Parliamentary debates

"De ziua Românei diaspora urează!"

Ca în fiecare an elogiem ziua de 1 decembrie în felurite moduri, împărţiţi care încotro şi încercând să ne regăsim patriotismul care rătăceşte de 25 de ani undeva în democraţia pe care o vom sărbători peste câteva săptămâni. Înainte de 1948, Ziua Naţională a României se sărbătorea în data de 10 mai, o zi cu însemnătate dublă, fiind ziua în care principele Carol intrase în ţară, precum şi ziua ratificării Declaraţiei de Independenţă a României faţă de Imperiul Otoman, în 1877. Odată cu instalarea regimului comunist, după forţarea abdicării tronului de către regele Mihai I, sărbătoarea naţională a noii Republici Populare Române a fost declarată 23 august, drept comemorare a zilei în care Partidul Comunist Român ar fi doborât dictatura fascistă a lui Ion Antonescu şi ar fi scos ţara din războiul împotriva Uniunii Sovietice. După prăbuşirea regimului comunist din România, prin Legea nr. 10/1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională. An de an, de atunci, asistăm la diferite manifestaţii şi demonstraţii de patriotism care mai de care pline de grandoare.

Deşi această sărbătoare semnifică puterea poporului român de a sta unit în faţa tuturor intemperiilor vremurilor, anul acesta parcă ne găseşte mai măcinaţi de frământări ca niciodată. Poate că de vină ar fi schimbarea de gardă de la palat sau poate faptul că rezultatul trecutelor alegeri încă mai sălăşluieşte în aer. Am văzut că şi diaspora urează. Este important să începem toţi să simţim ca o naţiune unită, să se termine cu dezbinarea şi să se pună capăt intereselor personale, să gândim într-o simţire pentru bunăstarea ţării. Să încercăm să ne punem în slujba ţării cunoştinţele, inteligenţa, forţa de muncă astfel încât toţi cei care au plecat din ţară spre a se pune în slujba altor guverne să poată să se reîntoarcă aici. Trebuie să învăţăm din istorie. Am citit recent cartea lui Dan Berindei - "Politică externă şi diplomaţi la începuturile României moderne" - unde mi sa părut excepţional ce spunea Kogălniceanu în 1860: "Nu mă odihnesc decât cinci ceasuri din 24" ca "să apăr autonomia ţării ca o scumpă şi neprescriptibilă moştenire". Şi a reuşit!

Ţara noastră a avut şi are oameni de seamă, oameni de atunci şi oameni de acum care au scris istoria! Şi vor mai fi! Trebuie să ne creştem copiii cu iubire de ţară şi de neam, şi de carte. Pentru ei trebuie să avem o Românie unită şi prosperă. La mulţi ani România, ţara mea de glorii, ţara mea de dor!