Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 13, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.118/2023
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 13, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 13, 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.48 | Ştefan Muşoiu - declaraţie politică: "Tot înainte, pentru o voce mai puternică, românească, în Uniunea Europeană!"; | ![]() |
||
|
"Tot înainte, pentru o voce mai puternică, românească, în Uniunea Europeană!" Pentru noi, cei de la PSD şi PES activists, vacanţa parlamentară românească şi cea europarlamentară au constituit un nou prilej nu doar de reflecţie, ci şi de acţiune politică fermă. Graţie unei serii de întrevederi şi de dezbateri atât în forurile noastre interne, precum şi în cadrul celor cu mai mulţi factori de decizie străini, am configurat noi direcţii ale strategiei necesare accederii cât mai rapide în spaţiul Schengen. Pe de o parte, dezideratul nostru naţional poate redeveni o primordialitate graţie reînceperii activităţii în toate forurile Uniunii Europene, dar şi pe fondul Preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene. Aşa cum am afirmat în mai multe rânduri, anterior, şi am şi primit asigurări în acest sens, social democraţii spanioli vor acorda o atenţie specială aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Deci, dacă Preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene va atribui o prioritate deosebită acestui subiect, se poate să se ajungă mult mai facil la un consens în negocieri, pentru ca următorul vot în Consiliului JAI să fie unul pozitiv şi necesar României şi Bulgariei. În paralel, în Rezoluţia privind aderarea la acest spaţiu, au fost introduse o serie de elemente noi, în favoarea ţării noastre şi a vecinilor noştri de la sud de Dunăre. Statuarea juridică a caracterului discriminatoriu şi antieuropean a vetoului dat de Austria va genera, în sfârşit, luarea unor măsuri legale. Cu toate acestea şi având în vedere, în continuare, că dinamica politicii Uniunii Europene poate rezerva unele posibile surprize, venite dintr-un spirit de frondă nefondat ori din cauza discursurilor radicale ale unor state, atât eu, cât şi colegii mei europarlamentari PSD şi activiştii PES vom demara şi alte strategii conexe, necesare realizării acestui scop de ţară. Am configurat, în interiorul dezbaterii interactive "Înainte! O voce puternică în Europa", din cadrul celei de-a XI-a ediţii a Universităţii Europene de Vară PES activists România, alături de miniştrii PSD, europarlamentarii noştri, precum şi de colegii spanioli şi bulgari, noua noastră viziune privind viitorul UE şi a rolului constructiv pe care ţara noastră îl poate juca la nivel european. Fundamentul concluziei noastre comune, dar şi al majorităţii românilor de bună-credinţă a fost şi a rămas faptul că pentru România nu există nicio altă alternativă la apartenenţa la Uniunea Europeană şi la NATO! Cei care spun altceva mint populaţia şi nu au, de fapt, o altă soluţie. Şi, din acest considerent, noi dovedim, din nou, că ne preocupăm perseverent de soarta tuturor românilor, ca să avem o voce comună, deci şi mai fermă la nivel european. Pentru noi, cei de la PSD şi PES activists, nu mai există de multă vreme niciun mecanism politicianist al altor state sau al opozanţilor noştri care să ne împiedice să abordăm cu profesionalism şi curaj relaţia cu instituţiile europene şi euroatlantice, deoarece România poate ajuta la dezvoltarea şi îmbunătăţirea celor două proiecte, în favoarea noastră. În acelaşi spirit, anunţ şi subliniez că vom acţiona şi vom contribui, atât individual, cât şi conjugat la informarea corectă a cetăţenilor privind importanţa proiectului european, mai ales în contextul în care, anul viitor, avem alegerile pentru Parlamentul European. În acest sens, ne propunem un ţel ambiţios, dar de o importanţă covârşitoare pentru România - vom demantela toată retorica antieuropeană şi vom combate fake news-urile legate de acest proiect politic unic în lume, tocmai pentru că avem cu toţii nevoie să evoluăm în cadrul său şi să trimitem la Bruxelles europarlamentari foarte bine pregătiţi şi dedicaţi proiectelor noastre de ţară. Statul român nu a avut niciodată nevoie şi nici nu-şi mai poate permite demagogi care ne fac, deja, ţara de râs din cauza partiturilor false, puse în scenă şi jucate atât de prost în Parlamentul României, dar care, din nefericire pentru toată lumea, încă mai au priză la o parte a electoratului, intoxicat cu atâta măiestrie păguboasă. În acelaşi timp, în lume, vin în continuare ani de schimbare ce pretind competenţă, nu vorbe în vânt! Noi ne străduim să transformăm, etapizat, statul român într-unul cu premise certe, iar acest amplu proces presupune anularea şi eliminarea acelor voci vulgare ce iau ignoranţa ca virtute şi care doar mimează că pentru ele contează democraţia când, de fapt, în spatele uşilor închise, demonstrează tot timpul contrariul! Tocmai din aceste raţionamente, subliniez că nimic nu se rezolvă fără reluarea democratizării reale. Şi nu fac trimitere la o democratizare fictivă, aşa cum le-o serveşte AUR, USR şi PMP românilor, ci la cea de sorginte social democrată, autentică şi dusă până într-acolo încât şi sărmanul care azi îşi creşte, în lipsuri, copiii, cu câteva sute de lei pe lună, să iasă definitiv din damnare! Este singura soluţie şi, concomitent, singura transformare de care România are atâta nevoie. Clamează multe eforturi nu doar din partea politicienilor responsabili, ci şi din partea populaţiei cu drept de vot, astfel încât să redevină posibilă România de prestigiu, în cel mai scurt interval de timp. Şi pentru că v-am menţionat importanţa demersurilor pe care fiecare român ar trebui să şi le asume pentru transformarea radicală şi de succes a ţării noastre, voi reliefa şi intervenţia pe care am avut-o, alături de mai mulţi colegi senatori şi deputaţi ai PSD, la deschiderea oficială a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române cu omologii noştri bulgari şi cu ambasadorii ţărilor noastre, tot în vederea accederii în spaţiul Schengen. Am decis împreună cu domnul ambasador al Bulgariei în România, Radko Vlaykov, şi cu doamna ambasador al ţării noastre în ţara vecină, Brânduşa Ioana Predescu, să intensificăm şi mai mult demersurile pe cale diplomatică şi parlamentară, în vederea accederii cât mai rapide a statelor noastre în spaţiul Schengen. Vom face front comun la nivelul Comisiilor pentru afaceri europene din Parlamentul român şi bulgar şi vom pleda acest obiectiv naţional privind acceptarea noastră în Schengen direct în faţa parlamentarilor austrieci şi olandezi. Provocarea este complexă, la fel şi responsabilitatea, însă suntem cu toţii mai hotărâţi ca oricând! Prima întâlnire preparatorie ne transformă pe noi, preşedinţii Comisiilor pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor şi Senat, în gazdele omologilor noştri bulgari şi ai celor doi ambasadori, pe parcursul lunii septembrie. Fireşte că vă invităm şi pe dumneavoastră, dragi colegi, să ne susţineţi demersul! Apoi, următoarele obiective ale calendarului diplomatic bilateral româno-bulgar vor fi vizita noastră la Viena, urmată de cea în Parlamentul olandez. Închei, exprimându-mi convingerea că luptând împreună cu Bulgaria şi pe acest nou flanc diplomatic pe care l-am deschis, vom fi şi mai puternici, şi mai hotărâţi şi vom putea schimba faţa Europei în favoarea statelor noastre, dar şi a celorlalte ţări membre ale Uniunii sau nu! |


