|
Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator vă cer permisiunea, stimaţi colegi, să dau citire declaraţiei mele politice. Mulţumesc. Declaraţia politică este, practic, un protest la intenţia de politizare a învăţământului superior. În această perioadă, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat în dezbatere publică "Proiectul legii învăţământului superior", proiect legislativ menit a asigura cadrul legal de organizare şi funcţionare a universităţilor publice şi a celor private. Scopul nobil al acestui proiect de lege, acela de a avea un act normativ integrator şi coerent, este anulat de conţinutul total inadecvat pentru susţinerea unui învăţământ superior performant. Mai mult, prevederile din proiectul de lege încalcă principiul autonomiei universitare. În noul proiect, la art. 1 alin. (3), se prevede că "pentru a răspunde cerinţelor multiple ale persoanelor, comunităţilor şi societăţii, în termenii organizării, conducerii şi funcţionării eficiente, instituţiile de învăţământ superior sunt autonome şi sunt responsabile de managementul propriu". Principiul autonomiei, atât de generos enunţat la începutul legii, este încălcat prin enunţurile ulterioare, atribuindu-se Ministerului Educaţiei şi Cercetării dreptul de a se implica nepermis de mult în activitatea unei universităţi, fie ea publică sau privată. La art. 62 alin. (2) se precizează că, în cazul universităţilor publice, Consiliul Director, organul de conducere deliberativă, este compus din 7 membri: 3 membri desemnaţi de Senatul universităţii, 3 membri desemnaţi de ministrul educaţiei şi cercetării şi un membru desemnat de către federaţiile sindicale din învăţământ. În art. 62 alin. (4) se precizează: "Consiliul Director al instituţiei de învăţământ superior se numeşte pe o perioadă de 3 ani, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării". Nu înţelegem de ce ministerul are nevoie de atribuţii în numirea membrilor Consiliului Director, atât timp cât aceştia sunt reprezentanţi ai sindicatelor din învăţământ, ai fondatorilor (în cazul universităţilor private) sau sunt desemnaţi de către Senatul universităţii. Potrivit proiectului de lege, "Consiliul Director poate fi revocat prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, în cazuri justificate." Ce înţelege autorul textului prin "cazuri justificate"? Şi cum poate demite ministrul educaţiei şi cercetării reprezentanţii care nu au fost desemnaţi de minister? Este un abuz evident. În conţinutul art. 66 ministerului i se atribuie puteri depline: supraveghează legalitatea organizării, funcţionării, a modului de luare a deciziilor şi a deciziilor instituţiilor de învăţământ superior; are dreptul de a anula o decizie emisă de un consiliu director sau de un rector; are dreptul de a iniţia procedura de punere sub acuzare a rectorului; poate cere suspendarea rectorului pe o perioadă de 30 de zile; poate cere consiliului director eliberarea din funcţie a rectorului şi organizarea unui nou concurs. Practic, prin atribuţiile sale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării controlează foarte strict universităţile, încălcând prin acest control principiul autonomiei universitare. În orice moment, ministerul poate interveni şi anula orice decizie a Senatului, a Consiliului Director şi a rectorului, poate cere chiar şi demiterea şi suspendarea din funcţie a acestuia, cu toate că rectorul are contract pe o perioadă de patru ani cu Consiliul Director, contract aprobat de Senat. În mod evident, prin aceste reglementări, se creează premeditat posibilitatea politizării conducerilor universităţilor, fapt de o gravitate indiscutabilă. Este inadmisibil ca după 16 ani de eforturi de consolidare a societăţii democratice să asistăm la instaurarea unor comisari politici la conducerea universităţilor româneşti. Se creează premisele unui sistem extrem de vulnerabil, supus haosului la fiecare schimbare de Guvernare. Performanţa în învăţământ se întemeiază pe alţi factori. Ea nu trebuie să depindă de algoritmul politic. Susţinerea performanţelor în sistemul de învăţământ nu se poate realiza prin măsuri de promovare pe criterii politice, iar atitudinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a se impune ca autoritate absolută este cât se poate de dăunătoare. Sistemul educaţional nu trebuie supus unor ingerinţe de ordin politic. Partidul Conservator promite sprijin în vederea promovării învăţământului românesc şi pentru sporirea competitivităţii în raport cu universităţile străine. Solicităm Ministerului Educaţiei şi Cercetării să manifeste prudenţă în delimitarea atribuţiilor sale şi să respecte, în toate proiectele pe care le depune, principiul autonomiei universitare. Nici o reformă, care se vrea reală şi benefică pentru sistemul educaţional, nu poate ignora autonomia universitară. Tendinţele autoritare ale unei instituţii sau ale unei persoane nu au nici o legătură cu specificul abordărilor europene în domeniul reformelor din educaţie. Vă mulţumesc.
|