Parliamentary debates

Domnul Angel Tîlvăr:

Începând din 1987, în fiecare an, în data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, ONU, se marchează Ziua internaţională împotriva consumului şi traficului ilicit de droguri, ca expresie a determinării ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internaţională fără consum abuziv de droguri.

Consumul şi traficul de droguri sunt o realitate de care trebuie să ţinem cont, iar pentru aceasta este nevoie să ne alăturăm eforturilor făcute de instituţiile specializate ale statului, de organizaţiile nonguvernamentale, care, prin evenimente publice sau prin activitatea zilnică, încearcă să reducă fenomenul consumului de droguri şi implicit al traficului.

Marcarea unei zile internaţionale nu va reuşi să prevină sau să reducă efectele consumului de droguri, dar măcar ne oferă ocazia de a trage un semnal de alarmă asupra unui fenomen pe care nu-l putem ignora şi nu ne putem preface că nu ne priveşte. Problema drogurilor are un impact negativ asupra funcţionării întregii societăţi.

Conform datelor din Raportul european privind drogurile 2017, prevalenţa consumului de droguri ilicite, în rândul populaţiei adulte din România, a crescut progresiv în perioada 2004-2013, rămânând însă scăzută, comparativ cu alte ţări europene. Ca şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene, cannabisul este cel mai utilizat drog, cu un consum concentrat în rândul populaţiei de tineri adulţi - 15-34 ani.

În ceea ce priveşte România, până în anul 1989 consumul de droguri era limitat la cerinţele terapeutice, abuzurile erau rare, iar toxicomania nu avea caracter de fenomen, toate acestea fiind sub un control strict al instituţiilor autoritare ale statului român. După anul 1990, România a devenit un segment activ al rutei balcanice de traficare a stupefiantelor şi precursorilor, iar în ultimii ani şi o piaţă de desfacere a drogurilor.

Din evaluările efectuate, rezultă că România reprezintă, în principal, o zonă de tranzit pentru droguri, condiţii în care doar o parte din cantitatea de droguri tranzitată rămâne în România pentru consum. În acelaşi timp, România a devenit teritoriu de depozitare, în care drogurile introduse, în special prin frontiera de sud, sunt stocate pe diferite perioade de timp, iar în final sunt direcţionate spre ţările cu consum ridicat din vestul Europei. Ca urmare a tranzitului şi depozitării temporare a drogurilor, ritmul accelerat de creştere a criminalităţii din România, în legătură cu fenomenul drogurilor, a început să fie evident după anii ’90 şi din ce în ce mai îngrijorător după anul 2001. Totuşi, trebuie subliniat un fapt, extrem de important, acela că, pentru toate tipurile de droguri ilicite, România se situează sub valorile medii europene.

Aceasta nu trebuie să ne liniştească, din contră, înseamnă că putem acţiona mai bine pentru a împiedica dezvoltarea fenomenului şi pentru a preveni amploarea dezvoltării consumului. Ţinerea sub control a unui fenomen, care oricând poate lua amploare în România, date fiind inventivitatea traficanţilor de stupefiante, precum şi apariţia unor noi tendinţe de a obţine câştiguri rapide într-un timp scurt, presupune eforturi legislative şi financiare suplimentare în acest sens.

Principala caracteristică a consumatorilor de droguri este tinereţea.

Marea majoritate a toxicomanilor români se află la vârstele tinereţii şi adolescenţei, media de vârstă înregistrând o continuă scădere: de la 18-22 de ani la 15-18. Numărul liceenilor bucureşteni care consumă droguri s-a dublat în ultimii cinci ani. Dacă sunt luaţi în calcul şi potenţialii consumatori, ponderea tinerilor narcomani cuprinşi în sistemul de învăţământ liceal a crescut de patru ori. În anul 2003, în România, s-au înregistrat 1.462 de acte infracţionale legate de traficul, posesia sau consumul de droguri, aproximativ două treimi dintre cele 1.487 persoane cercetate fiind tineri sub 30 de ani. Obiceiul tinerilor de a consuma din teribilism, din curiozitate sau din alte motive, etnobotanice, precum şi droguri ilegale este o realitate care nu trebuie ascunsă, ci combătută prin toate mijloacele informaţionale, legislative şi logistice.

Lupta împotriva drogurilor nu este o acţiune de campanie sau de imagine, ci reprezintă o prioritate naţională, care necesită implicarea noastră cu toată seriozitatea pentru combaterea acestui flagel, acum şi nu mâine.

Mesajul meu "antidrog" de astăzi este o provocare pentru toţi cei care simt că au datoria de a proteja tinerii acestei ţări şi o speranţă în dreptul celor care combat şi previn infracţiunile de crimă organizată.

Este nevoie de un demers comun în combaterea traficului de droguri, care ajung sau ar putea ajunge pe teritoriul nostru, unele dintre ele aparent legale, dar care au efecte devastatoare asupra formării tinerilor.

Ca parlamentari, avem datoria de a proteja şi noi putem face diferenţa. În calitatea mea de deputat de Vrancea, am purtat discuţii cu anchetatori din rândul poliţiei şi atrag atenţia că fenomenul migraţiei, al globalizării va amplifica transporturile de stupefiante. De altfel, se pare că în Vrancea sunt mai multe cazuri de trafic decât de consum de droguri. Pe raza judeţului Vrancea sunt efectuate continuu acţiuni de destructurare a reţelelor de traficanţi de droguri, anchetări, cercetări, reţineri, percheziţii.

Avem datoria de a-i ajuta să ia deciziile corecte şi de a-i îndrepta atunci când vedem că este nevoie de ajutorul nostru. Prin acest mesaj, solicit sprijinul tuturor celor care înţeleg că flagelul drogurilor ameninţă întreaga societate!