Parliamentary debates

Doamna Elena Stoica:

"Şcoala românească, în pericol"

În presa zilei avem din ce în ce mai multe ştiri despre situaţia precară în care se află educaţia naţională. Paradoxal, cele mai multe dintre informaţiile difuzate de media nu sunt optimiste, în ciuda eforturilor bugetare impresionante destinate educaţiei din ultimii ani.

Din păcate, constatăm la toate nivelurile învăţământului un fenomen generalizat de lipsă de disciplină, de rigoare, la care se adaugă distanţarea copiilor din ziua de astăzi de şcoală, sau, mai exact, de principiile oferite de şcoală.

Este evident că procesul de maturizare a copiilor, încă din ciclul gimnazial, este superior faţă de cel existent înainte de 1989. Avem de-a face cu copii într-o formare rapidă, practic cu adolescenţi, altfel de copii decât am fost noi, mult mai maturi. Indiscutabil, aceşti copii au alte nevoi, alte cerinţe educaţionale, iar abordarea oferită de şcoală ar trebui să fie elaborată din cu totul alte perspective, ceea ce, din păcate, nu se prea întâmplă în România. De asemenea, accesul copiilor la mass-media, la televiziuni, şi din ce în ce mai mult la internet, mai ales în mediul urban, unde adolescenţii au calculator în proporţie de aproape 100%, le conferă o mare diversitate de informaţie, mare parte din aceasta fiind însă extrem de nocivă şi contrară preceptelor unui învăţământ de calitate.

Şcoala, însă, şi ceea ce se predă la ore, a rămas mult în urma copiilor, oferindu-le o programă şcolară extrem de încărcată de lucruri cu care ei nu au ce să facă, fapt recunoscut inclusiv de actualul ministru al Educaţiei. Sistemul de învăţământ românesc se bazează pe transmiterea de informaţii, şi nu pe crearea de abilităţi, nu pe generarea de competenţe.

În plus, ceea ce lipseşte aproape cu desăvârşire din educaţia naţională, este formarea şi educarea copilului. Ar trebui să tindem să ajungem doar la transmiterea informaţiilor foarte importante, obligatorii pentru formarea intelectuală a elevilor, să învăţăm copilul să şi gândească, să-şi pună întrebări, să identifice răspunsuri, nu doar să înveţe pe de rost lecţiile predate.

Indiscutabil, elevii zilelor noastre nu mai sunt obişnuiţi să citească. Aşa cum se mai făcea pe vremuri, citeai din plăcere. Şcoala actuală nu mai promovează cititul, iar părinţii sunt destul de ocupaţi cu alte activităţi pentru a se mai ocupa într-un grad satisfăcător de educaţia copiilor.

Te îngrozeşti de-a dreptul când auzi cu câtă lejeritate discută elevii de liceu despre droguri, violenţă şi alte subiecte care nu au nici o legătură cu şcoala.

Din nefericire, viitorul educaţiei româneşti nu se întrevede prea roz, dar, în acelaşi timp, există pericolul iminent al distanţării tot mai mari a copiilor faţă de şcoală. Este un capitol la care guvernarea şi Parlamentul trebuie să reflecteze mult mai serios, inclusiv în cadrul dezbaterilor pe marginea noului pachet de legi ale educaţiei.

Sunt convinsă că nu este suficient doar să investim în şcoli, ci se impune şi o analiză mult mai profundă şi aplicată a stadiului actual al educaţiei, iar soluţiile, inclusiv legislative, trebuie să fie corelate cu adevărata stare de fapt.