Parliamentary debates

Domnul Puiu Haşotti:

Domnul deputat Cristian Sandache are cuvântul.

Ţin să vă informez că domnii deputaţi Ioan Sonea, Emil Boc şi Emil Rădulescu au depus declaraţiile politice.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se intitulează "Basarabia de lângă noi".

Diplomaţia şi contextul internaţional actual sunt argumente puternice în favoarea raţiunii de stat, în conformitate cu care delicata problemă a frontierelor şi a minorităţilor etnice trebuie tratată cu rigoare, realism şi echilibru.

Pe de altă parte, ca români nu putem rămâne insensibili la drama conaţionalilor noştri de peste Prut, care, în ultima vreme, se confruntă cu blestemul imperialismului, indiferent de titulatura sau metamorfozele prin care acesta a trecut. Unii compatrioţi ai noştri au afirmat că românii basarabeni merită abandonaţi definitiv, fiind singurii vinovaţi pentru soarta lor actuală, în special, pentru faptul de a fi acordat prin vot un credit serios comuniştilor. Simplist şi superficial, poate aşa ar sta lucrurile. La scara istoriei însă, o astfel de judecată este sterilă şi meschină. Nu trebuie să fim patetici pentru a afirma din nou că Basarabia nu e un ţinut oarecare, o fata morgana geografică plutind în eter ca o umbră. Nu trebuie să fim acuzaţi de revizionism pentru a declara răspicat că nu există moldoveni, ci români, compatrioţi ai noştri, pe care zadarnic i-am ignorat şi zadarnic i-am privit de sus, atâta vreme cât trecutul secular ne marchează profund şi pe unii şi pe ceilalţi.

Un om politic basarabean a afirmat, prin 1991, că această parte a României este braţul amputat al patriei mamă care zvâcneşte ca un blestem udat de apele înspumate ale Nistrului. Unii basarabeni ni se par greu de asimilat mentalităţii europene, măcinaţi de complexe sau clişee iritante. Să judecăm însă prin ceea ce Tache Ionescu numea, profund, "politica instinctului naţional" şi să admitem faptul că Basarabia umilită, torturată, crucificată, minţită şi sărăcită este o altă parte din vatra noastră, iar glasul ei rănit trebuie să devină insomnia noastră colectivă.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc şi eu.