Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.153/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 23, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.44 | George Şişcu - declaraţie politică: "Cum ar putea fi nostalgici după comunism tinerii din ziua de azi?"; | ![]() |
||
|
"Cum ar putea fi nostalgici după comunism tinerii din ziua de azi?" Un sondaj recent de opinie ar trebui să ne dea foarte mult de gândit tuturor, mai ales că vine din partea INSCOP, un institut serios de cercetare. Acesta relevă că peste 50% dintre români cred că era mai bine pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Tot ei sunt de părere că situaţia din ţară este mai rea decât în 1989. M-am întrebat foarte serios cum ar putea face această comparaţie, între azi şi acum trei decenii, mai bine de jumătate din populaţia actuală a ţării, în condiţiile în care mulţi dintre cei care au răspuns nici măcar nu erau născuţi în 1990. Ba, unii s-au născut chiar şi în anul 2000 şi mai târziu. Cum ar putea fi nostalgici după comunism nişte generaţii care s-au născut cu telefonul inteligent în mână şi care au prins mai mult filmuleţe pe Tik Tok decât programele de două ore de la televiziunea ceauşistă, cu cântece şi poezii închinate Marelui Cârmaci? Am convingerea că asistăm la un moment de derută socială şi că ne jucăm periculos de tare cu anumiţi termeni sau epoci. Trecutul nostru este important. Îl putem regreta, idealiza sau contesta. Dar, pentru a merge mai departe, ca naţiune, avem nevoie să fim cu toţii de acord asupra câtorva aspecte esenţiale. Iar unul dintre acestea ţine de progresul pe care, aceste trei decenii de libertate, imperfecte şi cu mari provocări, l-am reuşit cu toţii, împreună. Cum am putea compara întunericul şi frigul din anii de dinainte de 1989 cu zilele noastre? Sunt conştient de nostalgia unora dintre bunici sau părinţi pentru locurile de muncă sau apartamentele primite "prin repartiţie", numai că eu ştiu că aceştia au, mai degrabă, nostalgia tinereţii lor, a unor vremuri în care erau în putere şi când lumea părea a lor. S-au trezit după 1990 prinşi într-un malaxor al unor vremuri care, adeseori, le-au fost potrivnice. Dar tinerele generaţii? Ele după ce ar putea fi nostalgice? Oamenii născuţi deja în libertate şi cu toate avantajele care derivă din viaţa într-o societate deschisă, europeană, nu pot face comparaţia cu ceva ce nu au trăit nicio clipă. Putem avea orice opinie astăzi, desigur, după cum şi eu, la rândul meu, pot să argumentez de ce nu sunt de acord cu aceasta. Traversăm o perioadă dificilă, cu crize de tot felul, dar în nicio clipă nu se poate pune semnul de egalitate între societatea românească de azi şi nivelul de trai de azi cu anii ceauşismului. Nu există nici un termen de comparaţie, nici economic, nici politic, nici cultural. Voi da un singur exemplu pentru cei mai tineri: dacă înainte de 1989 ai fi fost de părere că în România era mai bine înainte de instaurarea dictaturii comuniste, ai fi fost arestat, interogat şi ai fi fost privat, alături de familia ta, de toate cele necesare unui trai decent. Nu ţi-ar mai fi oferit nici Partidul loc de muncă, şi nici apartament. Ai fi fost un paria la marginea societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Şi nici măcar n-ar fi fost nevoie ca asta să se întâmple, să te fi exprimat tu în piaţa publică, ci avea grijă vreun prieten de-o viaţă să te toarne la Securitate. Dacă românii sunt dezamăgiţi de politicile unui Guvern, îl pot schimba azi democratic, la vot, cu altul. Pot protesta, pot presa oamenii politici să le asculte opinia. Societatea civilă a intervenit în mod decisiv, în ultimii ani, în arena deciziilor politice, cel mai recent prin protestele masive la adresa Ordonanţei nr. 13. Astăzi suntem membri UE, şi asta ne dă dreptul la liberă circulaţie pe întreg continentul european, precum şi dreptul la muncă. Ca membri NATO, avem cea mai puternică umbrelă de securitate din istoria ţării noastre, şi vedem cât de mult contează acum, cu războiul la graniţele noastre. Himera lui "era mai bine înainte de 1989" nu are niciun fundament şi este adesea adusă în discuţie de oameni care habar nu au ce am trăit noi în acele vremuri. Am încredere că noile generaţii nu vor duce mai departe această păguboasă nostalgie după un trecut negru. Nu ne putem nega anii tinereţii şi frumuseţea acestora, dar nici nu putem idealiza un regim criminal. |


