Parliamentary debates

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Ziua internaţională a drepturilor copilului"

În data de 20 noiembrie 1989 a fost semnată Convenţia ONU, cu privire la drepturile copilului, această zi devenind Ziua internaţională a drepturilor copilului, în întreaga lume.

În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult de diversele încălcări ale drepturilor omului în penitenciare, în procesele legate de proprietate, precum şi în alte domenii, dar nu se discută deloc de violenţa domestică împotriva copiilor.

Trebuie să ţinem cont că cei mici nu au posibilitatea de a se apăra. Poate de aceea nu sunt atât de vizibile actele de violenţă domestică. Dar acest lucru nu înseamnă că nu există şi nu trebuie tratate cu aceeaşi seriozitate ca drepturile adulţilor.

De aceea, cred că drepturile copiilor trebuie să devină un punct strategic pe agenda politică naţională şi europeană.

Un prim pas a fost făcut prin înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului.

Încă din primul mandat de parlamentar, am făcut propuneri legislative şi demersuri pentru înfiinţarea unei autorităţi care să se ocupe exclusiv de problemele privind discriminarea copiilor alături de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Aveam nevoie de instituirea unor mecanisme care să promoveze participarea copiilor la luarea deciziilor care le afectează viaţa. În calitate de medic pediatru şi apoi de om politic, consider că este datoria mea să fac toate eforturile pentru protejarea intereselor şi drepturilor copiilor, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi pentru accesul facil şi egal la educaţie şi sănătate.

Actualul Guvern a aprobat un Proiect de Lege care modifică şi completează Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului şi dă posibilitatea copiilor să facă plângeri direct Avocatului Copilului. Actul normativ prevede înfiinţarea a 18 noi posturi în cadrul noii structuri, începând cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului şi câte un post pentru fiecare birou teritorial. Persoanele respective vor instrumenta exclusiv dosarele şi cazurile care vizează problematica drepturilor copilului.

Drepturile copiilor nu trebuie să rămână doar statistici pe hârtie, ele trebuie să devină o realitate atât în România, cât şi în Europa, şi în întreaga lume. Cred că trebuie să ne implicăm cu toţii, parlamentari, Guvern, autorităţi locale, pentru crearea unui cadru prin care copiii să fie încurajaţi să îşi facă cunoscute opiniile, cu garanţia că aceste opinii sunt luate în considerare şi se reflectă în deciziile majore care îi privesc. Era nevoie ca legislaţia românească să fie amendată, pentru a permite copiilor să petiţioneze instituţiile statului şi cele europene şi să beneficieze de asistenţă suplimentară din partea statului, fie că e vorba de sănătate, educaţie sau violenţă domestică.

În opinia mea, trebuie să ne unim forţele şi să facem toate modificările de care este nevoie pentru creşterea protecţiei copiilor noştri. Copiii din România merită o legislaţie coerentă, cuprinzătoare şi corectă, care să îi protejeze faţă de adulţii care nu iau în serios rolul lor în familie. Copiii care cad victime violenţei domestice au dreptul la servicii specializate care să ofere asistenţă juridică, medicală şi consiliere psihologică.

Respectarea, promovarea şi exercitarea drepturilor copilului trebuie să asigure o dezvoltare deplină şi armonioasă a personalităţii fiecărui copil. Drepturile copilului în România înseamnă realizarea unui echilibru între trei componente esenţiale: copilul, familia şi societatea. Fără o legislaţie completă, care să protejeze nu numai femeile care cad victime violenţei domestice, ci şi copiii, nu putem avea o societate sănătoasă.

Eforturile depuse, pentru a asigura siguranţa familiilor din România, nu sunt de neglijat. În ultimii ani, legislaţia s-a îmbunătăţit, prin modificări legislative venite atât din partea parlamentarilor, cât şi din partea societăţii civile. Salut în special activitatea de informare şi de conştientizare pe care reprezentanţi ai societăţii civile, asociaţii ale victimelor abuzurilor în familie, organizaţii nonguvernamentale pentru protecţia categoriilor vulnerabile au dus-o de-a lungul ultimilor ani.

Cu siguranţă, aceste eforturi au avut rezultate importante, dar mai sunt destule de făcut în acest domeniu.