Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.43/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.50 | Gheorghe Dragomir - declaraţie politică cu titlul: "O nouă încălcare a atribuţiilor prezidenţiale - Mişcarea Populară, moşită pe Facebook de consilierii lui Traian Băsescu"; | ![]() |
||
|
"O nouă încălcare a atribuţiilor prezidenţiale -Mişcarea Populară, moşită pe Facebook de consilierii lui Traian Băsescu" La doar două zile după ce Traian Băsescu le-a spus adio pedeliştilor, transmiţându-le fluturând din mână că se va implica în ridicarea unui nou partid de dreapta, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a anunţat pe blogul personal înfiinţarea fundaţiei "Mişcarea Populară", platforma politică ce se vrea a fi "un real catalizator pentru implicarea societăţii româneşti în elaborarea şi implementarea deciziilor majore care ne privesc". Cu alte cuvinte, un soi de unealtă de salvare a mult-iubitului conducător abandonat chiar de cei care nu cu mult timp în urmă îi ridicau osanale de la tribuna PDL. Până la acel moment însă mişcarea ticluită de Traian Băsescu a început să strângă fani unde altundeva decât pe...Facebook, reţeaua de socializare devenită de curând atât de dragă şefului statului. Primul simpatizant? Nimeni altul decât consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, care a anunţat că se va înscrie şi el în această fundaţie. Imediat au început a se auzi pe reţelele de socializare ţopăielile de frenezie din partea colegilor săi care strigau cu disperare că vor şi ei în acest proiect. Este şi cazul purtătorului de cuvânt al lui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, care a anunţat: "Şi eu subscriu, Sebastian". Deşi lansată de consilierii prezidenţiali, Mişcarea Populară nu este altceva decât ideea lui Traian Băsescu. A recunoscut-o cu nonşalanţă: "E ideea mea lansarea acestei fundaţii. S-a oferit Cristian Diaconescu să o lanseze. Nu voi avea nicio contribuţie la conducerea ei, nu voi fi nici măcar în board, deşi legea îmi permite, dar voi veghea şi o voi încuraja să existe. La conducerea ei trebuie să fie un om de prestigiu. Poate să fie din zona de afaceri, culturală, jurnalistică. Trebuie să fie un om care să fie expresie a neangajamentului politic", a declarat Băsescu. Aşa că, la doar câteva zile de la acest anunţ, a fost vehiculat şi numele celui care va conduce fundaţia, în persoana decanului Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, Marian Preda. Informaţia în acest sens a fost publicată pe blogul consilierului prezidenţial Cristian Diaconescu. Numele lui Marian Preda nu este nou pe eşichierul politic românesc, acesta fiind vehiculat în 2011 pentru postul de ministru al muncii, după demisia lui Ioan Botiş. Marian Preda este cel care a condus Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice, printre recomandările căreia figurează legalizarea prostituţiei şi a consumului de droguri. Interesante "viziuni" pentru "omul de prestigiu" care se pregăteşte în aceste zile să devină şeful Mişcării Populare... Acestea fiind spuse, iată că Traian Băsescu ignoră din nou prevederile Constituţiei referitoare la echidistanţa pe care ar trebui să o aibă preşedintele României faţă de partidele politice. Nu numai că şi-a instruit consilierii să creeze o aşa-zisă fundaţie de dreapta, dar se şi laudă public cu susţinerea pe care o dă proiectului. Mai mult, preşedintele a anunţat chiar că se va implica personal în organizarea fundaţiei, prin cunoştinţele pe care le are, în vederea obţinerii de sedii locale, dar şi de susţinere pentru noua sa mişcare. Sub pretextul Mişcării Populare, Băsescu a găsit o nouă strategie de a se implica în viaţa politică, iar cei care îi pregătesc acţiunile nu sunt alţii decât consilierii săi prezidenţiali. Deveniţi peste noapte...de dreapta! Este cazul fostului social-democrat Cristian Diaconescu, cel care se vrea acum a fi portavocea autointitulatei Mişcări Populare de dreapta, dar care în 2011 lansa Platforma de Stânga, aducând elogii stângii progresiste. Înfiinţarea Mişcării Populare nu reprezintă altceva decât un episod ridicol în cariera politică a lui Traian Băsescu, o nouă mişcare de inducere în eroare a electoratului, iar faptul că nişte consilieri prezidenţiali în funcţie înfiinţează mişcări politice este fără precedent în istoria politică a României. În plus, trebuie subliniat că, indiferent dacă va deveni partid politic sau nu, această aşa-zisă Mişcare Populară nu va fi un adversar pentru nimeni şi nici nu va reprezenta o forţă în peisajul politic românesc. Am convingerea că această fundaţie nu are nicio legătură cu dreapta, aşa cum n-a avut legătură cu dreapta nici guvernarea pedelistă patronată de Traian Băsescu. Astăzi, singurul partid autentic de dreapta din România este Partidul Naţional Liberal, care şi-a reafirmat, cu diferite ocazii, ca obiectiv strategic pe termen lung reconstrucţia dreptei autentice, bazată pe valori, şi nu derivată din conjuncturi, false supărări ori contrazisă de acţiunea politică. |



