Neculai Iftimie
Neculai Iftimie

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.91/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.50 Neculai Iftimie - declaraţie politică cu titlul "Dezvoltarea durabilă este respectul faţă de interesele celor care vin după noi";

Domnul Neculai Iftimie:

"Dezvoltarea durabilă este respectul faţă de interesele celor care vin după noi"

Noţiunea "Dezvoltare Durabilă" reprezintă o punte între un deziderat al dezvoltării şi o mişcare de salvare a naturii şi a mediului ambiant. Este o alianţă a două mari curente contemporane, născute ambele în a doua jumătate a secolului XX. Să încep cu definiţia dată de Comisia Mondială de Mediu şi Dezvoltare: "Dezvoltarea durabilă este aceea care răspunde nevoilor prezentului, fără să compromită abilitatea generaţiilor viitoare de a-şi împlini propriile nevoi".

Mai pe larg "Dezvoltarea umană este ecologie durabilă în relaţia cu mediul, dacă intervenţiile şi efectele impuse la activităţile umane, fie ele economice, tehnologice, sociale sau culturale, nu alterează rata schimbării naturii şi a ecosistemelor, într-un fel necontrolabil de natură, sau într-o formă ireversibilă, din punctul de vedere al generaţiilor viitoare".

Din cuplul dezvoltare şi durabilitate, accentul cade la majoritatea analiştilor pe ultimul concept. Dezvoltarea aparţine operei economice.

Dezvoltarea durabilă trebuie să înlăture greşeala de a opune protecţia mediului în faţa activităţilor economice. Dezvoltarea durabilă trebuie să ofere cadrul de reconciliere dintre două aspiraţii, susţinând necesitatea dezvoltării economice, ca şi îmbunătăţirea şi conservarea mediului, singura alternativă pentru creşterea calităţii vieţii.

Obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un optim al interacţiunii dintre patru sisteme - economic, uman, ambiental şi tehnologic, într-un proces dinamic şi flexibil de funcţionare.

Este bine cunoscut că nimic nu durează veşnic pe TERRA.

Avuţia este creată şi distrusă, energia este degradată, materia este concentrată şi dispersată, obiectele fizice uzate, tehnologiile perfecţionate sau chiar înlocuite etc.

Evoluţia şi moartea sunt părţi ale vieţii, ca reproducerea şi dezvoltarea. Cerinţele dezvoltării durabile pentru toate acestea sunt aceleaşi.

În general, cerinţele pentru realizarea dezvoltării durabile trebuie să includă, printre altele, următoarele:

  • O distribuţie echilibrată şi echitabilă a resurselor;
  • Conservarea şi sporirea resurselor naturale, întreţinerea diversităţii ecosistemelor şi monitorizarea impactului dezvoltării economice asupra mediului;
  • Perfecţionarea, reorientarea sau chiar schimbarea tehnologiilor şi punerea sub control al riscurilor acestora;
  • Creşterea gradului de participare la luarea deciziilor privind economia şi mediul, la nivel global.

Trei probleme globale stau în calea realizării unei dezvoltări durabile: creşterea populaţiei umane şi a nivelului de consum; biodiversitatea, prezentă pe glob, a mai multor specii de floră şi faună; schimbările climatice.