Cornel Itu
Cornel Itu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.31/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.59 Cornel Itu - declaraţie politică cu titlul "Ambulanţă nouă în municipiul Dej";

Domnul Cornel Itu:

"Ambulanţă nouă în municipiul Dej"

Municipiul Dej dispune, începând cu acest an, de o nouă ambulanţă. Este o reuşită pe care Serviciul de Ambulanţă Dej o aşteaptă de mult timp şi mă bucur că eforturile noastre de a transmite nevoile din teritoriu nu sunt în zadar şi Guvernul este cu adevărat interesat în a oferi baza necesară pentru un sistem de sănătate mai bun pentru români. Este o ambulanţă care va asigura o îmbunătăţire a serviciilor acordate, evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenţei medicale şi transportul pacienţilor la standarde ridicate. Achiziţia ambulanţei s-a realizat prin Programul POIM 2014-2020 - "Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale".

Pe ambulanţa de tip B îşi va putea desfăşura activitatea medicală atât un echipaj cu medic - medic/asistent medical, ambulanţier -, cât şi cu asistent medical - asistent medical/ ambulanţier. Ambulanţa va fi dotată cu aparatură pentru resuscitare, defibrilator, traumatologie, urgenţe medicale, arsuri etc.

În condiţiile în care Substaţia Dej intervine lunar la peste 700 solicitări, începând cu luna aprilie, Programul de reînnoire a parcului auto a Substaţiei Dej va continua cu repartiţia unei noi ambulanţe. Trebuie menţionat faptul că ambulanţele SAJ Cluj - Substaţia Dej intervin nu numai pe raza municipiului, ci şi în judeţele învecinate, mai ales în cazul accidentelor de circulaţie de pe cele două artere europene - judeţul Bistriţa - spre Beclean şi judeţul Sălaj - ruta spre Baia Mare.

Spitalul Municipal Dej este un centru medical important în zonă, cu personal medical competent, ceea ce determină o continuă investiţie în creşterea calităţii actului medical, prin implicarea tuturor echipajelor din Substaţia Dej într-un program de training, bazat pe scenarii de caz.