Ştefan Muşoiu
Ştefan Muşoiu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.68/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.50 Ştefan Muşoiu - declaraţie politică: "La mulţi ani, Europă cu democraţie autentică! La mulţi ani, Românie europeană!";

Domnul Ştefan Muşoiu:

"La mulţi ani, Europă cu democraţie autentică! La mulţi ani, Românie europeană!"

Ziua de 9 mai are valenţe istorice deosebit de importante atât pentru ţara noastră, precum şi pentru întregul continent european. România şi-a câştigat statutul de ţară independentă în această zi a anului 1877. Începând din 1950, tot din ziua de 9 mai, sărbătorim Ziua Europei sau Ziua Schuman, graţie declaraţiei istorice a ministrului de externe francez de la acea dată, Robert Schuman.

Unitatea în rândul tuturor cetăţenilor comunitari, standardele egale şi înalte pentru fiecare stat membru, democraţia autentică, solidaritatea sunt principalele valori care au fundamentat Uniunea Europeană şi care contribuie, zi de zi, la edificarea continuă a acestei construcţii politice unice. Provocările actuale, cu care ne confruntăm atât ca uniune de ţări cu identitate distinctă, proprie, precum şi cu nevoile individuale ale fiecărei naţiuni constitutive, ne orientează către identificarea şi aplicarea celor mai bune soluţii pentru continuarea acestui proiect politic şi economic continental. Eforturile conjugate pentru construcţia unui viitor adaptat unor auspicii din ce în ce mai inedite sunt greu de cuantificat în aceeaşi măsură de către toţi cetăţenii europeni, indiferent din ce ţară provin aceştia. Şi totuşi uşor de remarcat, graţie efectelor lor de ameliorare a tuturor asperităţilor de pe traiectul nostru comun.

Uniunea Europeană reprezintă un model de prosperitate şi stabilitate la nivel regional şi global, generând, independent de voinţa sa, sentimente de râvnă din partea altor state. Din aceste raţionamente devine din ce în ce mai necesar ca rezilienţa Uniunii să fie sprijinită de o proximitate sigură, stabilă, prosperă, ferm angajată în reforme politice şi economice. Chiar mai mult, în viitorul cel mai apropiat, s-ar dovedi providenţial ca şi alte ţări din Balcani sau Republica Moldova ori statele aflate la extremitatea Mării Negre şi care şi-au afirmat aspiraţia pentru statutul de membru să vină şi să completeze arhitectura politică şi de influenţă a UE.

Comunitatea europeană, dincolo de o serie de ezitări şi chiar de blocaje interne, cum ar fi acordarea justă a subvenţiilor pentru agricultorii afectaţi de afluxul cerealelor ieftine ucrainene sau de votul de "veto" prin care ni s-a blocat accesul atât nouă, cât şi Bulgariei, în Schengen, a avut reacţiile şi răspunsurile cele mai potrivite pentru situaţia gravă, generată de conflictul din Ucraina.

Uniunea şi-a probat, în repetate rânduri, unitatea, coeziunea, forţa şi solidaritatea prin toate luările de poziţie în faţa multitudinii de evoluţii fără precedent atât externe, cât şi interne, şi, mai ales, în faţa instabilităţii şi incertitudinilor globale, inerente, rezultate din conflictul de la graniţele sale dinspre Răsărit. Păstrarea unui echilibru al multilateralismului şi cu respectarea normelor de drept internaţional de către toate ţările membre este un alt test de foc prin care am fost forţaţi să trecem cu toţii. Iar astfel de probe nu se vor opri, ci vor continua, luând diverse alte forme cu scopul de a verifica trăinicia valorilor principale ale Uniunii Europene şi rezistenţa acesteia. Într-o astfel de conjunctură, pe zi ce trece mai complicată la nivel global şi regional, este nevoie de o Europă cât mai unită, chiar indestructibilă, şi care să reafirme că experienţele devastatoare ale celor două războaie mondiale nu vor mai putea fi reiterate.

Sunt convins că această structură politică îşi va reconfirma, ori de câte ori i se va solicita, să îşi dovedească puterea în faţa oricăror tipuri de evoluţii conjugate prin aceleaşi instrumente, care şi-au dovedit eficienţa anterior, şi, posibil, prin intermediul altora noi, adaptate provocărilor cotidiene.

Includerea în Schengen a României şi a Bulgariei rezidă şi din nevoia de consolidare a Uniunii în contextul acestor situaţii geopolitice şi geostrategice atât de fluide şi ale căror rezultate tind, din ce în ce mai mult, să devină ireversibile pentru anumite popoare şi state limitrofe.

Ţara noastră este, de foarte mulţi ani, un furnizor de securitate, calibrat la cele mai înalte standarde, şi va continua să-şi aducă aportul la intensificarea durabilităţii securităţii întregii Uniuni Europene.

De asemenea, gama de eforturi concretizate prin măsuri potrivite, implementate de către România, începând din anul în care a fost ratificată aderarea noastră la UE, descriu cel mai fidel dezvoltarea statului român, precum şi ascensiunea sa în această mare familie multietnică. Probabil că nu ne dăm seama, dar ca popor privit din exterior de către diverşi observatori politici experimentaţi, după momentul 1 ianuarie 2007, am devenit mai competitivi, mai competenţi, mai atractivi, mai performanţi, mai rafinaţi, orientaţi către progres pe toate segmentele de activitate în care ne desfăşurăm, atât în plan intern, cât şi în cadrul altor state.

Într-un cuvânt, despre români şi despre România se vorbeşte în termeni mult mai buni ca până acum, nu doar la nivelul decizional din Comisia Europeană sau din Parlamentul European, ci şi la cel al tuturor misiunilor diplomatice şi chiar prin toate statele comunitare.

Aşadar, dragi români, prin intermediul integrării noastre europene, am reuşit să demontăm multe preconcepţii nedrepte care ne vizau şi chiar să impunem o nouă percepţie numelui de român.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va putea, la rândul său, prin renegocierea cu Executivul European, să ne ajute şi mai mult la repoziţionarea nivelului nostru de trai, contribuind şi la ajustarea şi mai optimă a parametrilor de conduită generală în societatea noastră, dar şi în cea comună. La fel ca şi Uniunea Europeană, şi România a avut întotdeauna forţa să se reinventeze şi să construiască neîntrerupt o societate mai bună pentru toţi cetăţenii.

Cu alte cuvinte, noi, toţi românii, vom deveni şi mai puternici atâta timp cât vom rămâne sub această umbrelă comunitară, contribuind neîntrerupt, umăr la umăr, la definirea strategiilor Uniunii pe termen mediu şi lung. Doar în acest mod vom beneficia cu toţii de cele mai bune auspicii ale succesului!