Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.83/2017
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.45 | Ionela Viorela Dobrică - declaraţie politică despre "Egalitatea de gen în legislaţia românească"; | ![]() |
||
|
Doamna Ionela Viorela Dobrică: "Egalitatea de gen în legislaţia românească" În data de 8 mai 2017 s-a sărbătorit Ziua egalităţii de şanse. La Camera Deputaţilor, a avut loc Conferinţa Naţională cu tema "Egalitatea - o şansă la o democraţie reală şi modernitate", în cadrul căreia s-a adoptat o Rezoluţie cu obiective concrete, prin care discriminarea să fie eliminată din România. Egalitatea de gen, unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene, este prevăzută şi susţinută printr-o serie de acte legislative şi nonlegislative, prin care se recomandă participarea echilibrată a ambelor genuri în întocmirea şi adoptarea deciziilor majore în domeniile politic şi social şi este considerată un factor decisiv în dezvoltarea unei democraţii reale. Obiectivul general al egalităţii de gen este crearea unei societăţi în care atât femeile, cât şi bărbaţii se vor bucura de aceleaşi oportunităţi, drepturi şi obligaţii în toate sferele vieţii. Putem considera că va exista egalitate între femei şi bărbaţi atunci când vor reuşi să împartă, în mod egal, puterea şi influenţa. Consider oportun să subliniez faptul că, atât ca femeie, cât şi ca deputat susţin Programul de guvernare al Partidului Social Democrat, care prevede implementarea măsurilor legislative care reglementează egalitatea de gen şi cele referitoare la prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. În opinia mea, egalitatea de gen va exista atunci când ambele sexe vor avea oportunităţi egale în ceea ce priveşte independenţa financiară, accesul egal la educaţie, oportunitatea de a-şi dezvolta deprinderile şi talentele, vor reuşi să împartă responsabilitatea pentru casă şi copii. Mai mult, egalitatea de gen înseamnă să fi liber de orice fel de constrângeri, intimidări şi acte de violenţă referitoare la gen, atât acasă, cât şi la locul de muncă, indiferent de sex. Complementar egalităţii de gen, un alt subiect abordat în cadrul conferinţei a fost cel al prevenirii şi combaterii violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Din nefericire, o statistică reală şi rece spune că în România, indiferent de vârstă, statutul civil, etnie sau religie, o femeie din zece este afectată de violenţa domestică în fiecare an. Tot statistic vorbind, la fiecare 30 de secunde o femeie este bătută. Vă reamintesc că, în data de 1 septembrie 2016 a intrat în vigoare Convenţia Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 30/2016. Cunoscută şi sub denumirea de Convenţia de la Istanbul, actul legislativ are ca scop protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violenţă şi prevenirea, incriminarea si eliminarea violenţei împotriva femeilor, şi a violenţei domestice, eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor şi promovarea egalităţii între femei şi bărbaţi. Transpunerea prevederilor Convenţiei în legislaţia naţională a constituit unul dintre subiectele discutate în cadrul conferinţei. Doamna Aurelia Graţiela Drăghici, secretar de stat şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, a precizat faptul că pachetul legislativ prin care vor fi aduse modificările necesare este într-un stadiu avansat, urmând a fi îndeplinite etapele procedurale necesare, înainte de a fi transmis Parlamentului spre adoptare. Astfel, concluzia cu privire la procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene este că există în prezent legi în vigoare, în România, care vor trebui modificate şi corelate atât cu Directivele Parlamentului European şi a Consiliului, cât şi între ele, cu scopul final ca România să fie în măsură să respecte în totalitate principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei şi să acţioneze eficient în prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. La final, aş dori să subliniez faptul că este necesar să continuăm demersurile efectuate în vederea consolidării egalităţii de gen şi a prevenirii şi combaterii violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Parlamentul trebuie să abordeze cu seriozitate şi responsabilitate îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu şi mai mult schimbarea atitudinilor şi comportamentelor, a structurilor sociale, în aşa fel încât societatea să ofere femeilor dreptul de a-şi dezvolta, conform voinţei proprii, personalitatea şi să se implice activ în toate domeniile vieţii. |


