Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 21, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.177/2018
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 21, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 21, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.53 | Găvrilă Ghilea - declaraţie politică intitulată "Pe DN 76 nicio coincidenţă, doar incompetenţă!"; | ![]() |
||
|
"Pe DN 76 nicio coincidenţă, doar incompetenţă" În Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată şi actualizată, se precizează, la art. 5, alin. (1) că "Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competenţelor care îi revin, cu avizul poliţiei rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, şi să le menţină în stare corespunzătoare". Pe de altă parte, în acelaşi articol al aceluiaşi act normativ se menţionează, câteva alineate mai jos, că "În cazul producerii unui eveniment rutier, ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum şi a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravenţional, civil sau penal, în condiţiile legii". Acestea or fi fost argumentele care i-au determinat, în urmă cu câteva zile, pe administratorii paginii de Facebook "Drumul Naţional 76", urmărită de aproape 5.700 de persoane, să sesizeze Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor absenţa marcajelor axiale şi laterale, precum şi a elementelor reflectorizante de pe o bună parte a tronsonului bihorean al acestui coridor rutier, ale cărui lucrări par să nu se mai termine niciodată şi să ia măsurile care se impun împotriva administratorilor DN76?! Faptul că, după nici câteva zile de la mediatizarea acestei acţiuni în spaţiul virtual, a început totuşi pretrasarea axului drumului, în vederea aplicării marcajului axial, nu poate fi doar o simplă coincidenţă. Cum nici schimbarea bruscă a vremii, care cu siguranţă va zădărnicii finalizarea în bune condiţii a acestor lucrări, nu este o coincidenţă, mai ales în ultima decadă a lunii noiembrie. Nici întârzierea iniţierii unei noi proceduri de achiziţie publică pentru finalizarea lucrărilor de execuţie de pe Lotul 4, Vârfurile-Ştei, km 69+350 - km 102+660, al DN 76 Oradea-Deva, nu mai reprezintă o coincidenţă, deşi Contractul 5R12, încheiat de CNAIR cu fostul antreprenor, a fost reziliat în urmă cu un an din cauza neîndeplinirii obligaţiilor asumate şi lipsei de mobilizare a acestuia. Sesizat şi interpelat, la începutul verii, în legătură cu acest aspect, actualul ministru al transporturilor avansa, fără nicio coincidenţă ulterioară, ca termene, luna septembrie 2018, pentru lansarea acestui demers, respectiv luna martie 2019, pentru semnarea contractului de execuţie. Nu în ultimul rând, faptul că, în urmă cu câteva zile, CNAIR anunţa cu surle şi trâmbiţe semnarea contractului de execuţie pentru reabilitarea a încă 14 km din DN76, Tronsonul Ioneşti - Vârfurile, nu mai are cum să fie o coincidenţă, după ce ofertele a şapte antreprenori au fost depuse încă de acum un an. În aceste condiţii, nici măcar remanierea pentru incompetenţă a domnului Lucian Şova, din fruntea Ministerului Transporturilor, chiar dacă este al 28-lea titular al acestui portofoliu în ultimii 28 de ani, nu ar trebui să mai fie o coincidenţă, ci o certitudine! |



