Olga Lucheria Voinea
Olga Lucheria Voinea

Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.69/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Olga Lucheria Voinea - referire la şomajul din judeţul Galaţi;

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ciontu:

O invit la microfon pe doamna Olga Voinea.

Va urma domnul deputat Gheorghe Firczak.

Video in format Flash/IOS

Doamna Olga Lucheria Voinea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Astăzi voi vorbi despre şomajul din judeţul Galaţi - un grav pericol social, consecinţa unei ineficiente concepţii manageriale şi economice.

Faptul că o strategie economică coerentă lipseşte în judeţul Galaţi îşi pune amprenta asupra dezvoltării şi evoluţiei normale a mecanismelor economice ale oraşului, cât şi ale judeţului.

Simpla prezentare a unei statistici a municipiului dezvăluie urmările carenţelor de management economic: peste 100 mii pensionari, 36 mii şomeri la 132 mii de salariaţi, astfel arată cifrele lunii iunie a anului trecut.

Procentul ridicat al şomajului în oraşul Galaţi (11% în luna ianuarie a acestui an) conduce la implicaţii serioase în privinţa nivelului de trai al cetăţenilor. Mai mult decât atât, şomajul în judeţ a devenit un fenomen din moment ce se menţine la aceleaşi cote ridicate în ultimii ani.

Toate întreprinderile şi instituţiile judeţului se află sub presiunea disponibilizărilor sau a autodisponibilizărilor. Anul acesta, încă 1.500 de salariaţi de la ISPAT - SIDEX sunt stimulaţi să accepte autodisponibilizarea în schimbul unei sume ce variază între 80 şi 100 milioane lei, fie a 6 - 12 salarii compensatorii pentru cei care au vechime corespunzătoare în muncă.

Perspectivele următorilor ani, însă, sunt şi mai sumbre. Până la 6.000 de salariaţi de la SIDEX vor fi disponibilizaţi până în 2010.

La DAMEN - Galaţi, începând cu 1 iulie vor fi disponibilizaţi încă 140 de salariaţi. Nu este scutit nici învăţământul de acest flagel al şomajului, din motive de natură demografică, sau APATERM care va intra în curând sub incidenţa sistemului de management european.

Acest tablou trist are explicaţii obiective în majoritatea cazurilor. Economia de piaţă impune reguli clare şi dure de reorganizare şi eficientizare a procesului de producţie.

Povara şi consecinţele serioase ale şomajului trebuie să şi le asume guvernarea, care nu a avut capacitatea de a oferi o alternativă la situaţiile nou create. Sume importante de bani s-au cheltuit pe plăţi compensatorii. Numai la SIDEX, pentru fiecare salariat această sumă ajunge la aproape 5.000 dolari.

Puţine sunt însă cazurile în care aceste sume au şi o finalitate benefică. Guvernarea a neglijat aproape în totalitate programele de reconversie,

Climatul de afaceri, sufocat de taxe şi impozite, nu poate absorbi un număr prea mare de şomeri, iar numărul de 1.258 de şomeri angajaţi în primele luni ale acestui an, nu constituie o rezolvare, întrucât foarte curând un număr şi mai mare de salariaţi vine să îngroaşe categoria şomerilor.

Lipseşte, la nivelul judeţului, fără îndoială, o viziune economică clară şi de perspectivă. Un cerc vicios face ca oamenii să fie amăgiţi şi abandonaţi fără speranţă, transformându-i în umili beneficiari ai ajutorului de şomaj, rău-platnici ai chiriei şi impozitelor.

Acelaşi cerc vicios face ca mari întreprinderi să nu-şi plătească obligaţiile faţă de stat: bugetul de stat, asigurările sociale şi ajutorul de şomaj. Casa de pensii are de recuperat aproape 1 miliard şi jumătate de la agenţii economici. Datoriile faţă de bugetul asigurărilor sociale se ridică la 2,7 miliarde.

Lipsa de corelare a mecanismelor sociale şi economice ne dau sentimentul că lucrurile curg fără un control clar al situaţiei. În Galaţi există 71 mii pensionari cu o pensie sub 1,4 milioane lei, care au fost ajutaţi să-şi plătească căldura. Doar în luna ianuarie, pentru aceste cazuri şi altele asemănătoare, s-au alocat şi plătit de la bugetul local 20 de miliarde lei.

Zilnic, pentru 46 mii de copii se plătesc 276 milioane lei pentru corn şi lapte. Sume imense se derulează pe calea ajutorului minim garantat. Sunt gesturi care se vor a fi considerate acte de generozitate şi protecţie socială, care nu fac însă decât să ascundă neputinţa de a rezolva problemele.

Să faci un spectacol penibil din sărăcia oamenilor şi demnitatea lor, nu este deloc demn pentru cei care conduc destinele acestei colectivităţi.

La fel de penibil este să constitui organisme fără viaţă şi fără rezultate, cum ar fi o România curată, despre care prefectul de Galaţi recunoaşte oficial că toţi primarii manifestă dezinteres.

Singura soluţie viabilă pentru rezolvarea problemei şomajului o constituie o gândire economică eficientă, în centrul căreia să se afle omul, cu interesele lui profesionale şi personale şi bunăstarea ţării.

O nouă stare de spirit la care face referire doctrina Partidului Umanist are o componentă umană şi una economică, care interferează. Astfel, omul care-şi redobândeşte demnitatea sa va evolua în climatul economic pe baza unei noi relaţii de parteneriat.

Munca cinstită va trebui să fie corect plătită, iar relaţia între patron şi salariat să fie una de conlucrare în interesul general al societăţii româneşti.

Promovarea unei strategii economice realiste, a unui mediu de afaceri corect, încurajarea capitalului autohton, respectarea legilor şi a demnităţii umane se pot constitui în elemente de bază pentru eliminarea statului de şomer pentru cei care nu acceptă această situaţie şi care doresc să-şi depăşească în societate statutul existent.

Foarte mulţi bani se risipesc fără a produce noi valori materiale. În locul încercării înlăturării cauzelor şomajului, ei sunt dirijaţi în mod eronat spre diminuarea efectelor.

Se formează o nouă mentalitate distrugătoare pentru societatea nemuncii plătite, care îl transformă pe om într-un obiect inutil, atât pentru societate, cât şi pentru el însuşi. Starea de descurajare a individului se accentuează şi mai mult din cauza polarizării societăţii: prăpastia dintre oamenii foarte bogaţi şi cei foarte săraci.

Şi aici umanismul politic dezvăluie o gândire realistă, de susţinere concretă a oamenilor de afaceri, care prin activitatea lor conlucrează la dezvoltarea economică sănătoasă şi, implicit, la ridicarea nivelului de bunăstare a individului şi societăţii în ansamblul ei.

Legea neimpozitării profitului reinvestit este un succes al gândirii noastre politice, o dovadă că există soluţii economice viabile pentru ameliorarea fenomenului şomajului, prin protejarea capitalului autohton, care va facilita relansarea activităţilor economice, creatoare de valoare şi de noi locuri de muncă. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.