Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.16/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.49 | Alina-Elena Tănăsescu - declaraţie politică: "Contracararea scumpirilor masive la energie, combustibili şi alimente sunt principalele priorităţi ale PSD în acest moment"; | ![]() |
||
|
"Contracararea scumpirilor masive la energie, combustibili şi alimente sunt principalele priorităţi ale PSD în acest moment" Noul pachet de măsuri, cu intrarea în vigoare de la 1 februarie, pentru contracararea scumpirilor masive ale energiei reprezintă a doua intervenţie a PSD, de când este la guvernare, pentru a susţine populaţia şi companiile. Facturile trebuie să fie suportabile şi să poată fi plătite. Nimeni nu trebuie să fie deconectat. Iar măsurile trebuie aplicate când e nevoie de ele, aşa cum a cerut PSD, cât mai repede. Au fost folosite toate mijloacele legale: plafonarea preţurilor, compensare, reducerea TVA, introducerea impozitului pe veniturile suplimentare obţinute ca urmare a liberalizării preţurilor la energia electrică. Aşadar, pentru consumatorii casnici, pentru perioada 1 februarie -1 mai 2022 s-a plafonat preţul energiei electrice active la 0,308 lei/kwh, se acordă o compensaţie de 0,29 lei/kwh şi se aplică TVA redus la 5%. De asemenea, se plafonează preţul gazelor la 0,2 lei/kwh, se acordă o compensaţie de 0,06 lei/kwh şi se aplică TVA redus la 5%. Pragul de consum lunar pentru care se aplică plafonarea a crescut la 500 kwh/lună la electricitate, şi la 400 mc/lună la gaze. Măsurile PSD ajută populaţia şi economia, dar, pe ansamblu, au un impact pozitiv asupra bugetului de stat. Asta înseamnă bună guvernare! Este vitală, atât pentru populaţie, cât şi pentru economie, nu doar scăderea facturilor, ci şi descurajarea ulterioară a scumpirilor şi a conduitei speculative ale furnizorilor şi producătorilor. Bulgărele facturilor mari la energie nu trebuie lăsat să se transforme într-o avalanşă care să măture tot! Este imperios necesar ca măsurile de susţinere, dar şi de eliminare a birocraţiei inutile să se extindă şi asupra IMM-urilor şi companiilor autohtone. În ceea ce priveşte creşterile preţurilor la combustibili şi alimente din ultima perioadă, atât la nivelul parlamentarilor social-democraţi, cât şi al miniştrilor PSD, se caută în acest moment soluţii pentru plafonarea acestora. Astfel, se analizează modelele care ar putea fi aplicate în România, dar, în primul rând, se ia în considerare o reglementare a preţurilor la energie, pentru că aceasta este principala cauză a creşterii inflaţiei. Vreau să subliniez foarte clar că nici în PSD, nici în Guvern nu s-a discutat despre problema raţionalizării alimentelor. Evident că sunt grupuri de interese nemulţumite de ideea că Guvernul intervine pentru a opri creşterea preţurilor. PSD analizează toate tipurile de măsuri care pot stopa inflaţia şi creşterea preţurilor la alimentele de bază, la energie şi la carburanţi. Cel mai important, atât pentru mine, cât şi pentru colegii mei de la PSD, e să rezolvăm problema foarte gravă a oamenilor loviţi de creşterea preţurilor. De aceea, PSD insistă că prioritară este reglementarea pieţei energetice pe o perioadă determinată de un an. Stoparea exploziei facturilor la energie şi readucerea acestora la niveluri sustenabile, atât pentru populaţie, cât şi pentru IMM-uri şi producătorii agricoli, este cea mai bună soluţie pentru a reduce presiunea inflaţiei. La două luni după ce miniştrii social-democraţi şi-au preluat cele mai importante şi dificile portofolii, PSD îşi menţine toate angajamentele luate în faţa românilor şi demonstrează că îşi asumă pe deplin responsabilitatea de a eficientiza domeniile pe care le coordonează prin măsuri ferme şi imediate de creştere a calităţii vieţii românilor. |


