Parliamentary debates

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"România este singura ţară din Sud-Estul Europei cu şanse reale să devină independentă energetic"

Săptămâna trecută, Europa şi România au primit veşti importante cu privire la securitatea şi independenţa energetică. Renunţarea de către Rusia la proiectul South Stream, un proiect anunţat de Vladimir Putin în anul 2007 ca o alternativă la livrările prin Ucraina şi la concurenţă cu fostul proiect Nabucco, reprezintă o recunoaştere a înfrângerii acesteia, în contextul sancţiunilor impuse de UE şi SUA, ca urmare a conflictelor declanşate în Ucraina. Cu costuri aproape dublate, Moscova nu mai este în măsură să le facă faţă. În plus, scăderea preţului petrolului, cu efect asupra reducerii încasărilor la buget, precum şi anunţul ENI privind posibilitatea retragerii din proiect, decizie care ar fi făcut ca întreaga povară financiară să îi revină Rusiei, au condus la acest deznodământ.

Deşi avem în faţă stoparea unui proiect energetic şi nicidecum inaugurarea sa, la nivel de strategie UE, consecinţa poate fi privită drept benefică în contextul unei mult dorite diversificări ale surselor energetice şi în lumina reclamaţiilor UE din ultima vreme la adresa acordurilor bilaterale încheiate de statele membre cu Gazprom, pentru construirea gazoductului, care încălcau legislaţia europeană conform căreia aceeaşi companie nu poate deţine şi producţia de gaz şi reţeaua de transport.

Vina aruncată de Putin asupra Comisiei Europene este modalitatea aleasă de liderul rus spre a-şi camufla problemele financiare şi neputinţa în faţa unei comunităţi europene unite, iar orientarea către Turcia pentru construirea unui gazoduct alternativ se înscrie pe aceeaşi linie a Moscovei de a-şi deghiza înfrângerea. De cealaltă parte, opoziţia Comisiei Europene la South Stream are în vedere îngrijorările că proiectul ar fi contribuit la consolidarea influenţei Rusiei în estul Europei, iar şantajul energetic practicat ocazional de Rusia, dublat de precedentul Ucraina, cu toate conflictele armate care le-a atras, au întemeiat şi au sporit aceste nelinişti. Rusia a folosit o dată în plus livrările de energie ca pe o armă împotriva vecinilor săi. La o scară cu totul redusă, dar reflectând aceeaşi strategie de dominare prin şantaj, putem include şi declaraţiile anterioare ale reprezentanţilor Gazprom de diminuare a volumelor de gaze livrate către România.

Din fericire pentru români, importurile noastre de gaze reprezintă mai puţin de 20% din necesar, anul trecut producţia proprie acoperind 85% din consumul intern de gaze. Mai mult, pe fondul descoperirilor din Marea Neagră, România are capacitatea să devină un adevărat furnizor de siguranţă şi independenţă energetică în plan intern, cât şi în regiune, cu condiţia găsirii resurselor financiare pentru investiţii de lungă durată în acest sector. Conform estimărilor, este vorba de un necesar de investiţii în sectorul energetic de 4 - 5 miliarde de euro pe an, în următorii zece ani. Este greu de crezut că statul poate deveni investitor în sectorul energetic, în condiţiile în care are datoria să investească în domenii prioritate cum ar fi sănătatea, educaţia sau armata, iar capitalul privat autohton este încă insuficient dezvoltat. Atragerea capitalului privat străin reprezintă o soluţie, în condiţiile în care România reuşeşte să devină mai atractivă pentru investitori, la un loc cu investiţiile din partea companiilor de stat, care în ultimii ani au dezvăluit un potenţial imens. Procesele de listare a Nuclearelectrica, Romgaz şi Electrica, au făcut ca, pentru prima dată, anul acesta România, la nivelul companiilor de stat din domeniul energetic, să depăşească un buget total de investiţii de un miliard de euro.

Cert este faptul că UE trebuie să-şi diversifice sursele de energie faţă de gazul şi petrolul ruseşti, sprijinind spre exemplu România în cel mai important proiect al său de infrastructură în domeniul gazelor naturale, şi anume conducta Dobrogea-Podişor, care va aduce gazele din Marea Neagră în sistemul românesc de transport. În pofida dependenţei Europei de petrolul şi gazul rusesc, România este singura ţară din Sud-Estul Europei cu şanse reale să devină independentă. Pentru ca şansele să se transforme în reuşită, este nevoie de coerenţă strategică şi deschidere, iar dezvoltarea sectorului energetic să reprezinte unul din principalele obiective de guvernare. Tradiţia locală şi experienţa le avem: peste 150 de ani în exploatarea resurselor de ţiţei şi peste 100 de ani în producţia de gaze. România a fost vârf de lance şi martorul întregii evoluţii tehnologice din acest sector, înregistrând prima producţie de ţiţei din lume în 1857 şi înfiinţând prima rafinărie de pe glob.

Independenţa şi securitatea energetică a României pot fi asigurate în următorii ani din necesarul de producţie internă, existând şanse reale ca ţara noastră să devină în 2020 al doilea stat independent energetic din Europa, după Danemarca. Pe lângă resursele de petrol şi gaze, România are un uriaş potenţial al resurselor regenerabile. Hidroenergia, puterea vântului, energia geotermală, energia solară, toate aceste resurse verzi pot balansa preţul petrolului care continuă să crească vertiginos şi faptul că în câteva decenii se va atinge un maximum de consum al combustibililor fosili. În această direcţie, este nevoie ca guvernul să sprijine investiţiile din sectorul energetic atât prin facilitarea şi susţinerea investiţiilor străine, cât şi prin atragerea de fonduri europene.