Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.97/2019
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.54 | Elvira Şarapatin - declaraţie politică cu titlul "Ministerul Sănătăţii a realizat primul program cu fonduri europene pentru creşterea gradului de vaccinare în România, care va fi implementat anul viitor"; | ![]() |
||
|
"Ministerul Sănătăţii a realizat primul program cu fonduri europene pentru creşterea gradului de vaccinare în România, care va fi implementat anul viitor" În următorii 3 ani, Ministerul Sănătăţii va primi de la Uniunea Europeană aproximativ 22 de milioane de lei de pentru implementarea mai multor programe şi măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare în România. În urma aplicării primului proiect finanţat din bani europeni pentru vaccinare, va fi elaborată Strategia Naţională de Vaccinare, inclusiv Planul de Acţiuni aferent acesteia şi va fi organizat un sistem de monitorizare a acestora. În acest sens, vor fi rezolvate o serie de probleme cu care ţara noastră s-a confruntat în ultimii ani: asigurarea stocurilor de vaccinuri în caz de epidemie, asigurarea unui buget dedicat pentru intervenţiile în caz de urgenţă, pregătirea personalului pentru intervenţie, stabilirea procedurilor standard de vaccinare pentru situaţiile de urgenţă, realizarea evidenţei copiilor eligibili de vaccinare. Nevaccinarea copiilor poate conduce la epidemii care nu îi afectează doar pe copiii expuşi. În România, gradul de vaccinare a copiilor este mult mai scăzut decât în alte state din Uniunea Europeană. Nu există o educaţie civică semnificativă în România, în acest domeniu. De aceea, este important să fie îmbunătăţită capacitatea instituţiilor din sistemul de sănătate pentru completarea şi accesul în timp real la informaţii privind stadiul vaccinării pentru populaţie, precum şi a stocurilor disponibile. Un număr de 20 de judeţe identificate ca fiind prioritare vor fi dotate cu camere frigorifice pentru păstrarea stocurilor de vaccin, cu maşini şi servicii de curierat pentru transport vaccin. În acelaşi timp, va fi dezvoltat şi Registrul Electronic Naţional de Vaccinări, RENV, prin crearea, în secţiunile de management al stocurilor de vaccin existente la nivelul direcţiilor de sănătate publică, a unui modul de calcul valoric al acestor stocuri. Personalul din Ministerul Sănătăţii şi din structurile cu responsabilităţi în dezvoltarea şi punerea în aplicare a politicilor şi programelor de vaccinare şi imunizare va fi instruit şi, nu în ultimul rând, va fi derulată o campanie de informare şi conştientizare a importanţei vaccinării la nivel naţional. |


