Aurel-Robert Boroianu
Aurel-Robert Boroianu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.32/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Aurel-Robert Boroianu - declaraţie politică intitulată "Afacerile cu vize de flotant trebuie să înceteze!";

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

"Afacerile cu vize de flotant trebuie să înceteze!"

Anul trecut, în calitate de deputat al PNL Constanţa, am iniţiat şi depus în Parlament Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Prin acest demers legislativ, propun corectarea deficienţelor legislaţiei în vigoare, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de indentitate ale cetăţenilor români, astfel încât să nu mai poată exista pe viitor situaţii în care, de exemplu, peste o mie de persoane să aibă posibilitatea de a locui în acte la aceeaşi adresă, prin obţinerea vizelor de flotant.

Astfel, în iniţiativa legislativă mai sus menţionată, propun ca fiecare persoană fizică sau juridică care găzduieşte alte persoane, să dea câte o declaraţie scrisă care să cuprindă suprafaţa utilă a locuinţei şi numărul de persoane din locuinţă, însoţită de acte doveditoare în acest sens. De asemenea, mai propun ca menţiunea privind stabilirea unei reşedinţe să nu se mai acorde în cazul în care numărul de persoane din locuinţa respectivă şi suprafaţa minimă utilă nu se încadrează în prevederile din Legea locuinţei în vigoare, iar cei care nu respectă aceste dispoziţii să fie amendaţi.

Consider că aceste modificări legislative se impun a fi făcute în regim de urgenţă, deoarece mass-media a semnalat până în prezent, de foarte multe ori, cazuri incredibile, în care la o singură adresă sunt înregistrate chiar mai mult de o mie de persoane. Cu alte cuvinte, specularea vizelor de flotant a devenit deja un fenomen de o amploare, nepermisă într-o ţară normală.

Aceste vize de flotant, acordate de o singură persoană fizică sau juridică unor sute sau mii de persoane, la aceeaşi adresă, reprezintă în mod categoric o nouă modalitate de a obţine bani, în mod fraudulos, de cei care acordă aceste vize. Bineînţeles că şi cei care le solicită doresc obţinerea unor beneficii ilegale, de foarte multe ori aceste vize fiind solicitate în scop electoral sau pentru obţinerea ulterioară a cetăţeniei române, de persoane din afara Uniunii Europene.

Ţinând cont de faptul că mass-media a prezentat chiar un caz uluitor, în care la două adrese din sectorul 3 din Bucureşti figurau 2.000, respectiv, 3.000 de persoane, cred că atât autorităţile române, cât şi noi, parlamentarii, ca legiuitori, nu mai putem închide ochii la astfel de afaceri evidente cu vizele de flotant.

De aceea, le propun colegilor parlamentari din PSD şi ALDE, dar şi celor din celelalte partide parlamentare, să fie obiectivi cu privire la situaţiile incredibile de acest gen, care se întâmplă în România, nu în Africa, să susţină şi, în consecinţă, să voteze modificările legislative pe care le-am propus!