Valeriu Tabără
Valeriu Tabără

Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 2008

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.85/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 2008

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.5 Valeriu Tabără - scrisoare adresată domnului Dacian Cioloş, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat- Liberal dau cuvântul domnului Valeriu Tabără.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică, de fapt, este o scrisoare care este adresată domnului ministru Dacian Cioloş, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, şi în acelaşi timp aş dori ca ea să ajungă şi pe masa domnului prim-ministru Tăriceanu.

În perioada de preaderare pentru toate ţările candidate s-a făcut o monitorizare a sistemului de protecţie şi de înregistrare a noilor cultivare din agricultură. În acest scop, s-au deplasat în ţările candidate experţi care au analizat instituţiile abilitate în acest domeniu şi au făcut recomandările necesare privind îmbunătăţirea infrastructurii şi armonizarea metodologiei de lucru cu cele din Uniunea Europeană. În toate ţările candidate, inclusiv în România, au fost găsite aspecte neconforme cu cerinţele Uniunii Europene. Pentru înlăturarea acestora, experţii au făcut o serie de recomandări pentru Institutul de Testare a Soiurilor, care s-au referit la: punerea la punct a bazei de date privind descrierile cultivărilor româneşti înregistrate, dar şi a soiurilor de referinţă utilizate în testul de uniformitate; constituirea unui depozit frigorific pentru păstrarea probelor etalon şi a probelor din colecţiile de referinţă; constituirea unei sere pentru realizarea de testări la boli, în condiţii artificiale; reorganizarea câmpurilor speciale pentru efectuarea testului DUS; dotarea cu aparatură IT şi realizarea unei reţele naţionale de calculatoare pentru transmiterea datelor online către ISTIS din reţeaua de centre zonale; dotarea cu aparatură de laborator specifică şi maşini agricole speciale pentru lucrările din câmpurile experimentale; punerea la punct a bazei de date privind descrierea cultivărilor; constituirea unui depozit frigorific pentru păstrarea probelor etalon; constituirea unei sere pentru realizarea de teste la boli în condiţii artificiale. De asemenea, reorganizarea câmpurilor speciale pentru efectuarea testului DUS, dotarea cu aparatură IT, dotarea cu aparatură de laborator specifică.

La aderare, în anul 2007, România nu reuşise să realizeze decât o parte din recomandările experţilor Uniunii Europene, iar în negocierile dosarului pe agricultură s-a menţionat că România nu întruneşte toate condiţiile pentru realizarea testului DUS, astfel că s-a mai acordat un răgaz de 3 ani pentru rezolvarea acestor aspecte, perioadă în care, totodată, să se refacă testarea cultivărilor româneşti pentru acest test, pentru a putea să fie înscris în Catalogul Uniunii Europene. Este, totuşi, de menţionat că testul DUS a fost făcut de către ISTIS, conform Normelor Uniunii Europene, la toate soiurile şi hibrizii înregistraţi în România în baza Legii nr.250 din 1998.

Măsura pe care a luat-o Ministerul Agriculturii a fost ca din anul aderării României la Uniunea Europeană, 2007, la întocmirea Catalogului naţional de soiuri, toate soiurile şi hibrizii româneşti, cu excepţia hibrizilor de floarea-soarelui, soiurilor de sfeclă de zahăr şi de legume, pe care reprezentanţii Ministerului Agriculturii au reuşit să le introducă în Catalogul de soiuri al Uniunii Europene, cu toate că la înregistrarea lor s-a aplicat aceeaşi metodologie ca şi pentru celelalte cultivare neincluse, precum şi pentru soiuri româneşti înregistrate în una din ţările Uniunii Europene, acestea au fost trecute în lista soiurilor care se pot cultiva în România cu derogare până în anul 2009.

De subliniat că majoritatea soiurilor româneşti existente în producţie au acest test realizat de către Institutul de testare al Soiurilor, conform Normelor UPOV şi, de asemenea, sunt brevetate în România. Or, se ştie că nicăieri în lume o lege nouă nu se poate aplica retroactiv. Trecerea soiurilor care au brevet de invenţie obţinut pe baza testelor efectuate de ISTIS, în aceeaşi perioadă, ca şi hibrizi de floarea-soarelui la soiurile de sfeclă de zahăr şi legume, în această listă, a creat confuzie printre fermieri, şi anume că soiurile româneşti vor fi scoase din cultură, ceea ce nu este departe de realitate, dacă nu va fi rezolvată urgent această situaţie.

În prezent, Institutul de Testare a Soiurilor este acreditat de către Uniunea Europeană pentru realizarea Testului DUS, iar cu ajutorul Ministerului Agriculturii poate să înscrie, pe propria răspundere, în Catalogul de soiuri al Uniunii Europene toate soiurile româneşti neînscrise.

România este singura ţară, dintre ţările noi intrate în Uniunea Europeană, care la aderare nu a reuşit să-şi înscrie aceste soiuri în Catalogul de soiuri al Uniunii Europene. Având în vedere ca aprobarea pentru cultivare, prin derogare, expiră în toamna anului 2009 pentru hibrizi şi soiurile autohtone de porumb, sorg, toate cerealele, plante tehnice, plante furajere, medicinale şi aromatice este extrem de urgentă intervenţia Ministerului Agriculturii şi a ISTIS pentru a reglementa înregistrarea în Catalogul de soiuri al Uniunii Europene, pe propria răspundere, a tuturor soiurilor româneşti testate şi brevetate conform normelor şi legislaţiei în vigoare la testarea şi brevetarea acestora.

Neîndeplinirea acestei măsuri poate afecta direct producţia agricolă, prin scoaterea din producţie a materialelor biologice româneşti care în special în aceşti ani cu condiţii climatice extreme şi-au dovedit adaptabilitatea pentru cultivare în condiţiile pedo-climatice diverse ale ţării noastre.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că pe lângă valoarea economică, soiurile şi hibrizii româneşti înglobează şi valoarea financiară a anilor de cercetare, deci şi răspunderea pentru finanţele publice cheltuite pentru realizarea lor.

Având în vedere că majoritatea hibrizilor şi soiurilor aflate în lista pentru cultivare cu derogare până în toamna anului 2009 sunt înregistrate la ISTIS pe baza normelor UPOV şi, ulterior, CPVO, vă rog, domnule ministru, să dispuneţi asumarea responsabilităţii de către organismul abilitat, de rezolvare urgentă a înregistrării Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură în România şi Catalogul Uniunii Europene, pe acelaşi principiu ca şi în cazul hibrizilor de floarea-soarelui, a soiurilor de sfeclă de zahăr şi legume.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.