Ştefan Muşoiu
Ştefan Muşoiu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.29/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Ştefan Muşoiu - declaraţie politică având titlul "Economia României ar urma să crească în acest an cu 2,5%";

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Economia României ar urma să crească în acest an cu 2,5%"

Comisia Europeană confirmă revenirea şi chiar creşterea economiei României, în ciuda inconvenienţelor produse de crizele mondiale. Organismul european anticipează, în Previziunile economice de iarnă, lansate săptămâna trecută, că economia naţională ar urma să crească în acest an cu 2,5%. Estimările Comisiei confirmă că deciziile pe care PSD le-a impus partenerilor liberali pentru protejarea categoriilor vulnerabile de cetăţeni sunt viabile, la fel ca toate soluţiile economice pe care le-am promovat, începând din luna decembrie a anului 2021, când am intrat la guvernare alături de două partide de dreapta. Altfel, nu s-ar putea explica mărirea coeziunii sociale, reducerea sărăciei extreme şi evoluţiile favorabile de la nivelul micro şi macroeconomic.

Suntem ferm ancoraţi pe drumul nostru de dezvoltare economică şi nicio decizie politică opozantă nu ne va deraia de la acest parcurs care se dovedeşte cu mult peste aşteptările organismelor financiare internaţionale privind traiectul de viitor al României.

Subliniez că, în toamna trecută, Comisia Europeană preconiza o creştere de 1,8% pentru ţara noastră. Şi iată că acum aceste evaluări au fost cu un procent considerabil depăşite.

Aşadar, potenţialul nostru de viitor este imens, graţie proiectelor social-democrate şi nu avem voie să îl pierdem. Pentru PSD este imperios necesar să păstrăm România acolo unde îi este locul, atât în rândul democraţiilor occidentale, precum şi al statelor care au reuşit să escaladeze decalajele economice prin eforturi susţinute şi prin abnegaţie decizională. Estimarea Comisiei, potrivit căreia, în 2024, creşterea economică a statului român ar urma să fie de 3%, prognoză majorată de la 2,2%, îmi susţine mie afirmaţiile, iar partidului din care fac parte competenţa privind iniţierea celor mai necesare proiecte de dezvoltare.

În ceea ce priveşte inflaţia, potrivit aceloraşi examinări, acest indicator ar urma să atingă 9,7%. Vorbim despre o primă prognoză în scădere de la 10,2%, cu impact major favorabil asupra perspectivelor de revenire şi mai puternică a economiei. Veşti şi mai bune ne oferă analiştii Comisiei Europene pentru anul 2024, în privinţa inflaţiei. Aceştia spun că indicatorul specific crizei economice va scădea vertiginos la 5,5%. Reamintesc că, înainte de finalul anului trecut, prognoza de toamnă îl fixase la nivelul de 6,8%.

Pentru mai multe lămuriri privind parametrii de evoluţie a economiei autohtone pentru anul în curs, trebuie să luăm în considerare impactul negativ al inflaţiei încă ridicate, al condiţiilor de finanţare stricte şi al încetinirii celorlalte economii din UE. Cumulul acestor factori pot să reducă creşterea reală a PIB-ului la 2,5%.

În contrapondere, ca reacţii prompte şi ferme la aceste neajunsuri externe, dar cu implicaţii certe interne, PSD propune punerea în aplicare a PNRR-ului renegociat în favoarea României, astfel încât acesta să genereze investiţii puternice şi să devină principalul motor de creştere. În completare, alte fonduri provenite de la Uniunea Europeană urmează să sprijine, de asemenea, investiţiile.

La rândul său, consumul privat, deşi afectat negativ de inflaţia ridicată, se preconizează că va creşte graţie majorărilor salariului minim, pensiilor şi salariilor din sectorul public, precum şi datorită prelungirii plafonării preţurilor la energie până în 2025.

Şi pentru că v-am menţionat, anterior, în această declaraţie politică dezvoltarea economică de 3% pentru România pentru anul 2024, aceasta se va realiza pe fondul scăderii presiunilor inflaţioniste, al ratelor scăzute ale dobânzilor şi al îmbunătăţirii perspectivelor externe. Nu o afirmăm doar noi, cei de la PSD, ci anticiparea noastră este atestată de către Comisia Europeană, independent de perspectivele noastre de ţară. Este încă o dovadă că reprezentanţii PSD din Guvernul României, în special şefii Economiei şi ai Finanţelor, dau dovadă de seriozitate şi capacitate managerială în exercitarea atribuţiilor lor, astfel încât toţi românii să resimtă revenirea economică din acest an şi creşterea acesteia începând de anul viitor.

Însă, având în vedere că am amintit, în două rânduri, despre direcţia în care se îndreaptă Uniunea Europeană din punct de vedere economic, seria evoluţiilor pozitive înregistrate, încă din toamna anului trecut, de către economia acestei structuri statale, nu exclud în totalitate confruntarea cu noi provocări. Cu alte cuvinte, ca şi în cazul României, şi la nivelul Uniunii, per ansamblu, precum şi al fiecărui stat în parte, riscurile la adresa dezvoltării economice sunt în general echilibrate şi surmontabile.

În baza acestor auspicii, sunt de părere că vom reuşi să dezvoltăm pozitiv economia internă, mai ales că ne asumăm toate marile proiecte atât de mult aşteptate de către români!