Parliamentary debates

Domnul Puiu Haşotti:

Vă rog, domnule deputat Ştefan Baban.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Şomajul între statistici oficiale şi adevăr".

"Aplicarea de la 01.03.2003 a noului Cod al Muncii va duce la desfiinţarea convenţiilor civile şi la transformarea lor în contracte de muncă, astfel încât cei ce prestau o activitate pe baza acestora, vor putea fi încadraţi în numărul salariaţilor din România, ducând implicit la scăderea şomajului". Acestea sunt cuvintele reprezentanţilor Guvernului, care încercau să demonstreze eficacitatea aplicării noii legi, deşi din stadiul de proiect era destul de controversată.

La trei luni de la aplicarea Legii nr. 53/2003, în locul celor câteva milioane de convenţii civile nu au apărut nici măcar 50.000 de contracte de muncă. Firmele, indiferent de forma de proprietate, de stat sau privată, îşi reduc personalul, din cauza fiscalităţii salariale, se restructurează sau îşi reduc activitatea, etc. Şi, cu toate acestea, din datele oficiale, rezultă că rata şomajului scade de la an la an, de la lună la lună.

Se pune o întrebare pertinentă: rata şomajului pe care o comunică oficial ANOFP este reală sau este cosmetizată, ca şi rata inflaţiei? Răspunsul este greu de dat, mai ales că adevărul se află undeva la mijloc: între politicile de protecţie socială, măsurile de reconversie a forţei de muncă şi economia subterană.

Cifrele oficiale ajung să fie deformate de economia subterană. Având ca principal aliat fiscalitatea excesivă în domeniul politicii salariale, firmele care au utilizat personal angajat pe bază de convenţii civile au preferat să le plătească acestora, de la 01.03.2003, sume de bani "la negru" şi să nu încheie contracte de muncă.

Astfel încât, cei care realizează venituri de acest gen şi care ştiu că Legea nr. 76/2003 privind asigurările de şomaj, a devenit mai draconică, nici măcar nu se mai duc să se înregistreze ca şomeri. În concluzie, deşi a fost promovată ca o lege reformatoare, noul Cod al Muncii a devenit, ca şi în cazul altor legi, inoperant, astfel că numărul contractelor de muncă în aceste trei luni a crescut foarte puţin. La toate acestea, se adaugă şi faptul că există în România şi alte legi - Codul de procedură civilă - care reglementează activitatea colaboratorilor, lucru care este aplicat cu brio atât de firmele de stat, cât şi de cele private.

În aceste condiţii, nu este de mirare că rata şomajului se află într-o continuă scădere din punct de vedere scriptic. Deoarece, faptic, situaţia este mult mai dramatică: multe persoane au terminat perioada de acordare a indemnizaţiei şi nu au găsit locuri de muncă sau dacă au găsit au lucrat foarte puţin, nemaiputând beneficia de prevederile Legii nr. 76/2002, persoanele care au trecut de 45 de ani nu se mai regăsesc în nici o situaţie a Agenţiei Naţionale de Ocupare şi Formare Profesională, nici măcar pentru acordarea creditelor pentru patronii care-i angajează, lipsa locurilor de muncă datorată lipsei investitorilor, dezvoltării mai puţin a IMM-urilor şi lipsei facilităţilor fiscale etc. Toate aceste persoane vor apărea în momentul acordării unor ajutoare sociale, evidenţiind discrepanţa dintre realitatea cotidiană şi calculul aritmetic.

Începând cu anul 2000, reducerea şomajului nu a mai fost urmată de o creştere în acelaşi ritm a numărului de angajaţi din economie, număr care a ajuns chiar să se diminueze. Şi atunci unde este adevărul? În cifra care reprezintă rata şomajului sau în realitatea cotidiană?

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Mulţumesc.