Adrian Moisoiu
Adrian Moisoiu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2003

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.6 Adrian Moisoiu - declaraţie politică intitulată: "Graiul nostru";

Domnul Puiu Haşotti:

................................................

Încă o dată vă rog să reţineţi că declaraţia trebuie să aibă maximum trei minute.

Îl rog pe domnul deputat Adrian Moisoiu să-şi expună declaraţia politică. Urmează domnul Napoleon Pop.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea politică de astăzi este intitulată "Graiul nostru".

După ce agricultura a fost pusă la pământ - producţia de cereale la hectar obţinută anul trecut fiind comparabilă cu cea care se obţinea în anul 1938, după ce marile combinate zootehnice au fost desfiinţate, după ce flota României a fost înstrăinată pe nimic, după ce industria a fost, cică, "privatizată" prin vindere la preţuri derizorii deoarece a fost apreciată drept o "grămadă de fier vechi", după ce forţele armate au fost, practic, lichidate, învăţământul, din unul performant la nivel mondial, transformat într-o cenuşăreasă, sănătatea reformată în rău şi atâtea altele, în aer mai plutea o întrebare: oare a mai rămas ceva de distrus sau de furat în această ţară ?

Răspunsul ni l-a dat Comisia de modificare a Constituţiei, care, cu mândrie, ne-a informat în seara zilei de marţi, 25 februarie 2003, că după o muncă de aproximativ opt luni şi-a finalizat lucrările şi a stabilit că mai avem ceva de cedat: graiul. În acest fel, membrii acesteia au dat dovadă că nu cunosc poezia "Graiul neamului", scrisă în 1901 de marele poet ardelean George Coşbuc, care spunea:

"Fie-a voastră-ntreaga ţară,
Şi de cereţi, vă mai dăm,
Numai daţi-ne voi graiul
Neamului"...

şi au aplecat urechea la cererile iredentiştilor udemerişti, care, după cum spunea poetul:

"Graiul ni-l cereau anume,
Să-l lăsăm !"

În proiectul de modificare a legii fundamentale a statului, comisia compusă din parlamentari P.S.D., P.U.R., U.D.M.R., P.N.L. şi P.D. a reglementat că: "cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în instanţele de judecată, în condiţiile legii organice" şi că aceştia îşi vor putea utiliza limba maternă şi în serviciile descentralizate, în localităţile unde au o "pondere semnificativă". Iată cum, pe căi ocolite, pe neobservate, aplicând tactica paşilor mărunţi dar siguri, U.D.M.R.-ul îşi atinge scopul propus de a înlătura ceea ce le stătea în gât, sintagma de "stat naţional" fără a mai fi nevoie să se modifice art. 1 alin. 1 din Constituţie care spune: "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil".

Subliniez că această modificare nu înseamnă doar reînfiinţarea Regiunii Mureş Autonome Maghiare, ci şi extinderea acesteia pe întreg teritoriului României, fiindcă noţiunea de pondere semnificativă poate fi interpretată: a avea UDMR-ul un senator de Călăraşi în această legislatură sau un deputat de Tulcea cum a fost în legislatura trecută, nu reprezintă oare pondere semnificativă ? Iată cum la concursurile pentru ocuparea unor posturi în administraţia publică chiar şi în aceste judeţe, vor trebui să fie preferaţi cei care ştiu nu numai să vorbească, ci şi să scrie şi să citească în limba maghiară, cunoştinţe care se însuşesc numai în şcoală. Şi iată cum, în România secolului XXI, românii nu vor putea ocupa funcţii publice în propria lor ţară decât dacă au urmat şcoala în limba minoritară.

În acest fel, conducătorii ţării de astăzi îşi cedează limba, spre deosebire de strămoşii lor, care după cum poetul spune:

"Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat !"

Pe de altă parte, admiterea limbii maghiare în justiţie, folosind o expresie matematică, înseamnă la limită, înfiinţarea unei a doua Curţi Supreme de Justiţie, care să fie capabilă să înţeleagă declaraţiile şi diversele probe care ar putea exista în respectivele dosare. Oare asta s-a dorit ?

Şi, la urma urmei, dacă tot nu are nevoie de limba română, maghiarul nu mai are rost să o înveţe ! Ce valoare va mai avea art. 13 din Constituţie care spune că: "În România, limba oficială este limba română"?

În volumul Reviews of National Policies - publicat în anul 2000 la Paris, sub egida OECD (Organisation for Economic Cooperation and Development), România este recunoscută ca lider mondial în domeniul drepturilor minorităţilor de a fi educate în limba lor maternă, asigurând acest drept chiar şi în comunităţile cele mai reduse sub raport numeric, ceea ce, pentru majoritarii români, nu se admite.

De aceea citez din nou din poezia lui George Coşbuc:

"Astăzi stăm şi noi la pândă,
Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns duşmanii cată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul ţării,
Azi, în ziua deşteptării,
Cum să-l dăm "?

Partidul România Mare, partid care nu a participat la elaborarea proiectului de modificare a Constituţiei, tocmai pentru faptul că a intuit de la început trădarea pe care o va face P.S.D.-ul, lăsându-se şantajat de către U.D.M.R., cheamă toţi cetăţenii conştienţi ai ţării, să nu voteze referendumul de modificare a legii fundamentale a statului.

"Neam român ! Cu ură mare
Vor căta mereu duşmanii
Graiului român pierzare;
Dar să piară ei cu toţii;
Nu l-am dat, şi nici nepoţii
Nu-l vor da !"

Mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.