|
Domnul Ghervazen Longher: Mulţumesc, domnule preşedinte. Ziua de 11 noiembrie 1918 este o zi memorabilă, o zi înscrisă cu litere de aur în cartea de istorie a Poloniei. După 123 de ani în care Polonia, împărţită între cele 3 mari puteri - Austria, Prusia şi Rusia -, nu a existat pe harta Europei, iar odată cu încheierea Primului Război Mondial, ea şi-a redobândit mult dorita suveranitate şi independentă pentru care au luptat, cu preţul vieţii chiar, generaţii întregi de polonezi. Nu o dată s-a spus că România şi Polonia au avut un destin comun. Edificator în acest sens este faptul că anul 1918 este un an memorabil şi pentru români, este anul în care la 1 decembrie s-a săvârşit Marea Unire, an în care Transilvania, Bucovina şi Basarabia au revenit în graniţele lor fireşti. Ziua de 11 noiembrie este sărbătorită de cei aproximativ 22 de milioane de polonezi risipiţi pe întreaga lume. Este o zi în care se simt uniţi cu patria strămoşilor lor. Şi polonezii din România au sărbătorit Ziua Naţională a Poloniei prin întâlniri organizate în casele polone, spectacole, conferinţe. Reprezentanţii celor 14 asociaţii ale Uniunii Polonezilor au fost invitaţi, în ziua de 10 noiembrie, la Ambasada Republicii Polonia la Bucureşti. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de domnul ambasador Marek Szczygieł, Excelenţa Sa, în scurta sa alocuţiune a subliniat importanţa şi semnificaţia sărbătorii naţionale. De asemenea, a evidenţiat faptul că anul acesta Ziua Independenţei Poloniei are loc în timpul preşedinţiei Uniunii Europene a Poloniei. La întâlnirea de la Ambasadă a luat parte şi un grup de copiii, membri ai ansamblului folcloric Solonczanka din "Soloneţu Nou", care a prezentat un scurt program artistic de cântece patriotice şi dansuri. Prima piesă interpretată a fost Imnul Poloniei, care începe cu elocventele versuri: "Polonia încă nu a pierit / Atâta timp cât noi trăim". În încheiere se cuvine să mulţumesc poporului român şi autorităţilor că noi, polonezii din România, putem să sărbătorim Ziua Naţională a Poloniei şi să ne simţim printre ai noştri. Mulţumesc.
|