Marian Mina
Marian Mina

Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.30/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.44 Marian Mina - declaraţie politică "Programul Naţional «CONTRUCTPLUS», propus de PSD, a fost adoptat şi trimis la promulgare"

Domnul Marian Mina:

"Programul Naţional «CONTRUCTPLUS», propus de PSD, a fost adoptat şi trimis la promulgare"

Deloc surprinzător, Guvernul Ciolacu este cel care a realizat şi va realiza până la final de mandat cei mai mulţi kilometri de autostradă şi drum expres în România. Sunt 87 de kilometri de şosea de mare viteză inauguraţi în 2023, faţă de 12 kilometri cât au fost inauguraţi în 2022 şi 30 de kilometri inauguraţi în 2021, în timp ce pentru anul în curs sunt preconizaţi 180 de noi kilometri de autostradă şi drum expres.

Pe lângă construcţia de drumuri, despre care am mai vorbit, actuala guvernare investeşte masiv, prin intermediul fondurilor europene şi naţionale, în construcţia de creşe, grădiniţe, şcoli, stadioane, săli destinate jocurilor de echipă, în terminale aeroportuare noi şi alte construcţii menite să îmbunătăţească nivelul de trai al cetăţenilor şi economia acestei ţări.

Este regretabil că administraţia judeţului Giurgiu nu profită maxim de aceste oportunităţile existente, dar asta reprezintă deja altă discuţie.

În condiţiile în care construim mult, ca să nu importăm masiv materiale de construcţii din afara ţării, fapt ce conduce în mod inevitabil la majorarea deficitului comercial, Guvernul Ciolacu a decis să acţioneze diferit de celelalte guvernări. A adoptat măsuri de sprijin pentru dezvoltarea producţiei interne de produse şi materiale de construcţii.

Cu puţin timp în urmă, în Camera Deputaţilor, am adoptat Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă în cauză, intitulată şi "Programul CONTRUCTPLUS", care are în vedere dezvoltarea regională cu următoarele obiective:

  • Reducerea deficitului comercial provenit din importul de materiale de construcţii;
  • Stimularea investiţiilor în capacităţi noi de producţie în judeţele mai puţin dezvoltate;
  • Stimularea de brevete, licenţe şi alte drepturi pe proprietate intelectuală în scopul creşterii calităţii producţiei interne de materiale de construcţii.

Am votat în favoarea adoptării acestei scheme de ajutor de stat, pentru că este una dintre cele mai bune propuneri legislative dintre toate pe care le-a votat legislativul în ultimii 3 ani. Explicaţia este că banii pe care îi investim în construcţii se întorc la noi mai repede decât s-ar întâmpla cu orice alt program. Activitatea de construcţii îşi va majora contribuţia la creşterea produsului intern brut, iar din activităţile producătoare de materiale de construcţii se vor crea, conform estimărilor, în jur de 20.000 de locuitori de muncă.