Parliamentary debates

Domnul Mihai Niţă:

"Centenarul a trecut. Mai suntem uniţi?"

Au trecut două luni şi jumătate de când noi, românii, am sărbătorit Centenarul, uniţi în cuget şi-n simţiri. Mai suntem uniţi şi azi? Am fost uniţi anul trecut, ori am simulat doar ca să dea bine pe micul ecran?!...

Am văzut mii de patrioţi români venind cu căruţele din mai multe regiuni istorice ale ţării, cu tricolorul în frunte, pentru a participa la sărbătoarea de suflet de la Alba Iulia. Am fost alături de români de toate vârstele şi condiţiile sociale, prinşi în hora frăţească a Unirii, cu fericirea pe chip, cu zâmbetul pe buze, scene emoţionante pe care aş dori să le văd cât mai des, sentiment de frăţietate pe care aş dori să-l văd şi în Parlamentul României, chiar dacă este compus din formaţiuni politice cu doctrine adverse.

Problema este aceea că aici avem tot mai rar confruntări doctrinare, dezbateri de opinii, ceea ce ar fi constructiv şi util României, ci asistăm la confruntări ale unor grupuri de interese, fără legătură cu problemele românilor sau cu problemele majore ale României. Cei mai mulţi dintre colegii parlamentari reprezintă interesele propriilor partide, în raport cu puterea în sine, nicidecum cu trebuinţele ţăranilor, ale elevilor, ale micilor întreprinzători. Strategiile politice şi economice ale României sunt abordate prin spectrul partinic. Dacă nu sunt de natură să favorizeze interesele anumitor formaţiuni politice, nu sunt considerate nici măcar interesante, ci de-a dreptul nocive. Aceeaşi abordare - şi dacă ele afectează privilegiile unor interese străine şi deloc prietene ţării noastre.

Patrioţii români autentici sunt atacaţi pe motive de naţionalism extremist. Nimic nou sub soare, de altfel, dacă ne amintim că o parte dintre eroii neamului care au făcut posibilă Marea Unire de la 1918, au sfârşit în puşcăriile bolşevismului autohton, după ce fuseseră arestaţi şi torturaţi pentru temeiuri inventate. Subiectul declaraţiei mele de azi ar putea să pară minor, dacă am pierde din atenţie realitatea acelor vremuri, deloc îndepărtate, când, din cauza cameleonismului unor concetăţeni, România şi-a pierdut temporar suveranitatea de stat. Nu este nevoie de mare efort să ne amintim cum o conaţională şcolită la Moscova a fost impusă din afară în funcţia de vicepremier şi ministru de externe, calitate în care a cedat Insula Şerpilor către fraţii noştri de la Răsărit, care tocmai ne...eliberaseră.

Credeţi că vreun român adevărat ar dori să reînvie acele vremuri, doreşte vreun român onest şi sănătos la minte să mai pupăm vârful condurului, ca în timpurile medievale? Răspunsul cel mai elocvent nu-l vom putea afla decât de la popor, iar prima ocazie oportună vine chiar în această primăvară, la scrutinul pentru europarlamentare. Echipa alături de care voi merge în campania electorală va adresa cetăţenilor această întrebare şi vă voi comunica reacţia lor.

Până atunci, reiterez dorinţa mea fierbinte de a-i vedea pe români uniţi în fiecare zi, nu doar odată pe an sau odată la fiecare sută de ani. Unirea cea Mare trebuie purtată mereu în suflet ca pe comoara cea mai preţioasă a naţiei române!