|
Domnul Viorel Cărare: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Mi-am propus să vă reţin astăzi cu un discurs despre coeziunea socială. Am ales această temă pentru că tot mai des ne gândim, nu la criză, ci la soluţiile pe care trebuie să le creionăm ca să aibă un impact mai mic asupra României. De aceea, îmi expun un punct de vedere, parţial, şi fără pretenţia de a fi un guru în materie de gestionare a crizei. Nimeni dintre noi nu este şi nu poate fi, pentru că nu există un precedent, în contextul globalizării. Criza economică este un fenomen ciclic - aşa spun economiştii. Nu îi contrazic, dar nu pot să nu fac o paralelă cu un ciclu din domeniul tehnic: un ciclu care are o succesiune definită de operaţii, are o lungime definită, are variabile ce se conduc după nişte legi. La această criză nu se cunoaşte începutul: în România a început, sau n-a început? Se pare că abia de 1 aprilie o să aflăm. Adică, după două trimestre de indice de creştere economică mai mic, trimestrul IV 2008 şi trimestrul I 2009. La această criză nu se cunoaşte cum se va desfăşura: în V, în U, în L sau după un model nou, à la Roumanie. La această criză se cunoaşte publicitatea, în schimb. Nici o televiziune, nici presa, nici radioul nu pierd ocazia să-i facă publicitate, cu asiduitate. Mă întreb cine plăteşte această publicitate, căci nu e motiv de creştere a audienţei. Deja lumea nu mai vrea să mai deschidă televizorul, că o apucă depresia. Mai pun încă o dată întrebarea: cine plăteşte această publicitate? Nu o pun întâmplător, ci în legătură cu tema pe care am ales-o: coeziunea socială. Oare mogulii presei sunt români sau nu sunt români? Oare românii trebuie programaţi mental să-şi reducă şi consumul propriu şi cel al firmelor, să reducă din cheltuieli, să strângă cureaua, să depună economii în bănci, pentru ca acestea să aibă ce să repatrieze firmelor- mamă, unde dobânda practicată este de 1-2%? Cei care au facilitat vânzarea reţelelor naţionale bancare şi care mai fac parte şi azi din Parlament, ar trebui să vină cu iniţiative private care să demonstreze astăzi că sunt români, şi nu doar posesori de conturi off-shore. Oamenii de rând vor strânge din dinţi, vor mânca mai puţin, se vor îmbrăca mai prost şi vor plăti ratele la bancă. Avem sub 3% credite neperformante, faţă de state bogate care au şi 12-13%. Aşa sunt oamenii săraci, mai simţiţi. Revin şi spun că prezint un punct de vedere parţial, pentru că astăzi aş vrea să mă refer numai la acţiunile posibile ale acelor români care au capital. Aceşti români au acumulat în 20 de ani pe căi legale la marginea legii, cât alţii într-o generaţie, două sau mai multe. Aceşti români pot fi salvarea unei părţi din economia naţională. Dacă de la bănci care sunt persoane juridice străine, nu ne putem aştepta la altceva decât la specularea slăbiciunilor pieţei, aş dori ca oameni din Top 50, 100, 200, în fine, să-şi aducă aminte de unde au plecat. Fac apel la aceştia, din care unii sunt colegii noştri, aici în Parlament sau aparţin unor grupări de interese influente, să injecteze în economia românească acel capital acumulat. Românii au produs profit substanţial pentru străini, iar acum aceştia, în momente mai grele, fug în ţări şi mai uşor de muls. Vă rog pe dumneavoastră, domnilor, să luaţi aminte de marile familii ca Brătianu, Ghica şi aţii care la momente de cumpănă pentru naţiunea noastră au uitat că sunt liberali sau conservatori, au uitat că sunt bogaţi şi au dat dovadă, în primul rând, că sunt români. Nu putem să ne aşteptăm ca străinii să ne ajute, ei se ajută întâi pe ei. Au propaganda să-şi consume produsele autohtone, să-şi cheltuie banii în ţara lor în sfera turismului, să-şi investească banii în ţara lor. Promovează întâi interesul propriu, apoi naţional şi eventual regional, dacă mai prisoseşte ceva. Mă aştept ca dumneavoastră să subminaţi propaganda pentru scăderea valorii caselor românilor. Imensa lor majoritate nu au speculat la bursă, la terenuri şi imobile, ci şi-au amanetat viitorul pe 30 de ani ca să aibă un apartament sau o casă a lor. Au făcut investiţii acolo unde statul, cu ANL, cu tot, nu a reuşit să rezolve o problemă socială importantă. Nu-i pedepsiţi, luându-le casa pe nimic. Nu zic precum popa, să vă bată Dumnezeu, dar zic să luaţi în calcul că dacă s-au împovărat cu un astfel de angajament, aceasta arată importanţa acoperişului deasupra capului pentru familiile lor. Măcar ca oameni de afaceri evaluaţi riscul la care vă supuneţi dacă-i aduceţi în stare să nu mai aibă ce pierde. Vă mulţumesc.
|