Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.8/2015
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.52 | Claudia Boghicevici - declaraţie politică: - "Necesitatea modificării Codului electoral"; | ![]() |
||
|
"Necesitatea modificării Codului electoral" PNL susţine sistemul bicameral, o nouă lege a finanţării partidelor, vot mixt, reducerea numărului de parlamentari şi introducerea votului prin corespondenţă. În privinţa alegerilor parlamentare, avem următoarele obiective prioritare: - reducerea semnificativă a numărului de parlamentari şi împiedicarea ca, pe cale artificială, din cauza efectelor legii electorale, acest număr de parlamentari să crească în urma alegerilor; - introducerea de urgenţă a votului prin corespondenţă pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României. În stabilirea numărului de parlamentari, consider că trebuie aplicate prevederile constituţionale legate de proporţionalitate şi trebuie identificată norma de reprezentare. Este important să găsim acel număr de parlamentari care să reprezinte un echilibru între reducerea numărului de parlamentari şi necesitatea de a respecta drepturile minorităţilor naţionale, care să aibă la rândul lui o justă pondere în Camera Deputaţilor. În ce priveşte finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, considerăm că este momentul să facem o serie de reforme radicale, în sensul scăderii corupţiei politice, care se manifestă inclusiv prin finanţarea campaniilor electorale. În opinia noastră, o campanie electorală trebuie să se refere exclusiv la informarea cetăţenilor cu privire la idei şi proiecte, iar cheltuielile să acopere doar partea de mijloace de informare în masă, partea de identitate vizuală şi exclusiv materiale tipărite. Coborârea plafoanelor de cheltuieli pentru desfăşurarea campaniilor electorale poate însemna în acelaşi timp eliminarea completă a oricărui fel de finanţare, care poate veni din interese politice sau pe căi mai puţin legate de doctrina politică a partidului respectiv. O asemenea metodă presupune finanţarea acestor campanii electorale exclusiv de la bugetul de stat, astfel încât să nu mai poată fi permisă niciun fel de finanţare din partea unor persoane interesate. Aceasta presupune eliminarea donaţiilor pentru campaniile electorale, iar partidele să funcţioneze numai cu bani de la bugetul de stat şi banii de cotizaţii. În opinia noastră, chiar şi cotizaţiile pot fi plafonate prin lege pentru a evita orice fel de speculaţii. Nu în ultimul rând, Partidul Naţional Liberal consideră, în privinţa aleşilor locali, că trebuie revenit la alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi de scrutin. Este un lucru care ţine de reprezentarea democratică şi legitimitatea alesului local. |



