Parliamentary debates

Domnul Ioan Mang:

"Viitorul securităţii noastre energetice stă în raţiune şi realism, nu în dogmatismul fanatic!"

Una dintre cele mai faimoase ziceri din limba engleză este aceea că nu există prânz gratuit - there is no free lunch. Este o atenţionare pentru cazurile în care suntem tentaţi să ne lăsăm pradă ideilor facile, populismului, conspiraţiilor, soluţiilor miracol şi chiar dogmatismului. Printr-o astfel de situaţie am trecut în ultimii ani, în domeniul energiei.

S-au ţinut, chiar şi la noi, discursuri pompoase, s-au lansat planuri ambiţioase, s-a anunţat, triumfal şi prematur, încheierea definitivă a erei fosile şi începutul celei verzi. Şi ne-am făcut, mărturisesc, speranţe, chiar dacă prea mult entuziasm şi prea multă încrâncenare aruncă, de multe ori, lucrurile în derizoriu. Totuşi, mulţi au crezut că o eră mult mai bună era posibilă deja, atunci. După care, brutal şi real, a venit duşul rece al crizei de acum, a venit momentul confruntării dintre ideal şi realitate, dintre naivitate, aş spune mai blând, şi nevoia ca oamenii să aibă acces la energie acum şi, mai ales, înainte de orice să îşi poată permite costurile aferente.

Sper că şi cei mai încrâncenaţi avocaţi ai soluţiei verzi unice şi-au dat seama cât de departe suntem de discursurile triumfaliste, cât avans tehnologic mai este încă necesar, dar mai ales, cred eu, cât realism!

Mă număr printre cei care cred că, măcar în parte, umanitatea are capacitatea de a afecta clima şi, mai mult decât orice, cred că, dacă putem găsim soluţii pentru a polua mai puţin, atunci avem obligaţia să o facem şi să implementăm urgent acele soluţii. În acelaşi timp - şi am cerut asta încă de dinaintea invaziei ruseşti din Ucraina - avem datoria de a ne gândi şi la noi, la cei de acum, la situaţia noastră care nu este una închipuită, ci una foarte reală. De aceea, am susţinut şi susţin menţinerea minelor de cărbuni, am susţinut şi susţin ca resursele noastre naturale energetice, chiar dacă exploatate de firme străine, să ajungă, înainte de orice, şi preferenţial, la români. Orice altă soluţie mi se pare de neacceptat!

De asemenea, cred că toate cele de mai sus pot şi trebuie făcute de o manieră modernă, mai puţin poluantă, prin retehnologizare, prin filtrarea agresivă a eventualelor emisii nocive. Soluţiile reale există şi de ele avem nevoie acum!

Mesajul meu este acesta - am convingerea că viitorul securităţii noastre energetice stă în raţiune şi realism, nu în dogmatismul fanatic! Trebuie, mai mult ca oricând, să fim pragmatici, aşa cum sunt toate celelalte ţări din Uniunea Europeană, trebuie să acceptăm şi să ne impunem ţinte realiste în privinţa reducerii dependenţei de combustibilii fosili şi tranziţia către energia verde, atunci când ea va fi cu adevărat disponibilă facil şi constant. Până atunci, cer cu tărie gaze şi petrol românesc pentru români, cărbune românesc pentru români şi, desigur, uraniu românesc, pentru ca românii să aibă acces urgent la energie mai ieftină şi mai curată!