Parliamentary debates

Domnul Clement Negruţ:

"Piaţa de capital, încotro?"

Este timpul ca întreaga clasă politică să-şi reconsidere poziţia faţă de piaţa de capital din România, în special faţă de bursă, care este, după cum se ştie, sângele economiei de piaţă. Lipsa de susţinere din partea statului - prin tergiversarea listării unor companii importante - a făcut ca Bursa de Valori Bucureşti să rămână la fel de nesemnificativă în peisajul economic ca în urmă cu 15 ani, când a renăscut după Revoluţie. Ce se poate spune despre o bursă cu tranzacţii zilnice de 5-10 milioane euro, faţă de bursa din Varşovia (susţinută puternic de stat), de pildă, care rulează în medie 280 milioane euro?! Mai ales în momentele de criză, când băncile blochează creditarea, bursa rămâne principala cale de finanţare a activităţii întreprinderilor listate. Or, bursa română se află de vreo doi ani în acută suferinţă.

După cum se ştie, societăţile de investiţii financiare (SIF) au luat naştere prin transformarea Fondului Proprietăţii Private (reprezentând 30% din activele întreprinderilor de stat cuprinse în cupoanele de privatizare împărţite populaţiei adulte la începutul anilor '90) în cinci societăţi de investiţii financiare. Acţionari la cele cinci SIF-uri au devenit (fără ca ei să o ştie, pentru că nimeni nu le-a spus - şi acest fapt este foarte important) cei circa 9 milioane de cetăţeni români cu vârste peste 18 ani, evidenţiaţi la momentul respectiv. A fost o decizie politică de acum 15 ani a partidului domnului Ion Iliescu, aflat atunci la guvernare, decizie gândită trunchiat şi inadmisibil de prost organizată. Statutul acestor societăţi a fost alcătuit în aşa fel încât să fie aproape imposibil de modificat (atât statutul, cât şi preşedinţii CA pot fi schimbaţi doar cu votul majorităţii celor 9 milioane de acţionari, imposibil de convocat) şi cuprindea o altă clauză menită să perpetueze dispersia acţionariatului: niciun acţionar nu putea deţine mai mult de 0,1% din totalul acţiunilor. Argumentul politic al acestei clauze s-a bazat pe teama proletcultistă de capitalul străin, de fondurile de investiţii instituţionale interesate de acţiunile unor societăţi puternice şi profitabile. "Noi nu ne vindem ţara!" era sloganul care bântuia pe atunci pernicios capetele social-democraţiei româneşti.

De fapt, PDSR, prin impunerea unor clauze statutare imuabile, dorea să-şi adjudece pe vecie sponsori fideli şi opulenţi. Cei cinci preşedinţi au ajuns în timp să se considere proprietari de drept ai unei părţi importante din averea statului (30%), ca şi cum le-ar fi moştenit de la tata şi de la mama. În portofoliul fiecărui SIF s-au aflat de la început acţiuni la câteva sute de companii de stat (unele privatizate între timp, deci cu atât mai valoroase). Chiar după corecţia devastatoare făcută de criză, SIF-urile valorează astăzi aproape 1 miliard de euro, cam jumătate din valoarea activelor nete. Cu toată opoziţia înverşunată a preşedinţilor celor cinci SIF-uri, susţinuţi politic de PSD, în urmă cu trei ani pragul a fost modificat de la 0,1% la 1%, cu consecinţe extrem de benefice asupra valorii acţiunilor întregii burse. Cu un rulaj uneori de 40-50% din tranzacţiile bursiere zilnice, SIF-urile se constituie ca veritabile locomotive ale Bursei de Valori Bucureşti.

Printre argumentele susţinute agresiv de şefii acestor instituţii - singurii care se opun modificării pragului de deţinere din întreaga piaţă de capital - se numără în continuare aşa-zisul pericol ca ele să fie preluate de investitori rău-voitori şi să le desfiinţeze. Argumentul este de o absurditate ridicolă. Pentru că interesul oricărui investitor privat este acela de a dezvolta o afacere şi nu de a o desfiinţa atunci când merge bine. Un alt argument a fost că SIF-urile sunt societăţi de plasament colectiv private şi nu se supun Legii nr.31/1990, care guvernează societăţile comerciale. Dar cărei legi se supun nu a fost în stare să spună nimeni. Se susţine că statutul a fost votat de AGA şi nu poate fi schimbat decât de aceasta, şi nu prin amestecul statului sau al Parlamentului. Nimeni nu şi-a pus însă întrebarea când a avut loc AGA celor 9 milioane de acţionari care a votat actuala formă a statutului? Pentru că aceasta nu a avut loc niciodată, documentele de înfiinţare fiind validate de tribunal aşa cum au fost prezentate iniţial. Doamnelor şi domnilor, nicăieri în lume nu există limite privind pragul de deţinere la o societate comercială.

Managementul defectuos al celor cinci preşedinţi numiţi de PSD a făcut ca SIF-urile, reprezentând iniţial 30% din economia naţională, să nu mai valoreze azi decât sub 1% din p.i.b. Absolut intolerabilă o asemenea situaţie! Singura soluţie pentru îmbunătăţirea managementului este concentrarea capitalului, prin ridicarea pragului de deţinere sau anularea acestuia. Milioanele de acţionari cu câteva acţiuni în portofoliu nu au niciun fel de acces la actul de decizie, nu primesc dividende (ele sunt sub valoarea taxei poştale de trimitere), nu participă la adunările generale. Acest fapt contravine legii. Cei mai buni trebuie să câştige, aceasta este economia de piaţă. Ridicarea sau anularea pragului de deţinere, cerute insistent de toţi investitorii, de bursă, de asociaţia brokerilor, de întreaga presă de specialitate, ar aduce la comandă un acţionariat de calitate, interesat nu de salarii uriaşe şi bonusuri, ci de profit. Iar investitorii de calitate nu pot fi sensibilizaţi dacă li se limitează capacitatea de decizie, prin menţinerea unui prag scăzut de deţinere. Creşterea valorii acţiunilor, respectiv creşterea capitalizării companiilor listate ar aduce pe piaţă banii necesari deblocării economiei, iar procesul de ieşire din criză s-ar accelera. Nu putem permite ca acest proces benefic şi urgent să fie blocat de interesul meschin a cinci persoane, care nu fac decât să-şi protejeze scaunele bănoase unde au fost instalate printr-o decizie politică, astăzi considerată greşită de specialişti.

Ieşirea mai rapidă a României din criză - aceasta este miza ridicării sau anulării pragului de deţinere la SIF-uri. Este de dorit ca Comisia pentru buget-finanţe, aflată sub presiunea PSD, să nu mai blocheze iniţiativa parlamentară privind pragul de deţinere la societăţile de investiţii financiare, astfel ca Parlamentul să poată vota în cunoştinţă de cauză, cât mai rapid cu putinţă.