Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Brudaşca şi apoi domnul deputat Napoleon Pop.

Mulţumesc pentru înţelegere.

Aş vrea, înainte, domnule Brudaşca, să-i spun domnului coleg Emil Boc că suntem pe aceeaşi lungime de undă, ba, mai mult, toţi reprezentanţii partidelor parlamentare din Biroul permanent suntem de acord că nu este bună şi binevenită această oră pentru declaraţii politice şi este posibil, chiar săptămâna viitoare, prin votul plenului, să rezolvăm această chestiune.

Vă mulţumesc.

Domnul Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Recent, în întreaga ţară, s-au comemorat 400 de ani de la tragicul sfârşit al marelui voievod Mihai Viteazul, întâiul domn care a unit sub sceptrul său cele trei ţări române. Evenimentul a fost marcat, nu numai în localităţile de care se leagă numele ilustrului domn, prin organizarea unor manifestări cultural-ştiinţifice: lansarea de cărţi, vernisarea de expoziţii foto-documentare sau dezvelirea de busturi şi statui etc.

Nu facem aici referire la spectacolul jalnic pe care l-a dat preşedintele României, împreună cu fostul monarh şi cu patriarhul Bisericii ortodoxe române, care se implică din ce în ce mai iresponsabil în demersurile politice ale ţării.

La iniţiativa Ligii pentru unitatea românilor de pretutindeni, o ştafetă s-a deplasat în toate localităţile importante ale României, adunând pământ spre a fi depus la mânăstirea "Dealul", acolo unde se află capul domnitorului. Această ştafetă a poposit şi la Cluj-Napoca, fapt consemnat de întreaga mass-media locală.

Dacă marea majoritate a presei a consemnat evenimentul ca atare, avem surpriza să constatăm că ziarul de limbă maghiară "Szabadcság" se remarcă, prin pana unui oarecare Szabo Csaba, prin minciunile şi neadevărurile pe care le promovează în legătură cu evenimentul comemorat. Redăm, în continuare, fragmente din articolul său intitulat "Ştafetă comemorativă cu horă etnică". O facem, în primul rând, datorită faptul că nu un ziar de aiurea, ci chiar unul de aici din ţară excelează prin promovarea minciunii, mistificării, neadevărului şi, nu în ultimul rând, a dispreţului faţă de istoria poporului român. Considerăm că, în felul acesta, publicaţiile de limba maghiară, ca "Szabadcság", constituie şi vor constitui întotdeauna un mijloc de înveninare a relaţiilor dintre majoritatea românească şi minoritatea maghiară şi ne întrebăm cu îngrijorare ce este de făcut pentru ca, respectând legea, să eliminăm asemenea bube infecte din massmedia începutului de mileniu III.

Citez, în continuare, din acest articol: "Viaţa şi epoca voievodului Mihai nu se pot despărţi de Principatul Transilvaniei, mai exact Mihai a fost ajutat pe tron de către Sigismund Bathory din familia princiară Bathory şi l-a convins să renunţe la independenţa Munteniei în favoarea Transilvaniei, pentru ca oastea transilvană să-l poată apăra de turci. Marile victorii ale lui Mihai la Târgovişte, Bucureşti şi Giurgiu nu inspiră victoria românilor munteni, ci mari victorii maghiare, având în vedere că, la cei 8.000 de oameni ai lui Mihai, au fost aduşi de comandantul şef Bathory Szigmund şi comandantul armatei ardelene Bocskoy Istvan 13.000 de soldaţi din Transilvania şi 24.000 de secui, alături de 3.000 de moldoveni. Unde este aici succesul românilor? După succesul campaniei din Muntenia, voievodul Mihai, unul dintre conducătorii comandantului şef Bathory Szigmund, în văzul oastei unite, de bucurie a căzut în genunchi şi cu glas tare a mulţumit lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că voievoul Mihai nu s-a bucurat de marele succes al domnului său, principe al Munteniei şi Moldovei, Bathory Szigmund, care a cumpărat acest titlu în 1595. Şchiopătează adevărul întăritor al identităţii la bătălia de la Şelimbăr contra armatei transilvane a lui Bathory Andras. După cum se ştie, secuii au câştigat bătălia pentru munteni prin contraatacul lor. Se cunosc numele conducătorilor secui care, după lipsa de decizie a primei confruntări, l-au convins pe Mihai să tăbărască asupra ungurilor care se pregăteau de odihnă şi băut. Eroii primei confruntări nu au fost muntenii, căci numai polonii au putut rezista ungurilor. Bătălia de la Şelimbăr, bătălia unificării, în această situaţie, este o victorie a secuilor, cel puţin tot atât cât a muntenilor. Uciderea voievodului Mihai nu întăreşte conştiinţa românească, moartea lui nu a depins de garda lui de secui care l-au apărat cu fidelitate".

Vă rog să fiţi foarte atenţi acum, la partea de final a acestui articol: "Dacă noi, adică ungurii, sărbătorim 1000 de ani, voi, adică românii, sărbătoriţi 400 de ani".

Şi un apel pentru cei care se pupă, în văzul lumii, cu organizaţia iredentistă maghiară UDMR. Iată ce scrie un ziar patronat de această uniune: "Puterea din Bucureşti administrează un Guvern statal străvechi, care are vârsta de 80 de ani".

Cu asemenea date, pentru orice român şi cititor de bunăcredinţă, este clar că, în viziunea ziaristului ungur, românilor li se ia dreptul de a-şi sărbători trecutul, iar celor din Transilvania nu li se recunoaşte o istorie mai veche de 1918.

În aceste condiţii, câtă vreme la noi în ţară se procedează astfel, nu mai avem nevoie să ne împroaşte cu noroi istorici de ocazie din rândul iredentei ungureşti din Europa occidentală şi de peste ocean.

Mulţumesc pentru atenţie şi poate că partidul de guvernământ se va trezi, în sfârşit, şi nu va mai ţine şopârla la sân.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.