Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.16/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.46 | Marian-Iulian Rasaliu - declaraţie politică cu titlul "Securitatea energetică trebuie să reprezinte un obiectiv strategic al României"; | ![]() |
||
|
"Securitatea energetică trebuie să reprezinte un obiectiv strategic al României" Securitatea energetică, una dintre priorităţile Partidului Social Democrat, trebuie să reprezinte un obiectiv strategic al României, pe care l-am susţinut în perioada în care am fost la guvernare, dar şi acum, când suntem parteneri într-o coaliţie care şi-a propus să scoată ţara din criză. Avem resursele necesare pentru a atinge această independenţă energetică, avem soluţii la îndemână şi acum, mai mult ca niciodată, a venit momentul să încheiem un Pact Naţional pentru Energie. Pentru aceasta trebuie să acceptăm cu toţii că sunt multe probleme de rezolvat, să renunţăm la orgolii şi să ne aşezăm la masa discuţiilor pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru cetăţeni. O condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii energetice a României este dezvoltarea capacităţilor de producţie. Este nevoie de investiţii, iar pentru realizarea lor este nevoie de decizii ferme, în primul rând din partea Ministerului Energiei. Să nu uităm că, înainte de anul 2007, au fost începute investiţii în construcţia de hidrocentrale pe râul Jiu, dar şantierele au fost abandonate din cauza unor litigii declanşate de ONG-uri, pe motive ca: protejarea arinului - arbore comun în toată Europa, a unei specii de peşti fără importanţă economică, ori a unui rac care n-a fost văzut vreodată. Sunt într-un stadiu avansat lucrările la două hidrocentrale de pe râul Jiu, unde deja s-au investit peste 175 de milioane de euro, iar acestea ar putea fi finalizate într-un termen scurt. PSD a pregătit un proiect de lege care să reglementeze această problemă. În acest mod ar putea fi găsită o alternativă sustenabilă la închiderea termocentralelor neprietenoase cu mediul. De altfel, nu pot să nu remarc discursul duplicitar care rezultă din textul acestei moţiuni: dacă funcţionează o termocentrală, nu e bine că e poluantă. Dacă este închisă pentru că este poluantă, nu e bine pentru că rămânem fără energie electrică. Avem soluţia finalizării hidrocentralelor la care lucrările au început înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Haideţi să le terminăm şi să nu aruncăm aproape 200 de milioane de euro pe apa... Jiului. Acest blocaj trenează de mulţi ani, iar în toamna anului trecut, comisia parlamentară de anchetă privind cauzele creşterii preţurilor la energie, înfiinţată la iniţiativa PSD, a ridicat această problemă, iar poziţia fermă a ministrului se lasă aşteptată. Criza preţurilor la energie, care ne-a adus în situaţia de a discuta moţiunea depusă de USR, ar fi putut fi prevenită prin măsuri ferme şi eficiente, dar trebuie să recunoaştem că ministrul Energiei, Virgil Popescu, fost ministru al Economiei, a avut multe momente de autosuficienţă şi superficialitate. El ştia bine că liberalizarea pieţei energiei, pe fondul unui deficit de producţie de energie, va determina avalanşa creşterii facturilor. Este de la sine înţeles că doar prin creşterea producţiei şi, implicit, a ofertei de energie, la un nivel măcar egal cu cererea, preţurile s-ar stabiliza. Ar fi de-a dreptul sinucigaş ca în actuala criză a energiei, din cauza unei birocraţii absurde, să nu fie utilizate hidrocentrale executate în proporţie de peste 90%. Criza din domeniul energiei se repercutează asupra întregii economii, prin efecte în cascadă. Principala cauză a inflaţiei ţine de majorarea preţurilor la energie, care reprezintă 72% din creşterea preţurilor la celelalte produse. Pentru a opri creşterea inflaţiei trebuie neapărat să se intervină urgent pentru reglementarea temporară a preţurilor la energie. Un rol esenţial în acest domeniu îl are ministrul Energiei, iar de la el se aşteaptă măsuri clare, ferme şi asumate. Cum ne putem asigura că între furnizor şi consumator este o relaţie corectă? Prin respectarea şi îmbunătăţirea legislaţiei. Ni se reproşează nouă, parlamentarilor PSD, că suntem complici în elaborarea unei legi complicate, greu de înţeles şi de aplicat. Cred că suntem conştienţi cu toţii că orice act normativ este perfectibil, dar să nu uităm că Partidul Social Democrat a venit cu o soluţie imediată care a fost acceptată de toate partidele şi care a venit în sprijinul consumatorilor în această iarnă. Acum este rândul ministrului Energiei să vină cu soluţii pe termen lung. Punctual, trebuie să introducem sancţiuni pentru furnizorii care nu respectă legea, trebuie să rezolvăm problema facturilor din luna ianuarie şi trebuie găsite soluţii astfel încât să scadă preţurile de la 1 aprilie. Partidul Social Democrat a propus un set de măsuri, şi indiferent cine este ministru al Energiei, îi solicităm să le transpună într-un act normativ în cel mai scurt timp. Dincolo de discuţiile pe termen lung, despre investiţii, strategii şi politici comerciale, este nevoie acum de măsuri! Cetăţenii şi companiile au nevoie de măsuri care să rezolve problema facturilor. Şi avem nevoie acum de implicarea instituţiilor care verifică modul în care sunt respectate prevederile legale şi de toleranţă zero faţă de orice abatere de la cadrul legal. Aşteptările noastre de la Ministerul Energiei sunt ca acesta să anticipeze scenariile ce pot apărea după data de 1 aprilie. Pe termen mediu, PSD solicită Guvernului să ia măsuri pentru reglementarea temporară a pieţei de energie şi de gaze naturale, până la crearea unei concurenţe reale şi funcţionale. În acest sens PSD a constituit deja un grup de lucru pentru măsurile şi mecanismul necesar. Cred că acum este unul dintre momentele în care toţi trebuie să ne luăm în serios rolul de decidenţi ai destinelor românilor, indiferent de culoarea politică. |


