Parliamentary debates

Domnul Florin Gheorghe:

"75.000 de familii - victimele dorinţei de a avea o casă"

75.000 de familii din România caută astăzi cu disperare soluţii ca să-şi poată plăti în continuare ratele la casa mult visată. Sunt victimele creditelor contractate într-o monedă extrem de volatilă, francul elveţian. Lor li se mai adaugă alte sute de mii de români care au credite în euro sau în lei, dar care nu mai au posibilitatea de a le returna, fie pentru că şi-au pierdut locul de muncă, fie pentru că ratele iniţiale sunt acum duble.

Observ cu întristare că, de mai bine de două săptămâni, comentatori mai mult sau mai puţin avizaţi, mai mult sau mai puţin bine intenţionaţi, îi arată cu degetul pe românii cu credite bancare, făcându-i culpabili pentru că şi-au dorit o casă. "Sunt vinovaţi! Să plătească! Nu au cultură economică! Nu ştiau că banca nu pierde niciodată!"

Mai mult, după explozia cursului leu/franc elveţian, oamenii politici, cu mic cu mare, s-au înghesuit în a vinde iluzii debitorilor năpăstuiţi şi în a furniza soluţii, care mai de care mai populiste. După ce au văzut că niciuna dintre acestea nu sunt nici fezabile şi nici compatibile cu economia liberă, au dispărut unul câte unul din peisajul public, spunând că vor găsi până la urmă o soluţie ... dar nu acum.

În ultimii şaizeci de ani, cele mai puternice economii ale lumii s-au dezvoltat pe baza creditului bancar, pe baza unei relaţii corecte şi cinstite dintre client şi bancă, prin care creditorul şi-a îndeplinit visul de a avea o casă sau o maşină, iar banca şi-a îndeplinit obiectivele financiare pe termen mediu şi lung. În România, creditul bancar a început să opereze abia la începutul anilor 2000, iar băncile din ţara noastră au văzut aceste relaţii ca profitabile într-un singur sens, şi anume doar către bănci.

Văd cu surprindere că nimeni nu are astăzi minima curiozitate despre cum s-a ajuns în această situaţie, cum de astăzi sute de mii de români sunt executaţi silit de către bănci, precum ultimii infractori şi cum băncile au devenit veritabile agenţii imobiliare, proprietare a mii de imobile şi terenuri fără cerere pe piaţă. Oare de ce în perioada anilor 2004-2008 băncile comerciale nu au mai fost supravegheate corespunzător sau nu au fost supuse unei minime reglementări în privinţa creditului? Oare cine dă astăzi din umeri, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şi dă vina pe debitori pentru că nu au citit tratate de economie? Cine sunt cei care se uită cu sânge rece la familii scoase cu forţa din casa visată şi spun că împrumutul la bancă nu este chiar pentru oricine?

Criza generată de francul elveţian, suprapusă peste o stare generală de neîncredere în relaţiile comerciale cu băncile din România ne va afecta pe noi, pe toţi, nu doar pe cei pentru care nici Banca centrală şi nici altcineva nu a prezentat soluţii sustenabile. Creditul neguvernamental este motorul de bază pentru stimularea unor sectoare importante din economia naţională care contribuie în mod semnificativ la avansul PIB: sectorul construcţiilor civile, sectorul producător de autoturisme etc. Cine îşi mai poate imagina că românii simpli sau agenţii economici vor mai avea curajul să treacă pragul băncilor pentru a contracta un credit, se înşeală amarnic. Ori, logica economică e simplă şi ne spune că influenţa asupra consumului total va fi una importantă, iar creşterea este în pericol.

Aşadar, cei care s-au înghesuit să-i acuze pe cei cu credite în valută că ar fi fost imprudenţi sau naivi, sunt ei înşişi naivi, neştiind că această criză ne afectează pe noi toţi deopotrivă. Sper ca băncile comerciale să se trezească la timp şi să găsească soluţii adecvate pentru clienţii aflaţi în situaţii dificile, altfel îşi vor schimba obiectul de activitate în foarte scurt timp, din bănci în agenţii imobiliare.