Sebastian-Ilie Suciu
Sebastian-Ilie Suciu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.125/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 26, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.59 Sebastian-Ilie Suciu - declaraţie politică având titlul "Rafila anti-spitale";

Domnul Sebastian-Ilie Suciu:

"Rafila anti-spitale"

Am o dilemă existenţială referitoare la soarta sectorului medical din România. Această dilemă porneşte de la următoarele premise:

  • Fie domnul Rafila saboteazã medicina Româneascã în mod voit;
  • Fie este incompetent şi impotent decizional, distrugând ceva ce nu înţelege.

Ambele premise mă duc la întrebarea retorică - ce caută acest individ în această funcţie?

Sub conducerea acestui "distins" domn, medicina românească a avut de suferit cele mai mari cataclisme, pentru care Rafila va intra în istorie direct precum cel mai mare nihilist din sfera medicală, în total contrast cu părinţii fondatori ai medicinii româneşti, care din nimic au creat spitale, şcoli, laboratoare, iar domnul Rafila din răsputeri perseverează în a distruge ceea ce alţii au creat cu atâta trudă:

  • A blocat planul naţional de combatere a cancerului;
  • A angajat un general SRI drept consilier onorific;
  • A adus spitalele din România în crizã de materiale sanitare;
  • Nu a fãcut nimic în privinţa combaterii infecţiilor nozocomiale, din cauza cãrora mor, zilnic, oameni de la infecţiile dobândite in spitale;

Iar ultima sa "realizare" este respingerea proiectelor de noi spitale din fonduri PNRR, din mai multe judeţe, printre care şi spitalul din Sibiu.

După ce că ne iau foc spitalele vechi, să le închidem şi pe cele noi, încă din stadiu embrionar?

Domnule Rafila, ce aţi creat pentru medicina românească? Pentru că vă pricepeţi prea bine la a distruge şi deloc în a crea!

De aceea, dragi colegi, permiteţi-mi să vă întreb:

  • Ce cautã Rafila în funcţia de ministru al sãnãtãţii?
  • Voi cei care vã uitaţi pasiv şi inert la aceste distrugeri masive, vã gândiţi, oare, la ce soartã-i aşteaptã pe copiii şi nepoţii voştri?