Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.145/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 12, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.50 | Ion Călin - intervenţie ce are ca titlu "Noaptea de cristal"; | ![]() |
||
|
"Noaptea de cristal" În fiecare an, pe 9 noiembrie, Comunitatea mondială marchează Ziua internaţională împotriva fascismului şi a tot ce înseamnă el: autoritate, capital, rasism, sexism, homofobie, xenofobie etc. Ziua este marcată în memoria evenimentelor tragice petrecute în noaptea de 9 spre 10 noiembrie a anului 1938, când a avut loc un pogrom evreiesc în Germania şi care a primit denumirea de "Noaptea de cristal" sau "Noaptea sticlei sparte" ("Noaptea oglinzilor"). În 1938, emigrarea masivă a evreilor germani şi austrieci devenise pentru autorităţile naziste un obiectiv politic de maximă însemnătate. Acţiunile antisemite naziste au culminat cu pogromul din acea noapte, care s-a desfăşurat pe tot teritoriul Germaniei şi Austriei. Justificarea oficială a autorităţilor naziste, pentru cel mai mare pogrom din istoria modernă a Germaniei, a fost realizarea unui atentat de către evrei asupra unui diplomat nazist acreditat la Paris. Prin acest atentat s-a dorit să se atragă atenţia lumii întregi asupra deciziei arbitrare a autorităţilor naziste de a expulza peste 17.000 de evrei polonezi care la vremea respectivă locuiau pe teritoriul Germaniei. În acea noapte a anului 1938, toate vitrinele magazinelor evreieşti din Germania şi Austria au fost sparte de către bande de nazişti. Peste 30.000 de evrei au fost trimişi în taberele de concentrare, iar alţi 100 au fost omorâţi. Peste 7.000 de magazine au fost distruse şi 200 de sinagogi au fost arse. Până în septembrie 1939, peste 200.000 de evrei au părăsit Germania, proprietăţile lor fiind confiscate de guvernul nazist. Naziştii şi-au atins scopurile prin persecutarea şi uciderea celor consideraţi impuri, principalele ţinte fiind evreii, romii, martorii lui Iehova şi homosexualii. Naziştii au iniţiat programe de exterminare a membrilor "slabi" sau "nepotriviţi" din rândul populaţiei proprii. Poliţia germană nu a intervenit, iar pompierii au avut grijă ca focul să nu se extindă la alte clădiri. Marea majoritate a cetăţenilor germani nu a participat la violenţe şi jafuri, dar nici nu s-a opus acestora. Violenţele au durat 24 de ore. Cărţile religioase ale comunităţilor evreieşti au fost arse în stradă. Numele de "Noaptea de cristal" a fost folosit ulterior, deoarece numeroasele geamuri şi vitrine sparte au făcut ca în lumina torţelor trotuarele să pară acoperite cu cristale. Aceştia au fost martorii tăcuţi, indiferenţi ai pogromului, în mijlocul exploziei de brutalitate necontrolată. Potrivit datelor istoricilor cu privire la populaţia majoritară, lipsa de reacţie la pogrom, atât în interiorul Germaniei, cât şi în alte ţări europene, a dat frâu liber fasciştilor şi a servit drept stimul pentru începerea exterminării în masă a evreilor europeni. "Noaptea de cristal" este considerată începutul Holocaustului şi prima încercare de distrugere a evreilor de către nazişti. Evenimentele declanşate în seara zilei de 9 noiembrie au reprezentat şi un semnal pentru evreii din Germania şi Austria, sute de mii de evrei luând hotărârea şi reuşind să se refugieze în alte ţări. După cel de al Doilea Război Mondial, noaptea respectivă a fost considerată o "noapte a ruşinii". Pogromul nopţii de cristal a marcat un punct de răscruce în acţiunile împotriva evreilor într-o ţară vest-europeană. Faptul că astăzi unii neagă această realitate, constituie mai mult decât o simplă încercare de bagatelizare a istoriei. Este o încercare de a reînvia vechile prejudecăţi şi de a reabilita fanatismul rasial, deghizat într-un discurs istoric inacceptabil. Să adunăm şi să sintetizăm lecţiile pe care le-am învăţat din istorie. Să nu rămânem tăcuţi sau indiferenţi la ce se întâmplă. Fie ca amintirile din acea noapte să ne ajute ca astfel de orori să nu se mai întâmple! |



