Eugen Constantin Uricec
Eugen Constantin Uricec

Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.114/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 12, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Eugen Constantin Uricec - declaraţie politică intitulată "Criza creşte forţa speculatorilor financiari";

 

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Criza creşte forţa speculatorilor financiari"

De prea puţine ori românii au fost informaţi despre faptul că dificultăţile economice pe care le traversează astăzi nu sunt trăite numai de ei, ci de cea mai mare parte a economiei mondiale. Zeci de milioane de americani au rămas fără loc de muncă şi nu găsesc un altul. Peste 20% dintre spanioli trăiesc aceeaşi dramă. Preţul din ce în ce mai ridicat al produselor alimentare creează drame în unele state sărace. Inflaţia a măcinat deja economiile şi puterea de cumpărare din majoritatea statelor lumii.

Aşadar, lumea întreagă este supusă unor provocări greu de anticipat în evoluţia lor viitoare, singurul lucru cert fiind incertitudinea.

La fel de greu de anticipat este termenul în care statele suverane vor reuşi să ajusteze deficitele bugetare şi mai ales dinamica accelerată şi periculoasă a datoriei publice.

În contextul efectelor negative pe care o criză economică le poate produce, există, aproape invariabil, persoane afectate, dar şi persoane sau agenţi economici cărora criza le rotunjeşte conturile.

În această categorie intră din plin speculatorii financiari, care în ultimul timp au căpătat o potenţă financiară şi de influenţare fără precedent. Sunt capabili să schimbe atitudini guvernamentale, rate ale dobânzilor, dar şi ratinguri pentru diferite state sau bănci.

Acest din urmă aspect nu putea să mă lase indiferent, mai ales că în ultimele decenii evaluările agenţiilor internaţionale, precum Moodi’s, Fitch sau Standard&Poors erau privite ca etalon al încrederii sau neîncrederii într-o ţară sau bancă.

Ideea că speculatorii financiari ar putea să influenţeze retrogradarea unui stat sau a unei bănci pentru a maximiza profiturile unor investitori mi se pare un lucru care trebuie foarte serios de luat în seamă. Nu spun că antecedentele din cazul Italiei sau al Statelor Unite ale Americii din acest an nu fac decât să-mi confirme ipoteza. Ratingul determină extrem de mult nivelul dobânzilor la creditele contractate, iar dintr-o astfel de modificare unele state mai puţin consolidate pot avea mari dificultăţi.

Cred cu putere că agenţiile internaţionale de evaluare a gradului investiţional vor scăpa de astfel de atracţii periculoase, care pot determina nu numai încetinirea ritmului de creştere economică globală, ci chiar stagnarea sau reîntoarcerea în recesiune a economiei globale.

Asemeni unui pacient aflat sau nu în suferinţă şi investitorii străini trebuie să cunoască fidel realităţile economice, plusurile şi minusurile, pentru a adapta decizia investiţională. Agenţiile trebuie să redevină barometrul fidel al situaţiei economice, care să devină şi sursa informaţională preţioasă pentru guvernele lumii.