Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.138/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.45 | Georgeta-Carmen Holban - declaraţie politică: "Pledoarie pentru diminuarea fenomenului îngrijorător al mamelor minore"; | ![]() |
||
|
Doamna Georgeta-Carmen Holban: "Pledoarie pentru diminuarea fenomenului îngrijorător al mamelor minore" Creşterea natalităţii este absolut necesară în România, însă acest deziderat trebuie să rămână unul natural, iar mamele să îşi crească copiii în condiţii de deplină conştienţă şi în cunoştinţă de cauză. Din păcate, fenomenul mamelor minore este o realitate în ţara noastră şi ia amploare din ce în ce mai mult. Viaţa multora dintre ele a luat o întorsătură dramatică, iar consecinţele pot fi deosebit de grave, atât pentru viaţa acestor copile, cât şi pentru evoluţia copiilor născuţi. Este o situaţie extrem de îngrijorătoare, care preocupă în mod fundamental Organizaţia de Femei a PSD, precum şi conducerea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Susţin în mod categoric diminuarea situaţiilor în care aceste minore rămân copii fără copilărie şi tinere fără adolescenţă. Un prim pas a fost deja făcut de ministerul condus de doamna Gabriela Firea, printr-un proiect-pilot care să ofere posibilitatea fetelor, aflate în grija statului, să aibă acces la informaţii complete referitoare la ceea ce înseamnă şi ce implică o sarcină timpurie şi modalitatea de contracepţie, de evitare a unor astfel de sarcini. Astfel, prin Programul de educare şi informare "Copilul din umbră", minorele aflate în îngrijirea statului vor beneficia de acele ore absolut necesare de educaţie sanitară, susţinute de medici şi specialişti, care să le ofere detaliile de strictă necesitate despre corpul femeii, sarcina timpurie şi prevenţia acesteia. O altă soluţie este îngrijirea mamelor minore în centrele maternale existente în ţară, cu atât mai mult cu cât gravidele se află deseori în situaţii vulnerabile, determinate de starea materială precară, de violenţa domestică sau de lipsa oricărui fel de sprijin. Aceste tinere, aflate în timpul sarcinii sau după ce au născut, pot fi îngrijite în centrele maternale ale statului, unde primesc adăpost şi ajutor pentru a-şi putea creşte copiii în condiţii decente. Unul dintre riscurile alarmante ale minorelor care nasc este cel de a-şi abandona copiii, mai ales în cazurile în care fetele-mame sunt respinse de familie şi de societate. Având însă un acoperiş deasupra capului şi o mâncare caldă, tinerele mame vor putea treptat să se reintegreze şi să aibă grijă aşa cum se cuvine de bebeluşii lor. De asemenea, ele beneficiază de educaţie, de consiliere socială, psihologică, juridică şi parentală, de planificare familială, de formare a deprinderilor de viaţă independentă şi de facilitare a accesului la servicii medicale de specialitate, inclusiv de monitorizare a sarcinii şi de evaluări medicale periodice. Fenomenul copiilor cu copii este un subiect delicat, complex şi dificil de abordat încă în România, mai ales în mediul rural, dar, cu atât mai mult, trebuie discutat şi soluţionat pentru a reduce numărul considerabil al minorelor care devin mame, deseori fără voia lor. Sunt convinsă că extinderea acestor ore de educaţie sanitară în zona rurală va fi de mare ajutor pentru scăderea procentul mare de naşteri, ce sunt înregistrate la vârste fragede. |


