Sanda-Maria Ardeleanu
Sanda-Maria Ardeleanu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.81/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.47 Sanda-Maria Ardeleanu - declaraţie politică: "La începutul ultimei sesiuni parlamentare din actualul legislativ";

 

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"La începutul ultimei sesiuni parlamentare din actualul legislativ"

Ca în fiecare an, toamna se numără bobocii, fie ei sufleţele nevinovate sau idei generoase, cam peste tot, dar mai ales la şcoală. După o lungă vară fierbinte şi secetoasă, aproape că era de aşteptat ca bacalaureatul de final de august să fie mai sărac în promovaţi.

Devenit de câţiva ani încoace, mai bine zis de la măsura introducerii camerelor de luat vederi în sălile de examen, un adevărat "barometru" al stării de fapt în nivelul de cunoştinţe teoretice şi competenţe de comunicare ale absolvenţilor, bacalaureatul de anul acesta ne spune în continuare că nimic nu e nou sub soare şi că, de fapt, culegem ceea ce am semănat. Procentul de promovabilitate a bacalaureatului românesc ne nemulţumeşte încă, iar "idealul european" al acestui tip de examen rămâne o ţintă greu de atins: să luăm, de exemplu, media de 85% promovabilitate la nivelul bacalaureatului francez în 2011, diferenţele în promovarea unuia dintre cele trei tipuri de bacalaureat fiind minore.

Şi am atins aici problema unui nou bacalaureat, deja anunţat pentru anul următor. Am fost şi rămân o susţinătoare a bacalaureatului diferenţiat, aşa cum prevede, de altfel, şi Legea educaţiei naţionale în vigoare. Totuşi, consider că arderea etapelor în ceea ce priveşte introducerea lui în sistem este periculoasă. Avem nevoie, în primul rând, de un ciclu de patru ani de pregătire pentru absolvenţii de liceu care vor beneficia de noul bacalaureat românesc. Apoi, avem nevoie de respectarea unei legi ale cărei prevederi au fost dezbătute de oamenii şcolii şi a cărei implementare a început cu eforturi mari din partea întregii societăţi.

Dacă avem în vedere şi procentul ridicat al schimbărilor de la nivelul conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar, situaţia neclară a rezolvării necesarului de bază materială şi de personal didactic pregătit în vederea demarării clasei pregătitoare, anunţurile derutante venite chiar de la vârful Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (a se vedea, de exemplu, data începerii anului şcolar, dar şi intenţia de a înfiinţa o nouă universitate de stat, în condiţiile în care nu avem încă nicio universitate cu rezultate de top 500), ne întrebăm şi la acest început de septembrie cine "veghează" la instabilitatea sistemului de educaţie în România, la slaba pregătire teoretică şi practică a tinerei generaţii, la diminuarea constantă a influenţei benefice a educatorului în societate.

Fac un apel sincer, în calitate de profesor şi părinte, către toţi factorii decidenţi, către Guvern şi membrii celor două Comisii de învăţământ din Parlamentul României pentru urmărirea atentă şi promovarea principiilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Depolitizarea şi debirocratizarea sistemului rămân deziderate de forţă în condiţiile în care s-au făcut paşi importanţi, urmare a aplicării prevederilor noii legi a educaţiei, în democratizarea şcolii şi a universităţii din ţara noastră. Aş vrea să putem consolida ceea ce am început în domeniul reformei şcolii româneşti, iar clasa politică să înţeleagă că nu putem să facem la infinit experienţe nefericite ale căror victime sunt copiii noştri.

Un sistem stabil ne va ajuta să ne aplecăm asupra unor probleme grave, despre care vorbim mult prea puţin, cum ar fi abandonul şcolar sau consumul de droguri în rândul tinerilor.

Şi nu trebuie să uităm a avea în vedere uriaşul potenţial de inteligenţă, creativitate şi talent pe care ni-l oferă copiii şi tinerii noştri şi pe care avem obligaţia să-l folosim pentru o Românie europeană.

La începerea unei noi sesiuni parlamentare, vă rog să-mi permiteţi, stimaţi colegi parlamentari, să vă urez multă sănătate şi spor în rezolvarea problemelor cetăţenilor pe care îi reprezentaţi în Parlamentul României!