vom avea gaze din platoul continental al Mării Negre! Mai mult, prin faptul că ţara noastră produce cea mai mare parte din electricitate în regim hidro (36.3%), iar producţia eoliană (16.5%) a depăşit-o deja pe cea pe bază de hidrocarburi (14.3%), ne pune într-o poziţie foarte avantajoasă pe piaţa europeană. Din nefericire, preţul atât de ridicat la electricitate este cauzat de modul în care piaţa UE este configurată. Însă, acest lucru se va schimba cât de curând. România a dovedit că este un punct nodal între Orient şi Occident, mai ales în sprijinul extraordinar pe care l-a dat în transportul grânelor din Ucraina, atunci când Rusia a blocat, ilegal şi imoral, exportul de cereale pe cale maritimă. Să mai vorbim de faptul că ţara noastră a avut o creştere economică de peste 5%, de la începutul anului, în condiţiile în care vestul Europei a stagnat, iar acum se vorbeşte despre recesiune? Veştile bune pot continua şi, după ce vom trece o iarnă dificilă, vor continua şi mai accelerat. Mă veţi întreba, care este sursa optimismului meu? Sursa o reprezintă însuşi poporul român! Dorinţa oamenilor de a trăi mai bine se transformă în putere de muncă, în motivaţia de a avea mai mult, de a produce mai mult şi mai bine. Iar efortul concentrat al românilor va face, în următorii ani, chiar următoarele decenii, ca ţara noastră să ajungă - poate chiar să depăşească! - economii occidentale importante! Abia această viziune trebuie să ne pună pe gânduri, deoarece responsabilitatea creionării viitorului cade şi pe umerii noştri. România va deveni o ţară puternică în regiune, iar direcţia în care această putere ne va duce pe toţi trebuie să fie spre democraţie, libertate şi prosperitate. |


