Cornel-George Comşa
Cornel-George Comşa

Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.119/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 25, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.52 Cornel-George Comşa - declaraţie politică: - "Educaţia, domeniu strategic şi prioritar pentru bugetul României pe anul 2015";

Domnul Cornel-George Comşa:

"Educaţia, domeniu strategic şi prioritar pentru bugetul României pe anul 2015"

"România se confruntă cu o provocare majoră în ceea ce priveşte creşterea calităţii sistemului ei de învăţământ şi de formare profesională. Părăsirea timpurie a şcolii este o problemă importantă. România ar trebui să pună în aplicare reformele şi, în acelaşi timp, să îşi dezvolte capacitatea administrativă. Învăţământul terţiar trebuie adaptat la nevoile pieţei muncii, iar accesul persoanelor dezavantajate ar trebui îmbunătăţit." (Recomandările Comisiei Europene pentru România 2013, Europa 2020)

Problema finanţării educaţiei din România integrează un amplu sistem care nu s-a putut alinia în ultimii ani la standardele europene privind alocarea bugetară anuală din Produsul Intern Brut pentru educaţie. Abandonul şcolar, lipsa resursei umane competente şi calificate, lipsa de corelare a competenţelor profesionale ale beneficiarilor educaţiei cu nevoile mediului economic privat şi subdezvoltarea cercetării ştiinţifice sunt doar câteva din efectele subfinanţării educaţiei de la convenţia politică privind pactul pentru educaţie, semnat de toate forţele politice în anul 2009.

Cu toate că Legea educaţiei naţionale prevede faptul că bugetul anual pentru educaţie trebuie să fie de minim 6% din PIB, valoarea acestui procent, în acest an, este de doar 3,40%, conform Raportului Bugetului 2013, lucru care situează România printre ultimele ţări din Europa, în raport cu investiţia în educaţie.

Conform datelor Eurostat, în anul 2010 România s-a aflat la coada clasamentului UE în ceea ce priveşte valoarea finanţării per elev. Chiar şi aşa, valoarea costului standard per elev/preşcolar/an, principala componentă a salariilor învăţătorilor şi profesorilor, a scăzut din 2010 până în 2013 de la 2857 de lei, la 2420 de lei. Astfel, salariile profesorilor din România sunt chiar de zeci de ori mai mici decât salariile profesorilor din alte state din Europa, care au ales să investească în educaţie şi să o trateze ca prioritate naţională.

Conform unor date furnizate de FSLI, un profesor debutant câştigă în România un salariu mediu brut de 233 de euro, în timp ce aceleaşi salarii ajung în Austria, Marea Britanie şi Italia la aproape 2000 de euro, în Spania şi Germania la aproape 3000 sau în Luxemburg la aproape 5000. Prin urmare, este evident motivul pentru care numărul tinerilor cu vocaţie pentru meseria de dascăl care îşi doresc să intre în sistemul de învăţământ scade de la an la an, locul acestora fiind suplinit de către tineri mai slab pregătiţi care aleg să se mulţumească cu aceste salarii. În acest an, procentul de candidaţi înscrişi la concursul de ocupare a posturilor didactice vacante din învăţământul preuniversitar care au luat note între 7 şi 10, condiţie necesară pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, a fost de doar 49,17%. Posturile neocupate au fost acoperite de suplinitori, care nu au reuşit să atingă pragul minim de nota 7.

Calitatea slabă a cadrelor didactice afectează dramatic calitatea actului educaţional, lucru reflectat cel mai bine de rezultatele dezastruoase de la examenele de bacalaureat din ultimii ani. Anul acesta procentul de promovabilitate a fost de doar 56,4%, lucru ce denotă că aproape jumătate dintre absolvenţii de liceu din acest an nu au fost suficient de bine pregătiţi la finalul liceului. Cât despre aparaturi moderne care să transforme orele în adevărate experienţe interactive de învăţare, majoritatea şcolilor sunt departe de acest ideal, abia reuşind să acopere cheltuielile minime pentru serviciile de întreţinere a sălilor de clasă şi a materialelor clasice de studiu.

Conştienţi fiind că timpul istoric al României este acela în care are şansa să investească în resursă umană şi minţi care să aducă plus valoare, solicităm expres Guvernului României să ţină cont de realităţile sociale şi economice produse de subfinanţarea educaţiei şi să trimită Parlamentului României, în data de 10 decembrie, un proiect de Lege al bugetului pe 2015 în care să se regăsească alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru educaţie, conform angajamentelor interne şi internaţionale ale României şi ale declaraţiilor ministeriale de la întâlnirile Consiliilor de Miniştri ai educaţiei şi cercetării ştiinţifice ai statelor membre UE.

Reiterăm faptul că Guvernul României are datoria morală faţă de poporul român în asigurarea progresului social şi cultural şi afirmarea României în relaţiile internaţionale, prin înţelegerea şi voinţa politică pentru investiţia în educaţie. În acest proces curajos, de restabilire a priorităţilor pe termen lung ale României, Guvernul va avea tot sprijinul acelor parlamentari care sunt conştienţi că bunul cel mai de preţ al statelor moderne este educaţia.