Liviu-Ioan Balint
Liviu-Ioan Balint

Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.101/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.48 Liviu-Ioan Balint - declaraţie politică referitoare la "Punctul de operare aeromedical în Jibou, judeţul Sălaj";

Domnul Liviu-Ioan Balint:

"Punctul de operare aeromedical în Jibou, judeţul Sălaj"

Declaraţia politică de astăzi se axează pe un subiect de o importanţă majoră pentru locuitorii din Regiunea Nord-Vest a ţării. Marţi, 10 septembrie 2019, în prezenţa secretarului de stat Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, DSU, a avut loc inaugurarea Punctului de operare aeromedical din Jibou, judeţul Sălaj, care va avea un elicopter de intervenţie SMURD, care va ajuta personalul medical să vină în asistenţa cetăţenilor aflaţi în situaţii de urgenţă.

Cel de-al optulea punct de operare aeromedical va deservi judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi o parte din Bistriţa-Năsăud. Baza a fost dotată cu hangare, camere de lucru pentru personalul medical, inclusiv spaţii de dormit pentru aceştia.

Punerea în funcţiune a heliportului din Jibou este o realizare în beneficiul tuturor cetăţenilor şi profit de acest moment pentru a aduce felicitări tuturor celor implicaţi în realizarea acestui proiect extrem de important pentru cetăţenii judeţului Sălaj, şi nu numai.