Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.147/2017
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 17, 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.45 | Simona Bucura-Oprescu - "Despre activitatea ANRE"; | ![]() |
||
|
"Despre activitatea ANRE" Conform datelor statistice oficiale, cea mai mare parte a veniturilor unei familii din România este consumată pentru plata utilităţilor şi hranei. Deşi Guvernul actual a făcut paşi importanţi în domeniul salarizării şi al asistenţei sociale, încă mai sunt de făcut eforturi pentru a se ajunge la un nivel al veniturilor comparabile cu cele ale vest-europenilor. Din păcate, în conştiinţa tuturor a intrat sintagma "alinierea la preţurile din Uniunea Europeană". Culmea este că, deşi veniturile nu sunt la nivelul din UE, unele cheltuieli cu utilităţile au ajuns acolo, ba chiar sunt mai mari după unii specialişti. Astfel, plătim preţuri mari pentru curent electric şi gaze naturale, dar şi pentru carburanţi. În ceea ce priveşte gazele naturale şi curentul electric, Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei are un rol determinant. Aceasta ar trebui să regleze, după cum sună şi numele său, preţurile într-un domeniu sensibil şi cu impact direct nu doar asupra cetăţenilor, ci şi asupra economiei în ansamblul său, în condiţiile în care afectaţi de creşteri de preţuri sunt şi agenţii economici, indiferent de domeniul lor de activitate. Or, la 1 octombrie a fost operată o creştere de tarif la curentul electric, iar la gazele naturale este anunţată o majorare a preţurilor după data de 1 noiembrie 2017. Teoretic, ANRE este în directa subordonare a Parlamentului. Practic, raporturile dintre ANRE şi Parlament se rezumă la un raport anual prezentat Legislativului. Consider, având în vedere importanţa domeniului reglementat, că ar fi utilă şi necesară o creştere a rolului Parlamentului în activitatea ANRE, aşa cum şi ANRE ar trebui să colaboreze altfel cu Parlamentul. Din acest punct de vedere, ar trebui să avem în vedere un set de măsuri pe care să le elaborăm cât mai repede, astfel încât activitatea ANRE să fie îmbunătăţită în beneficiul cetăţenilor şi firmelor, adică al consumatorilor finali. |


