|
Domnul Andrian-Sirojea Mihei: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Încrâncenarea electorală a făcut ca ziua de 20 mai să treacă neobservată prin prisma însemnătăţii sale la nivel european. Sărbătoare de dată recentă, Ziua Maritimă Europeană s-a celebrat în toată Europa, dovadă a interesului Uniunii Europene asupra Mării Negre şi a ieşirii Europei către oceanul planetar. Totuşi, timid, ziua a fost marcată şi la Constanţa în mediul academic. Manifestarea s-a dorit a fi un prilej pentru definirea unor direcţii strategice şi de iniţiere a unor proiecte de interes naţional şi regional. Sunt lăudabile toate aceste iniţiative şi scopul României trebuie să fie fructificarea pe toate planurile a tuturor avantajelor şi facilităţilor pe care le are, precum şi urmărirea stoică a intereselor sale de dezvoltare ca putere maritimă şi ca nod intermodal prin cel mai mare port european la Marea Neagră, precum şi ca intersecţie a culoarelor energetice din Marea Neagră către Uniunea Europeană. Însă, pentru toate acestea este imperativ necesar să conştientizăm acest potenţial şi să ne dezvoltăm cu adevărat infrastructura şi să nu mai pierdem nicio oportunitate din acest considerent. La peste o lună de la acest eveniment european, mai precis pe 25 iunie, sărbătorim un eveniment regional - 16 ani de la înfiinţarea Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, iar în vacanţa parlamentară, pe 15 august, vom sărbători Ziua Marinei Române, sărbătoare naţională ce consfinţeşte tradiţia noastră marinărească. Toate aceste evenimente au scopul de a atrage atenţia asupra potenţialului maritim pe care România are datoria să-l exploateze la adevărata sa valoare, în slujba cetăţenilor săi, în noul context european. Pe 26 iunie, Ziua Drapelului Naţional. Pe lângă toate misiunile diplomatice pe care le are România în lume, din păcate, pierderea flotei a reprezentat pierderea a peste 300 de "ambasadori maritimi" ce arborau şi fluturau tricolorul pe mările şi oceanele lumii, contribuind la promovarea intereselor şi imaginii României în lume. Şi, aşa cum subliniam în declaraţia mea, voi depune o altă declaraţie cu prilejul sărbătoririi a 16 ani de la înfiinţarea Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre, deci Ziua Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, prilej de stabilire a priorităţilor României la Marea Neagră şi, pe data de 26, aşa cum spuneam, va fi sărbătoarea naţională "Drapelul Naţional". Se împlinesc 10 ani de când această zi s-a consfinţit prin lege. Ambele declaraţii le depun în scris. Vă mulţumesc.
|