Parliamentary debates

Domnul Cosmin Şandru:

În fiecare an, din 1989 încoace, fără nicio excepţie, în 20 decembrie, la ora 12, în centrul Timişoarei, dar şi în celelalte zone din oraş, răsunau sirenele care aminteau de eliberarea noastră de comunism. În 20 decembrie 1989, Timişoara devenea primul oraş liber de comunism. În acel moment coloanele de manifestanţi adunate din toate zonele oraşului ajungeau în Piaţa Operei, scandând "Jos comunismul!" şi "Jos Ceauşescu!"

Au fost câteva momente magice în care istoria s-a oprit pentru o clipă să aibă timp să scrie cu litere mari ce urmează să se întâmple. În acele momente incredibile şi irepetabile, forţele de ordine, care până atunci au tras fără discernământ în oameni nevinovaţi, au făcut pasul în spate şi s-au retras din calea coloanelor formate din timişoreni care respingeau vehement represiunea şi violenţa. Este un moment care a rămas viu în sufletul timişorenilor şi care se transmite din generaţie în generaţie.

Chiar dacă sirenele care răsună în fiecare an, în 20 decembrie, la ora 12, par o banalitate pentru cei care nu au trăit acel moment, vă asigur că pentru timişoreni nu este deloc aşa. În acest an, din păcate, această tradiţie s-a rupt.

Administraţia locală condusă de USR-istul Dominic Fritz a tratat acest moment cu dispreţ şi nepăsare, aşa cum o face, din nefericire, de mai bine de un an, atunci când vine vorba despre momentele importante pentru timişoreni. La ora 12 au răsunat sirenele în cartierele din oraş mai puţin cea din Piaţa Operei, adică cea mai importantă. Nu cred că pentru Dominic Fritz si Ruben Laţcău acest moment are vreo relevanţă. Am văzut explicaţiile lor şi mi se par puerile. Cum să spui că sirena a fost verificată dimineaţa şi că s-a stricat până la prânz? Cum să spui ca sirena este veche şi se strică? Dacă, ferească-ne Dumnezeu, am fi fost în pragul unui conflict şi sirenele ar fi trebuit să îi avertizeze pe timişoreni să se adăpostească? Ar mai fi avut vreo valoare scuzele celor care, vremelnic, administrează Timişoara?

Indiferent dacă a fost o greşeală, o defecţiune sau pură nepăsare, Dominic Fritz are datoria să ne ofere scuze publice pentru acest moment sfidător. Dacă nepriceperea sa în administraţie, amatorismul său în deciziile pe care le-a luat de când e primar sau aroganţa sa deja proverbială pot fi înţelese şi acceptate din raţiunea faptului că fiind vorba despre un om politic ales trebuie respectată decizia alegătorilor, putând sancţiona toate acestea la următoarele alegeri, de această dată este vorba despre altceva.

Sfidarea faţă de cei care şi-au dat viaţa şi şi-au riscat libertatea pentru ca Dominic Fritz să aibă posibilitatea să candideze la Timişoara, nu mai poate fi nici tolerată şi nici înţeleasă. Este prea mult, domnule Fritz! Aţi lovit fără milă spiritul Timişoarei, iar senzaţia mea este că nici nu înţelegeţi ceea ce aţi făcut, ceea ce este cu atât mai grav!