Parliamentary debates

Domnul Constantin Codreanu:

"În ultimul an, situaţia drepturilor naţionale ale românilor din afara graniţelor ţării a regresat"

Duminică, 27 mai, vom sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni. Acum un an, am trecut în revistă, la tribuna Camerei Deputaţilor, problematica principalelor comunităţi istorice din jurul graniţelor şi Balcani: istroromânii - aflaţi în stare critică, la limita dispariţiei; meglenoromânii - nerecunoscuţi ca minoritate în Grecia şi Republica Macedonia, aproape complet deznaţionalizaţi; aromânii din Balcani, care se zbat între asimilare şi redeşteptare culturală; dacoromânii din Ucraina, Ungaria, Serbia şi Bulgaria, fie lipsiţi de drepturi naţionale, fie confruntaţi cu reducerea continuă a acestor drepturi.

Din păcate, pe parcursul ultimului an, am asistat, în general, la o înrăutăţire a situaţiei conaţionalilor noştri din comunităţile istorice. Astfel, istroromânii din Croaţia au devenit şi mai puţini, meglenoromânii la fel, iar aromânii din Balcani nu au înregistrat niciun singur succes notabil, cu excepţia evoluţiei pozitive dintr-un singur stat - Albania, unde, la 13 octombrie 2017, prin adoptarea Legii privind protecţia minorităţilor naţionale, au fost recunoscuţi oficial ca minoritate naţională cu numele lor propriu de aromâni şi cu posibilitatea de a se bucura de asistenţa cultural-identitară acordată de statul înrudit, adică de România.

Românii din Ungaria şi cei din Bulgaria, state vecine şi aliate, membre ale UE şi NATO, fac în continuare obiectul politicilor sau practicilor asimilaţioniste, în contrast cu tratamentul aplicat de România minorităţilor maghiare şi bulgare.

Românii din Serbia - divizaţi artificial de autorităţi în români şi vlahi, după criteriul formal al endonimului şi exonimului - au drepturi naţionale asigurate doar în Provincia Autonomă Voievodina, unde locuiesc doar 9% dintre membrii comunităţii române, pe când românii din Timoc, Morava şi Homolie, constituind 91% din această comunitate istorică transfrontalieră, au căzut jertfă unor politici guvernamentale de speculaţie şi manipulare identitară cu scop vădit de asimilare. Exprimăm convingerea că susţinerea acordată Serbiei de către România trebuie condiţionată rezonabil de respectarea standardelor europene în domeniul drepturilor omului, în cazul minorităţii române înrudite din Timoc, Morava şi Homolie.

Cel mai mare regres privind drepturile naţionale l-au înregistrat românii din Ucraina. La 5 septembrie 2017, Rada Supremă a Ucrainei (Parlamentul ucrainean) a adoptat o nouă lege a educaţiei, a cărei articol 7 reduce drastic dreptul românilor la educaţia în limba maternă. În consens cu Parlamentul Românie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi-a exprimat îngrijorarea faţă de articolele din această lege, referitoare la învăţământul în limbile minorităţilor naţionale din Ucraina, şi a adoptat Rezoluţia nr. 2189 din 12 octombrie 2017. Comisia de la Veneţia pentru Democraţie prin Drept a avizat critic legea ucraineană a educaţiei. Minoritatea română din Ucraina a protestat în mod repetat faţă de practicile bazate pe această lege, care va fi pusă în aplicare începând cu anul 2020. Şi asta în condiţiile în care şi aşa numărul copiilor de etnie română din Ucraina care abandonează învăţământul în limba română în favoarea celui în limba ucraineană este în creştere. Peste jumătate dintre copiii români din Ucraina (cca. 61%) sunt educaţi şi instruiţi în limbile ucraineană sau rusă, statul ucrainean stimulând abandonarea educaţiei în limba română în favoarea celei în limba ucraineană sau rusă. Raportul actual dintre elevii români instruiţi în limba maternă şi cei instruiţi în limbile ucraineană şi rusă este de aproximativ 4:6. De asemenea, Curtea Constituţională a Ucrainei a invalidat Legea Ucrainei privind bazele politicii lingvistice de stat, instrument juridic care permisese ca limba română să devină oficială într-un număr important de localităţi româneşti din Ucraina, precum şi în câteva raioane şi în regiunea Transcarpatică.

Reacţia Guvernului României faţă de evoluţiile negative din Ucraina, constând în restrângerea drepturilor comunităţii istorice româneşti, a fost una întârziată şi ineficientă. Adoptarea hotărârii de Guvern prin care s-au instituit sub 1.000 de burse de merit pentru elevii români din Ucraina, în locul burselor identitare, a fost primită cu reticenţă, iar uneori chiar cu proteste de asociaţiile reprezentative ale românilor din Ucraina. Aceştia au reclamat constant Guvernului nostru adoptarea modelului euroconform maghiar privind bursele identitare acordate tuturor elevilor aparţinând minorităţii înrudite şi indemnizaţiile acordate învăţătorilor, profesorilor, medicilor, ziariştilor, preoţilor din sânul minorităţii.

În cazul românilor majoritari din Republica Moldova, situaţia drepturilor naţionale s-a menţinut, în general, stabilă în raport cu perioada anterioară. Totuşi, există un şir de situaţii în care Guvernul de la Chişinău, susţinut necondiţionat de Guvernul României, neglijează sau încalcă flagrant drepturile naţionale ale românilor de la răsărit de Prut. Ne referim aici la cazul implicării agenţilor statului (organele poliţiei, factorii administrativi raionali şi centrali, reprezentanţii Serviciului de Informaţii şi Securitate) contra comunităţii Mitropoliei Basarabiei din satul Dereneu, raionul Călăraşi. De asemenea, avem în vedere neglijarea de către Guvernul de la Chişinău a necesităţilor cultural-identitare ale compatrioţilor din raioanele Taraclia şi Ceadîr-Lunga, singurele centre raionale în care nu există nicio formă de învăţământ în limba română, chiar dacă asemenea cereri au fost formulate în mod repetat de către locuitori. Totuşi, în cazul românilor din stânga Prutului există şi evoluţii pozitive, în special în ceea ce ţine de cooperarea transfrontalieră între administraţiile publice locale de nivelul I şi II din cele două state româneşti ale noastre, dar şi în ceea ce ţine de restabilirea în drepturile de cetăţeni români a zeci de mii de minori trataţi anterior de către birocraţia română drept noncetăţeni.

În general, constatăm că, în ultimul an, România nu şi-a consolidat decât foarte puţin posibilităţile de susţinere a comunităţilor de români din afara graniţelor ţării. Astfel, bugetul alocat Ministerului Românilor de Pretutindeni, pentru organizaţiile reprezentative ale românilor de peste hotare, a crescut anul acesta cu 25%, însă observăm o execuţie bugetară slabă, multe proiecte utile prezentate de organizaţiile româneşti fiind respinse de minister. Acest ultim fapt prezintă riscul de a nu putea majora în legea Bugetului de stat pe anul 2019 fondurile destinate românilor de pretutindeni, pentru a le aduce măcar la un sfert din fondurile de care beneficiază organizaţiile reprezentative ale cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale.

Un motiv de regret profund este şi faptul că în ultimul an, contrar prevederilor legale, necesităţilor din teren şi demersurilor noastre repetate, niciun Institut Cultural Român nou nu a fost înfiinţat. Primele pe lista de aşteptare pentru înfiinţare sunt de foarte mulţi ani ICR Moscova şi ICR Kiev, cu filială la Cernăuţi. România nu are niciun motiv plauzibil şi nicio scuză acceptabilă pentru această stare de lucruri. Vom remarca în context că regretăm profund şi recenta desfiinţare a Direcţiei Românii din Afara Graniţelor din cadrul ICR Bucureşti.

Folosesc prilejul pentru a cere Ministerului Românilor de Pretutindeni să propună Guvernului, cu ocazia apropiatei rectificări bugetare, majorarea cu 50% a fondurilor destinate organizaţiilor reprezentative ale românilor din afara graniţelor ţării şi să crească gradul de execuţie bugetară pentru următoarele 7 luni ale anului.

Degeaba sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni dacă, până în ultima duminică a lunii mai şi după aceasta, nu ne îndeplinim exemplar datoria faţă de fraţii noştri din comunităţile istorice din jurul graniţelor şi Balcani, aflate în dificultate culturală şi identitară, sau faţă de românii din diaspora. Suntem obligaţi să ne mobilizăm cu toţii, putere şi opoziţie, Parlament şi Guvern, pentru a le acorda românilor de peste hotare întreg sprijinul de care au nevoie şi pe care statul român s-a angajat să îl acorde, conform articolului 7 din Constituţia României.