Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

"Se doreşte cu adevărat subminarea până la distrugere a agriculturii şi zootehniei româneşti?"

Nu este un clişeu această afirmaţie, şi anume că agricultura poate fi considerată motorul unei economii naţionale, prin caracteristicile sale necesitând o abordare diferenţiată faţă de alte ramuri, dar şi o atenţie specială şi un sprijin deosebit din partea statului şi a guvernului.

Pentru România agricultura are în prezent o importanţă multiplă dacă ne gândim la tradiţie, la ponderea încă mare a populaţiei rurale în total populaţie, la securitatea alimentară internă, dar mai ales la faptul că suntem parte a Uniunii Europene.

În decursul istoriei ţării agricultura a fost o ocupaţie de bază, cu un loc bine determinat în economia generală, loc caracterizat prin dezvoltarea şi accentuarea în timp a unor anumite sensibilităţi specifice zonei. Transformarea agriculturii din ocupaţie a locuitorilor din zona rurală în ramură a economiei naţionale s-a produs totuşi lent, mult mai greu chiar raportat la evoluţia similară a altor ţări.

Agricultura a fost şi continuă să fie, chiar şi în secolul al XXI-lea, ocupaţia de bază pentru români, cu toate acestea neînregistrându-se performanţe notabile nici în decursul istoriei, indiferent de regimul politic sau de sistemul economic promovat, dar mai ales în ultima perioadă.

Remarc faptul că aceasta este doar aparent ramura cea mai uşor abordabilă şi uşor de redresat, chiar şi numai dacă avem în vedere practicarea unei agriculturi de subzistenţă, dar în esenţă este cea mai dificilă şi greu de evaluat din cauza multitudinii de factori implicaţi în procesul de producţie, a acţiunii directe a factorilor exogeni -climaterici - şi a imposibilităţii exercitării unui control total asupra lor.

Acest aspect are importanţă mai ales în condiţiile practicării unei agriculturi moderne, intensive şi ecologice.

În ultima perioadă asistăm cu toţii la un scenariu care pare a fi de coşmar. Practic, nu trece o săptămână fără să aflăm prin mijloacele de informare în masă că peştele este infectat, că laptele are o toxină despre care mulţi dintre noi nu au mai auzit până acum, calul este şi el nelipsit de pe masa noastră şi a fraţilor europeni şi, mai mult, are pretenţia că e vită, chiar şi curcanul, de altfel preferat de cei mai mulţi români, are prea mult antibiotic.

Citim aproape zilnic în presă ştiri care ne dau fiori reci pe şira spinării, precum că "România este târâtă din nou într-un scandal alimentar european". Din nefericire, de când la cârma ţării este USL, cuvântul de ordine este"scandal".

Dincolo de aspectul care îl îngrijorează pe omul obişnuit şi care îşi pune din ce în ce mai des întrebarea: oare ce să mai cumpăr ca să fiu sigur că pot pune pe masă, pentru mine şi familia mea, o mâncare sănătoasă, rămâne şi întrebarea: cui folosesc de fapt aceste scandaluri?

În primul rând, nu putem să nu ne întrebăm, noi, politicienii din opoziţie, este măcar un sâmbure de adevăr în tot ce se întâmplă, în tot acest ping-pong cu mintea şi banii cetăţeanului român? Poate că pe unii chiar îi distrează, dar pe noi, ca politicieni responsabili, ne îngrijorează!

Ştim cu toţii că, urmare a neglijării agriculturii şi zootehniei de la preluarea controlului economiei de către USL, oferta de produse agricole şi alimentare autohtone, cea care îi salva pe românii consumatori şi îi încuraja pe românii producători, a devenit o problemă gravă. Acest lucru ar trebui să îi preocupe pe toţi factorii decidenţi, începând cu guvernul şi responsabilii din ministerul agriculturii.

Cum realizarea producţiei interne la un nivel care să satisfacă necesităţile de consum ale populaţiei vizează direct securitatea alimentară, credem că argumente suplimentare în favoarea salvării şi repunerii acestei ramuri pe locul care i se cuvine sunt de prisos.

De aceea, aşteptăm cu toţii un răspuns ferm al autorităţilor la aceste întrebări, dar şi măsuri ferme de reabilitare a acestei ramuri de bază a economiei.

Creşterea economică pe care cu siguranţă chiar şi USL şi-o doreşte, deoarece este indispensabilă oricărei guvernări, în scopul alinierii performanţelor autohtone la cele ale Uniunii Europene, trebuie făcută şi prin agricultură.

Sperăm cu sinceritate că guvernul actual ştie că orice politică economică realistă şi cu şanse de reuşită trebuie să includă dezvoltarea agriculturii şi a zonei rurale. Eliminarea agriculturii şi a zonei rurale din creşterea economică a unei ţări prin ignorarea unor semnale, neoferirea unor răspunsuri sau chiar indiferenţa din partea autorităţilor nu face decât să alimenteze şi să mărească decalajele între România şi alte ţări ale Uniunii Europene, cu consecinţe dramatice atât pentru prezentul imediat, cât şi pe termen lung, pentru generaţiile viitoare.