Daniela Oteşanu
Daniela Oteşanu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 25, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.64/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 25, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Daniela Oteşanu - declaraţie referitoare la Programele pentru stimularea natalităţii şi susţinerea familiilor tinere;

Doamna Daniela Oteşanu:

Programele pentru stimularea natalităţii şi susţinerea familiilor tinere iniţiate de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse au început să fie puse în aplicare şi să aibă rezultate. Au fost înregistrate până la începutul acestei luni peste 14.000 de solicitări pentru decontarea FIV, dintre care deja peste 2.000 de vouchere a 15.000 de lei fiecare au fost emise. De asemenea, au apărut şi primele sarcini în cazul femeilor care au aplicat. Acesta este doar unul dintre multiplele soluţii concrete pe care PSD le-a transpus în programe şi măsuri care să susţină cheltuielile pe care le au familiile cu copii şi tinerii la început de drum fie că sunt studenţi, fie că doresc să-şi întemeieze o familie şi au nevoie de sprijin financiar.

În urma consultărilor pe care reprezentaţii social-democraţi din toată ţara le-au avut cu specialiştii din domeniul educaţiei, sănătăţii, finanţelor cu reprezentanţi ai asociaţilor de părinţi şi ai societăţii civile, în perioada următoare vor fi puse în dezbatere publică în acord cu opiniile exprimate, toate aceste programe, astfel încât să fie operaţionalizate până la începutul anului viitor.

Pe scurt, este vorba despre propunerea pentru reducerea TVA până la 5% la produsele esenţiale pentru creşterea copiilor. Apoi, se ia în calcul acordarea unor tichete valorice, în valoare de 1.500 de lei/lunar, pentru achitarea serviciilor oferite de after-school, creşe sau grădiniţe pentru familie cu venituri de maximum 2 salarii medii nete pe economie.

De asemenea, pe modelul din alte state europene, se doreşte introducerea unui card de reduceri pentru familiile numeroase, care va putea fi folosit pentru a obţine reduceri la transportul public, cumpărături, evenimente culturale etc. În ceea ce priveşte pregătirea mamelor pentru naştere se vor introduce voucherele Materna prin acordarea unui sprijin financiar pentru viitoarele mame în valoare de 2.500 de lei pentru achitarea consultaţiilor şi analizelor din timpul sarcinii, care nu sunt decontate prin sistemul public de asigurări de sănătate. În acelaşi timp, sunt prevăzute vouchere pentru tratamente stomatologice în valoare 1.500 de lei pentru achitarea consultaţiilor, tratamentelor stomatologice, achitarea dispozitivelor medicale la copii.

La nivel fiscal, se propune un sistem de reducere a dobânzilor pentru creditele imobiliare acordate familiilor numeroase. Proiecte similare se aplică în state precum Marea Britanie, Polonia, Italia, Irlanda, Slovenia, Olanda, Canada, Norvegia, Suedia, Belgia, Luxemburg, Finlanda, Chile, Mexic, Cehia.

În ceea ce priveşte protecţia mamelor care se întorc în câmpul muncii, se va formula o propunere legislativă pentru asigurarea stabilităţii locului de muncă pentru o perioadă de maximum un an în cazul mamelor care se întorc în câmpul muncii din concediul de creştere a copilului. Totodată, se prevede un program flexibil de muncă pentru părinţii cu copii până la vârsta de 3 ani printr-un program de muncă adaptat fiecărei familii şi posibilitatea de a lucra de acasă 1-2 zile pe săptămână.

A fost propus şi un program de sprijin financiar minim pentru copiii care au rămas în grija rudelor în timp ce ambii părinţi sunt la muncă în străinătate. În funcţie de anumite criterii, ajutorul va fi oferit persoanelor care-şi asumă creşterea acestor copii şi poate fi acordat strict pentru rechizite, haine, analize medicale etc. pentru aceşti copii.

Din păcate, în ultimii, în ţara noastră natalitatea se diminuează constant. În 2022 s-a înregistrat cel mai mic număr de nou-născuţi din ultimii 134 de ani mai puţin de 160.000 de copii, în condiţiile în care în 1990, s-au născut 315.000 copii.

Măsurile guvernamentale deja implementate şi cele aflate în pregătire de Ministerul Familiei şi Egalităţii de Şanse vin în sprijinul familiilor care îşi doresc să aibă copii, dar care amână acest moment, de cele mai multe ori din motive financiare.

Statul român este obligat să vină urgent cu politici de încurajare a natalităţii şi de susţinere a mamelor şi a familiilor. Datele ultimului Recensământ al populaţiei au arătat o scădere de 1,1 milioane de locuitori faţă de recensământul din 2011, iar motivele care stau în spatele acestei scăderi sunt natalitatea în scădere continuă, migraţia şi deficitul demografic.

Având în vedere toate acestea, este necesar să se pună accent pe o promovare permanentă a politicilor de creştere a natalităţii şi de scădere a migraţiei ca factori ce ţin de strategia naţională de dezvoltare a României.