Parliamentary debates

Domnul Cezar Cioată:

"Valea Bistriţei, următoarea vale a plângerii"

Frumuseţea acestei zone turistice este mai puţin cunoscută şi mai puţin promovată. Ea se bucură de numeroase avantaje, de numele localităţilor legându-se numeroase legende. Mi-ar fi plăcut ca astăzi să vă vorbesc despre farmecul acestor frumuseţi naturale, şi nu despre declinul ei.

De istoria acestei zone îşi leagă numele Casa Regală. în jurul anilor 1900, Broşteniul era reşedinţa plasei de munte şi avea instituţii precum primăria, jandarmeria, subprefectura, judecătoria de pace, oficiul telegrafic şi poştal, spital, şcoala de meserii. Oraşul Broşteni a fost descris de marele nostru povestitor Ion Creangă drept o zonă de munte sălbatică, "un sat împrăştiat ca mai toate satele de munte", în care nu se ruşinau "lupul şi ursul a se arăta ziua-miaza mare prin el". Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat prea mult de la vizita scriitorului.

Localitatea a cunoscut o dezvoltare remarcabilă în timpul regimului comunist, dar această înflorire s-a ofilit în faţa diferitelor guvernări. Fiecare guvernare a închis, rând pe rând, toate uşile şi a îngenuncheat-o din toate punctele de vedere. Prima lovitură a reprezentat-o închiderea Exploatării Miniere Leşu Ursului, în urma căreia au rămas fără locuri de muncă peste 3500 de întreţinători de familii. Niciun guvern, indiferent de culoarea lui politică, nu a avut o continuitate în implementarea proiectelor destinate fostelor zone miniere sau zonelor defavorizate. Mai mult de atât, nu a contat nici din punct de vedere turistic în niciunul dintre proiectele demarate de fosta guvernare în zonă. Ni s-a reproşat faptul că nu suntem bucovineni!

Astăzi, de numele oraşului Broşteni nu se mai leagă nimic. Jumătate dintre locuitori au plecat, iar cei rămaşi aşteptă un colac de salvare. Disperarea lor e dată de lipsa locurilor de muncă, slaba promovare turistică, lipsa unui proiect de dezvoltare durabilă a unei zone monoindustriale, slaba absorbţie a fondurilor europene nerambursabile, deoarece satul a fost declarat oraş în anul 2003, lipsa unor condiţii decente de trai, accesul dificil la orice informaţie, infrastructură depăşită.

Cu siguranţă, nu e singurul loc din ţară care se află într-o astfel de situaţie. Diferenţa constă în faptul că oamenii de la munte au fost mereu mai răbdători, dar şi mai rezistenţi, poate datorită aerului tare şi curat.