Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.160/2018
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.50 | Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică având ca subiect "Programe şi măsuri în sprijinul tinerilor"; | ![]() |
||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "Programe şi măsuri în sprijinul tinerilor" Guvernul PSD se străduieşte să găsească soluţii pentru stoparea plecării tinerilor din ţară şi integrarea acestora pe piaţa muncii din România. În urma unei analize serioase a situaţiei cu care ne confruntăm, analizând cercul vicios şi relaţiile fragmentate dintre fenomenul lipsei de experienţă a tinerilor, pe de o parte, şi condiţiile formulate de angajatori în legătură cu o minimă experienţă în domeniu, pe de altă parte, a fost necesar să luăm decizii rapide şi eficiente pentru implementarea unor programe viabile, care să reducă aceste decalaje şi rupturi între angajatori şi posibilii angajaţi. În acest sens, au avut loc reglementări legislative - respectiv Legea internshipului, Legea uceniciei, telemunca, şi au fost în continuare finanţate programe de încurajare a tinerilor, cum este, spre exemplu, "Start-Up Nation". Legea uceniciei a intrat în vigoare în acest an. Aceasta se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani şi prevede acordarea sumei de 1.125 de lei/lună pentru fiecare ucenic angajat şi a sumei de 1.350 de lei/lună pentru fiecare stagiar angajat. Banii sunt primiţi, la cerere, de firmele care asigură un loc de muncă tinerilor care vor să înveţe o meserie. Finanţarea nerambursabilă este asigurată prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU). Ucenicia şi stagiatura reprezintă paşi concreţi în învăţarea unei meserii, iar România are nevoie de oameni calificaţi, buni meseriaşi, iar prin noile reglementări se estimează reducerea şomajului, dar şi a forţei de muncă necalificate. Adoptarea Legii internshipului a venit şi ea în sprijinul tinerilor. Potrivit acestei legi, tinerii de cel puţin 16 ani vor putea lucra pentru firme sau entităţi publice în baza unor contracte de stagiu de practică şi vor avea dreptul la o indemnizaţie lunară de cel puţin jumătate din valoarea salariului minim brut. Programele de internship se pot organiza oricând în decursul unei perioade neîntrerupte de 12 luni, durata fiind de maximum 720 de ore pe parcursul a 6 luni consecutive. Legea internshipului se înscrie în Programul de Guvernare 2017 - 2020, la Capitolul "Şanse reale pentru tineri", şi vizează creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă în rândul tinerilor, până la 70%. În primăvara acestui an a fost reglementată şi telemunca. În faţa realităţii privind modernizarea pieţei muncii şi avându-se în vedere armonizarea legislaţiei naţionale din domeniul muncii cu cea europeană, actul normativ stabileşte avantaje atât pentru salariat, cât şi pentru angajator. Pentru salariat vor fi eliminate costurile de bani şi de timp cu deplasarea de la şi până la sediul angajatorului, salariatul va avea posibilitatea alegerii locului de muncă şi îşi va valorifica timpul de lucru, îmbunătăţind astfel echilibrul între viaţa personală şi cea profesională. Angajatorul va beneficia de avantajul costurilor reduse în ceea ce priveşte închirierea spaţiilor, cheltuielile cu utilităţi, parcul auto şi consumul de carburant. În plus, prezenta lege măreşte şansele persoanelor cu dizabilităţi de a ocupa un loc pe piaţa muncii. Cât priveşte programul "Start-up Nation 2017", lansat de Guvernarea PSD-ALDE, acesta şi-a atins scopul - au fost înfiinţate peste 8.000 de firme noi în domenii economice importante: producţie, industrii creative, servicii şi IT. Cei mai mulţi dintre cei care au pornit afaceri prin Start-up Nation sunt antreprenori tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 40 de ani, care în prezent oferă locuri de muncă pentru peste 21.000 de persoane. Cel mai important este faptul că peste 80% dintre locurile de muncă nou create sunt ocupate de persoanele din categoriile ţintă: şomeri, tineri absolvenţi, persoane cu dizabilităţi. Programul Start-up Nation va continua şi anul viitor. Ministerul Fondurilor Europene a mai venit cu un proiect în sprijinul tinerilor - Not in Education, Employment or Training - respectiv tineri care nu sunt înscrişi într-un program de educaţie, ocupare sau formare profesională. Cu o valoare de 460.000 de euro, prin acordarea unei prime de activare, se urmăreşte stimularea ocupării în rândul tinerilor. Astfel, un tânăr domiciliat/cu reşedinţa într-una din regiunile Centru, Sud -Est şi Sud Muntenia, înregistrat la AJOFM şi care se angajează pentru o perioadă mai lungă de 3 luni (după data înregistrării sale la AJOFM), beneficiază de 500 lei net. Prima de activare se acordă o singură dată. Sunt câteva dintre măsurile care îşi propun să ofere alternative reale tinerilor noştri. România are nevoie de ei, de creativitatea şi dorinţa lor de a face din ţara noastră un loc mai bun. |


