Ion Spânu
Ion Spânu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.31/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.58 Ion Spânu - declaraţie politică "Guvernul arde gazul pe banii populaţiei";

Domnul Ion Spânu:

"Guvernul arde gazul pe banii populaţiei"

Cadoul de sărbători oferit de către Guvern mediului de afaceri românesc, anul trecut, poartă denumirea "Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018". Cu sacul plin de creşteri de taxe, autorităţile au avut grijă sa nu uite pe niciunul dintre "copii": piaţa energetică, piaţa bancară, piaţa telecomunicaţiilor etc., practic, toţi actorii importanţi ai economiei din România. Emiterea de ordonanţe de urgenţă intră în atribuţiile oricărui Guvern, dar emiterea de ordonanţe de urgenţă cu un impact semnificativ asupra economiei, fără o minimă consultare a mediului de afaceri direct implicat în proces, denotă un grad foarte mare de diletantism.

Vârful de lance al O.U.G. nr. 114/2018, aşa cum a fost prezentat de Guvern, s-a constituit în plafonarea preţului la gaze naturale. Autorităţile au explicat aceasta măsură ca fiind una de protecţie a populaţiei împotriva creşterii excesive a preţului la gaze naturale, mai mult decât bine-venită, având în vedere puterea de cumpărare încă redusă.

Din nefericire, studiile specialiştilor în domeniu, fie că vorbim despre instituţii independente, fie chiar despre cele ale statului român - de exemplu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei - au relevat faptul că atât consumatorii casnici, cât şi cei industriali vor avea, de fapt, de plătit un preţ mai mare în final.

Mai mult chiar, efectele acestui act normativ vor fi resimţite la nivel naţional, şi nu numai de industria de profil, dat fiind faptul că reducerea veniturilor la bugetul de stat, ca urmare a plafonării preţului la gaze naturale, este estimată de specialişti undeva în jurul sumei de 2,26 miliarde de lei. Acest lucru reprezintă aproximativ 17% din totalul beneficiilor sociale plătite la bugetul de stat, dacă ne raportăm la anul 2017.

În ceea ce priveşte industria energetică a României, aceasta va fi afectată pe mai multe planuri, impunerea unui preţ afectând relaţiile concurenţiale cu entităţile similare din Uniunea Europeană. Totodată, România se va afla în faţa posibilităţii de a suplimenta importurile de gaze naturale din afara graniţelor Uniunii Europene, deschizând, în acest fel, porţile larg companiilor din Rusia - şi aici mă refer la GazProm - întărind dependenţa deja existentă faţă de această piaţă.

În plus, exportul de gaze naturale produse în România va fi afectat din cauza faptului că producătorii locali sunt obligaţi să livreze cantitatea rămasă disponibilă către consumatorii casnici, iar în acest caz disponibilitatea pentru export va fi egală cu zero, după cum arată un raport dat publicităţii de către Deloitte. În acest mod, efortul Uniunii Europene de a investi în infrastructura românească de profil va fi unul sortit eşecului.

Din nefericire, unda de şoc pe care o va resimţi industria energiei va lovi, în final, atât în consumatorul casnic, cât şi în cel industrial. Stabilirea unui preţ fix către consumatori va genera, fără îndoială, pierderi pentru toţi actorii implicaţi în această industrie. La toate acestea se vor adăuga noua taxa de 2% din cifra de afaceri, precum şi recuperarea pierderilor înregistrate în anii anteriori. Toate aceste costuri se vor regăsi, evident, în facturile consumatorilor casnici şi industriali.

Încă de la publicarea O.U.G. nr. 114/2018, Partidul PRO România şi-a exprimat dezaprobarea vizavi de acest legislativ. Am atras, astfel, atenţia asupra caracterului profund antiromânesc pe care ordonanţa îl are, companiile cu capital autohton fiind foarte grav afectate în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi profitabilitatea lor viitoare. Totodată, abandonarea pieţelor tradiţionale şi deschiderea către importurile din Rusia, pentru gaze naturale, precum şi pentru cele din Ungaria şi Cehia, pentru energie electrică, reprezintă un risc strategic pe care România ar fi mult mai bine să-l evite.

În concluzie, solicităm Guvernului României abrogarea cât mai rapidă a acestei ordonanţe de urgenţă şi începerea unor discuţii serioase cu specialiştii de profil din România, în scopul de a identifica cele mai bune căi de dezvoltare a industriei energetice, precum şi cele mai bune măsuri de protecţie a consumatorilor casnici şi industriali.